Andrei Rughină

Incredibil: Vinilul revine la viață

274
Cu mult înaintea CD-urilor şi a formatelor audio de astăzi, în care sute de albume sunt înghesuite în aparate minuscule, au existat discurile de vinil. Deși perioada de glorie a vinilului a trecut, acest tip de discuri continuă să fie la mare căutare în secolul XXI.

Într-un interviu acordat radioului Sputnik Moldova, colecționarul și amatorul de discuri de vinil, Andrei Rughină, a explicat de ce unii oameni au rămas adepți ai discurilor de vinil.

"Astăzi distribuția de muzică online prin intermediul internetului este un lucru accesibil, mobil și gratuit. Pentru discurile de vinil este complicat să reziste acestei concurențe, dar asta nu înseamnă că această cultură a vinilului este în stagnare. Dimpotrivă, cererea în lume este în creștere. Vinilul este la modă și se pare că așa va fi pentru întotdeauna", a menționat colecționarul.

Andrei Rughină povestește că primul disc l-a procurat cu 30 de ani în urmă, iar cu timpul și-a format o colecție frumoasă de peste 200 de discuri.

"Procurarea unui disc de vinil este costisitoare. Există viniluri scumpe al căror preț ajunge și la câteva mii de euro. Vinilul totuși oferă o calitate mai bună a sunetului. Eu ascult mai mult muzica anilor 80-90 și singurul purtător care transmite acest sunet în original este vinilul", a povestit interlocutorul.

Care sunt criteriile de selecționare a unui disc de vinil și cum trebuie păstrate aflați în fișierul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

274
Tagurile:
disc, vinil, colecție, muzica, Hobby, Andrei Rughină, Chișinau
Tematic
De ce muzica folcorică ar putea să dispară?
Cât scot interpreții din buzunar pentru o melodie. Ce spun compozitorii


Загрузка...