Oleg Sclifos

Ce peripeții a avut Mihail Efremov și Vladimir Iliin cu luptătorii moldoveni

73
(reînnoit 21:40 08.05.2018)
Federația de Lupte Voievod este prima și unica organizație sportivă de până acum care oferă posibilitate copiilor și adolescenților de a se dezvolta multilateral.

Membrii cluburilor din țară au posibilitatea de a participa la acțiuni ecologice, sociale, sportive, iar cei care posedă calități fizice deosebite au șansa de a se filma în scene de cascadorie.

Oleg Sclifos, antrenorul și fondatorul clublui Maximus Voievod, a declarat într-un interviu acordat studioului Sputnik Moldova că tinerii pe care îi antrenează participă în mod voluntar la strâmgerea gunoaielor din zonelor istorice ale orașului. În plus, aceștea participă în mod activ la acțiuni de caritate.

"Nu toți cei care practică sportul vor deveni profesioniști. Suntem siguri că ei vor deveni buni cetățeni. Avem multe exemple pozitive. Sportul unește, ne face mai responsabili", a adăugat Oleg Sclifos.

Recent, Gheroghe Grozavu, unul dintre elevii Federației, a ajuns tocmai în Statele Unite ale Americii și va juca într-o producție americană.

"Pentru noi nu este o premieră. În anul 2005 am făcut parte din echipa regizorului Tigran Cheosoean. Am avut o scenă de jucat în filmul "Iepurele deasupra abisului". Ne-am împrietenit foarte rapid cu arhicunoscuții actori Vladimir Iliin și Mihail Efremov, care au fost impresionați de prestația echipei noastre, dar și de Republica Moldova. Am primit chiar și oferte de a continua să participăm în cadrul altor proiecte de film", a declarat Nicolae Pascaru, președintele Federației Voievod

Află mai multe despre peripețiile Federației Voievod și actorii Mihail Efremov și Vladimir Iliin.

73
Tagurile:
Film, lupte, Nicolae Pascaru, Chisinau, Republica Moldova
Tematic
„Voievod” organizează Campionatul internațional de lupte corp la corp
Aur pentru Republica Moldova la Campionatul European de Lupte


Загрузка...