Ion Șalaru

Ce s-a întâmplat cu numărul fumătorilor din Moldova în ultimii doi ani

119
(reînnoit 19:29 03.06.2018)
Legea care interzice fumatul în instituțiile și spațiile publice a început să dea rezultate.

 

La doi ani de la intrarea în vigoare a legii antifumat, în baza căreia a fost interzis fumatul în instituții, piețe, stații de așteptare, parcuri, terenuri de joacă, dar şi în scara blocurilor, această normă a început să dea rezultate. Numărul fumătorilor a scăzut cu 10 puncte procentuale, fapt ce demonstrează că eforturile autorităților nu sunt în zadar, spun reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

„Analizând rezultatele unui studiu realizat anul trecut, îmbucurător este că, în 2015, din numărul total al populației, 27% erau fumători, iar 3% foști fumători. Tot atunci, 70% din populația țării făceau parte din categoria celor care nu au fumat niciodată. În 2017, lucrurile s-au schimbat: erau 25% de fumători, 13% foști fumători și 62% persoane care niciodată nu au fumat. Ponderea persoanelor care au lăsat fumatul a crescut cu 10 puncte procentuale", a declarat pentru Radio Sputnik Moldova Ion Șalaru, responsabil de implementarea Legii privind Controlul Tutunului din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale, anual, aproape 6.000 de moldoveni mor din cauza maladiilor provocate de fumat.

119
Tagurile:
morti, legea antifumat, cancer, fumat, tutun, tineri, victime
Tematic
Amatorii de fumat la balcon, obligați să plătească compensații bănești vecinilor
Au plătit peste 7 milioane de lei pentru că au fumat unde nu trebuie
50 la sută dintre elevi au fumat prima țigară până la vârsta de 10 ani


Загрузка...