Dragoș Dumitriu

Jurnalist român: Marea Britanie va beneficia de avantajele pieței UE chiar și după brexit

111
(reînnoit 20:32 09.08.2018)
Marea Britanie va beneficia de avantajele pieței Uniunii Europene chiar și după ce va ieși definitiv din această comunitate. Cum explică jurnalistul român Dragoș Dumitriu o astfel de ipoteză.
Jurnalist român: Marea Britanie va beneficia de avantajele pieței UE chiar și după brexit

Chiar dacă va ieși din Uniunea Europeană, Marea Britanie va beneficia în continuare de avantajele pieței acestei comunități. Declarația aparține jurnalistului român Dragoș Dumitriu și a fost făcută pentru Radio Sputnik Moldova.

Potrivit jurnalistului, istoria arată că Marea Britanie nu este o țară simplă, care să accepte compromisul, ci un imperiu care a obținut dintotdeauna tot ce și-a dorit.

„Marea Britanie a fost dintotdeauna cel mai nemilos imperiu din istorie. Și a rămas în continuare, fiindcă Marea Britanie nu este o simplă țară, ci păianjenul din centrul plasei, este o țară cu resurse mari, o țară care a fost metropola unor colonii care acum conduc practic lumea, mă refer la SUA și China. Deci, Marea Britanie nu este o țară simplă. Evident că vrea condiții speciale de la Uniunea Europeană și le va obține. Și spun asta bazându-mă pe istorie. Ei au obținut dintotdeauna ce au vrut, prin atitudinea lor perfidă și de învingători", spune jurnalistul român Dragoș Dumitriu.

Amintim că, deși vrea să părăsească Uniunea Europeană, Marea Britanie insistă să beneficieze în continuare de avantajele pieței unice europene. Chiar dacă cooperarea economică preferențială este valabilă doar pentru statele membre, premierul britanic, Theresa May, încearcă să convingă liderii europeni să facă excepții. Ideea este susținută, deocamdată, doar de Germania.

Autor: Silvia Zavadovschi

111
Tagurile:
uniunea europena, beneficii economice, piata, brexit, marea britanie, ue, Dragos Dumitriu
Tematic
Planul post-Brexit a fost dezvăluit: Gata cu libera circulație în Marea Britanie
Drum fără întoarcere. Brexit devine lege: Regina Elisabeta a II-a aprobă ieșirea din UE
Declarație bombă a unui eurodeputat: Brexit cea mai mare trădare din istoria țării
Aliona Serbulenco

Important pentru părinți: Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

178
(reînnoit 19:10 20.08.2018)
Specialiștii trag un semnal de alarmă: la ce riscuri sunt expuși copiii neimunizați.
Important pentru părinți! Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

Tot mai mulți părinţi decid să nu-și vaccineze copiii. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco, părinţii refuză să-și imunizeze copiii din motive religioase, convingeri personale, dar şi pentru că nu sunt informaţi în privinţa riscului de contractare a unor boli periculoase cum sunt rujeola sau rubeola. 

Cert este că, în ultimii 10 ani, rata imunizării a scăzut cu opt la sută, iar în prezent constituie doar 87 de procente.

„Dacă în 2007, 95% din populația țării era vaccinată, ceea ce reprezenta și norma recomandată de instituțiile internaționale, în prezent, doar 87% din populație este vaccinată împotriva rujeolei, ceea ce înseamnă că avem un statut al imunității foarte scăzut. În raioanele Ceadâr-Lunga și Taraclia, dar și în orașele Bălți și Chișinău, acest procent este și mai scăzut", spune secretarul de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco.

Reprezentantul Ministerului Sănătății atrage atenția că, de cele mai multe ori, părinții refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație plauzibilă.

„În ultimii ani am observat atâtea contraindicații, care sunt niște mituri. Mai mult, mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație. Multe mame se bazează pe zvonurile auzite de la vecină sau de pe internet, ceea ce este incorect", adaugă Aliona Serbulenco.

Amintim că 40 de copii din raioanele Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Taraclia și Ungheni au ajuns la spital după ce s-au infectat cu rujeolă. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, sursa infecției a fost o minoră care a petrecut mai bine de o lună în Ucraina, unde este focar de rujeolă. Fără să bănuiască ceva, părinții au dus copila la tabăra din satul Morenii Noi, raionul Ungheni, unde au fost infectați alți 25 de copii. Aceștia, la rândul lor i-au infectat pe alții 15, iar astăzi, cifra a ajuns la 40.

