Valentina Stratan

Valentina Stratan, despre riscurile la care se supun femeile care fac politică

120
Valentina Stratan este femeia care face medicină și politică. Cum le reușește pe toate a dezvăluit chiar ea în cadrul emisiunii Sputnik Matinal.

A fost al șaselea copil în familie şi spune că-i sunt cunoscute problemele oamenilor, de aceea și-a dorit să facă ceva pentru a le soluționa. A ales medicina, nu putea să facă o altă alegere pentru că își dorea să fie utilă societății. O întâmplare, o întâlnire neplanificată cu femei care erau implicate în politică i-a stârnit interesul față de acest domeniu — politica. A înțeles că implicându-se în politică va putea face mai mult pentru întregul sistem de sănătate.

Valentina Stratan spune că "viața publică i-a oferit și multe dezamăgiri. Și-a dat seama că femeile încă mai sunt discriminate, iar femeile care fac politică nu ar trebui să critice deciziile luate de colegii lor, bărbați."

Recunoaște că în ultimii ani lucrurile s-au mai schimbat, iar prezența femeilor în Parlament, de multe ori, îi disciplinează pe deputații-bărbați.

”Pot spune că femeile din Parlamentul Republicii Moldova sunt foarte active, vocea lor este auzită. Cu părere de rău, dar aceasta este realitatea, avem bărbați în Parlament cărora le auzim foarte rar vocea”, menționează Valentina Stratan.

Dacă vreți să aflați detalii din culisele vieții de deputat şi ce sacrificii trebuie să facă o femeie implicată în politică, ascultați fișierul audio atașat. 

120
Tagurile:
riscuri, politica, femei, Valentina Stratan, Moldova
Tematic
Cristina Balan a explicat la ce s-a referit când a vorbit de politica externă a țării
Fericiţi și îndrăgostiți: Politicienii moldoveni, așa cum nu i-ai mai văzut


Загрузка...