Autor: Silvia Zavadovschi

178
Tagurile:
parinti, copii, rujeola, vaccin, pericol, Silvia Zavadovschi, Aliona Serbulenco
Tematic
Alarmant! Doar trei copii din cei 40 infectați cu rujeolă au fost vaccinați
Ne vaccinăm sau nu copiii? Un cunoscut preot ortodox pune punctul pe i


Загрузка...
Vlad Mircos

Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

378
(reînnoit 13:53 19.08.2018)
Educația muzicală este o disciplină pe care unii o neglijează și nu îi oferă o importanță majoră precum altor materii.
Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", compozitorul Vlad Mircos a relatat despre activitatea educațională în cadrul disciplinei Educație muzicală, dar și despre importanța acesteia pentru dezvoltarea elevilor.

”Din păcate educația muzicală nu a fost și nici nu este considerată o disciplină de studiu importantă în procesul educațional școlar. Eu am avut marele noroc de profesorul de muzică din școală care organiza lecții de cor. Astfel ne pregăteam de festivalurile raionale și ocupam locuri de frunte. Acest lucru m-a ajutat să mă dezvolt ca personalitate și să descopăr dragostea față de muzică”, a relatat Vlad Mircos.

Compozitorul susține că educația muzicală este o disciplină foarte importantă, care modelează personalitatea și comportamentul elevilor. Studierea muzicii facilitează înțelegerea celorlalte materii și dezvoltă aptitudini și caracter. Totodată, pe lângă genurile de muzică promovate în rândul tinerilor, copiii trebuie să cunoască și despre muzica academică — clasică, care a trecut examenul timpului.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

378
Tagurile:
educatie muzicala, compozitor, personalitate, elevi, Vlad Mircos
Tematic
Muzica - sursa nelimitată de fericire pentru interpretul Sergiu Moșneagu
Muzica clasică - marea provocare a cantautorului Sergiu Țurcanu


Загрузка...

Spital mobil în Stepanakert: A fost amenajat de armata rusă

0
(reînnoit 22:23 30.11.2020)
Ministerul Apărării al Rusiei a amenajat un spital mobil în Nagorno-Karabakh, relatează corespondentul RIA Novosti.

Spitalul este dotat cu unități de terapie intensivă, de diagnostic funcțional și de laborator, o sală de operații, un cabinet stomatologic și un cabinet oftalmologic. Există aparate pentru ventilare artificială, aparate cu ultrasunete și raze X.

Calea spre pace: Cum Rusia ajută locuitorii din Nagorno-Karabah
© Video : Ruptly / Минобороны России / МЧС России

Trupele ruse de menținere a păcii sunt staționate în Nagorno-Karabakh în conformitate cu un acord semnat pe 10 noiembrie de liderii Rusiei, Azerbaidjanului și Armeniei. Acesta prevede încetarea completă a ostilităților care au durat până pe 27 septembrie. Armenia ar trebui, de asemenea, să întoarcă regiunile Kelbajar, Lachin și Aghdam Azerbaidjanului.

La Baku, acordul a fost numit capitularea Erevanului. Președintele Ilham Aliyev a subliniat că documentul este cel mai benefic pentru Azerbaidjan: acum, potrivit acestuia, etapa militară a fost încheiată și este posibil să se treacă la probleme de ordin politic.

Prim-ministrul armean Nikol Pashinian a recunoscut că decizia privind pacea a fost una dificilă, dar i-a permis să salveze ceea ce Karabahul ar fi pierdut. După aceea, au început proteste în Erevan, în care a fost cerută demisia prim-ministrului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Un militar rus asamblează echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert. Primele unități ale tehnicii medicale speciale din districtul militar estic au ajuns în capitala Nagorno-Karabakh, Stepanakert, pentru a oferi asistență populației locale.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși descarcă echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert. Primele unități au ajuns în capitala Nagorno-Karabakh, Stepanakert, pentru a oferi asistență populației locale.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Un militar rus fixează o copertină pe un modul cadru pe teritoriul spitalului mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează un modul cadru pe teritoriul spitalului mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militari ruși pe teritoriul spitalului mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși descarcă echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert. Primele unități au ajuns în capitala Nagorno-Karabakh, Stepanakert, pentru a oferi asistență populației locale.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Un militar rus instalează echipamente în cadrul spitalului mobil de lângă Stepanakert.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militar rus pe teritoriul spitalului mobil de câmp lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează echipamente medicale la spitalul mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militar rus descarcă echipamente medicale la spitalul mobil de lângă Stepanakert

Tagurile:
spital, Karabah
Тема:
Situaţia în Nagorno-Karabah
Tematic
Turcomanii sirieni în Karabah: veniți la război sau o mare populare?


Загрузка...