Nicolae Ciubuc

Veste bună. Deja agricultorii pot depune cereri pentru a obține subvenții

175
(reînnoit 13:20 29.06.2017)
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a dat start campaniei de recepționare a cererilor de subvenționare pentru anul 2017.
Veste bună. Agricultorii deja pot depune cereri pentru a obține subvenții

Directorul AIPA, Nicolae Ciubuc, a oferit mai multe detalii despre noile reguli pe care trebuie să le respecte producătorii agricoli pentru a obține sprijin din partea statului.

"Deși sunt reguli noi, nu este foarte complicat să obții subvenții. Am încercat prin introducerea noului regulament să-i facem pe producătorii agricoli mai responsabili atunci când își pregătesc pachetul de documente. Anul acesta dosarul pentru obținerea subvențiilor trebuie să conțnă și un plan de afaceri pentru cel puțin 5 ani, și o copie a certificatului ce atestă participarea la un curs de instruire în domeniu" spune Ciubuc.

Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru anul de subvenționare — 2017, constituie 900 milioane de lei, inclusiv 231,0 milioane de lei din contul Programului ENPARD Moldova — suport pentru agricultură și dezvoltare rurală. Menționăm că din fondul anului 2017, aproape 335 milioane de lei au fost achitate pentru cererile rămase fără acoperire financiară din 2016, prin urmare, disponibil pentru anul 2017 sunt în jur de  565 milioane de lei.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

175
Tagurile:
producătorii agricoli, Subvenții, financiar, regulament, ENPARD, AIPA, Nicolae Ciubuc
Tematic
Agricultori, depuneți cereri la Primărie pentru a primi subvenții pentru 2016
Chiar dacă primesc subvenții, fermierii sunt condamnați...
Aliona Serbulenco

Important pentru părinți: Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

201
(reînnoit 19:10 20.08.2018)
Specialiștii trag un semnal de alarmă: la ce riscuri sunt expuși copiii neimunizați.
Important pentru părinți! Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

Tot mai mulți părinţi decid să nu-și vaccineze copiii. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco, părinţii refuză să-și imunizeze copiii din motive religioase, convingeri personale, dar şi pentru că nu sunt informaţi în privinţa riscului de contractare a unor boli periculoase cum sunt rujeola sau rubeola. 

Cert este că, în ultimii 10 ani, rata imunizării a scăzut cu opt la sută, iar în prezent constituie doar 87 de procente.

„Dacă în 2007, 95% din populația țării era vaccinată, ceea ce reprezenta și norma recomandată de instituțiile internaționale, în prezent, doar 87% din populație este vaccinată împotriva rujeolei, ceea ce înseamnă că avem un statut al imunității foarte scăzut. În raioanele Ceadâr-Lunga și Taraclia, dar și în orașele Bălți și Chișinău, acest procent este și mai scăzut", spune secretarul de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco.

Reprezentantul Ministerului Sănătății atrage atenția că, de cele mai multe ori, părinții refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație plauzibilă.

„În ultimii ani am observat atâtea contraindicații, care sunt niște mituri. Mai mult, mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație. Multe mame se bazează pe zvonurile auzite de la vecină sau de pe internet, ceea ce este incorect", adaugă Aliona Serbulenco.

Amintim că 40 de copii din raioanele Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Taraclia și Ungheni au ajuns la spital după ce s-au infectat cu rujeolă. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, sursa infecției a fost o minoră care a petrecut mai bine de o lună în Ucraina, unde este focar de rujeolă. Fără să bănuiască ceva, părinții au dus copila la tabăra din satul Morenii Noi, raionul Ungheni, unde au fost infectați alți 25 de copii. Aceștia, la rândul lor i-au infectat pe alții 15, iar astăzi, cifra a ajuns la 40.

Autor: Silvia Zavadovschi

201
Tagurile:
parinti, copii, rujeola, vaccin, pericol, Silvia Zavadovschi, Aliona Serbulenco
Tematic
Alarmant! Doar trei copii din cei 40 infectați cu rujeolă au fost vaccinați
Ne vaccinăm sau nu copiii? Un cunoscut preot ortodox pune punctul pe i


Загрузка...
Vlad Mircos

Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

395
(reînnoit 13:53 19.08.2018)
Educația muzicală este o disciplină pe care unii o neglijează și nu îi oferă o importanță majoră precum altor materii.
Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", compozitorul Vlad Mircos a relatat despre activitatea educațională în cadrul disciplinei Educație muzicală, dar și despre importanța acesteia pentru dezvoltarea elevilor.

”Din păcate educația muzicală nu a fost și nici nu este considerată o disciplină de studiu importantă în procesul educațional școlar. Eu am avut marele noroc de profesorul de muzică din școală care organiza lecții de cor. Astfel ne pregăteam de festivalurile raionale și ocupam locuri de frunte. Acest lucru m-a ajutat să mă dezvolt ca personalitate și să descopăr dragostea față de muzică”, a relatat Vlad Mircos.

Compozitorul susține că educația muzicală este o disciplină foarte importantă, care modelează personalitatea și comportamentul elevilor. Studierea muzicii facilitează înțelegerea celorlalte materii și dezvoltă aptitudini și caracter. Totodată, pe lângă genurile de muzică promovate în rândul tinerilor, copiii trebuie să cunoască și despre muzica academică — clasică, care a trecut examenul timpului.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

395
Tagurile:
educatie muzicala, compozitor, personalitate, elevi, Vlad Mircos
Tematic
Muzica - sursa nelimitată de fericire pentru interpretul Sergiu Moșneagu
Muzica clasică - marea provocare a cantautorului Sergiu Țurcanu


Загрузка...
Lumânări

Doliu în sistemul sănătății: Un fost ministru a murit

0
Fostul ministru al Sănătății Andrei Gherman s-a stins din viață joi, 25 februarie. El a condus ministerul în perioada 2001-2005.

CHIȘINĂU, 25 feb - Sputnik. Informația despre decesul lui Andrei Gherman a fost confirmată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și de mulți colegi de breaslă ai fostului oficial. Ex-ministrul suferea de o boală incurabilă de mai mulți ani. 

„În calitatea Sa de Ministru al Sănătății, Andrei Gherman a contribuit substanțial la promovarea schimbărilor în sistemul de sănătate, având un rol aparte în pregătirea politicilor și coordonarea implementării asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Datorită acestei reforme, a fost posibilă revitalizarea sistemului sănătății, schimbarea cardinală a paradigmei de finanțare, ceea ce a stimulat alte numeroase reforme, a dus la îmbunătățirea accesului și calității serviciilor prestate”, se precizează în comunicatul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. 

Andrei Gherman s-a născut la data de 4 octombrie 1941, în satul Dumeni, raionul Râșcani. A absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. Între 1971-1972 a fost profesor de medicină. În perioada 1972-1975 lucrează în calitate de medic ordinator, medic-șef adjunct la Dispensarul de dermatovenerologie. Între 1975 și 1979 a fost șef-adjunct al Direcției cadre a Ministerului Sănătății.

În perioadele 1979-1986 și 1991-2001 a fost medic-șef al Dispensarului dermatovenerologic. În perioada 1986-1991 a fost șef al Direcției principale cadre, instituții de învățământ, dezvoltare socială și relații externe a Ministerului Sănătății, iar între 19 aprilie 2001 – 19 aprilie 2005 a deținut funcția de Ministru al Sănătății al Republicii Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
ministrul Sănătății, ocrotirea sănătăţii, Ministrul Sănătății, Sistem de sănătate
Tematic
Doliu mondial, a murit unul dintre cei mari muzicieni – mesaj superb înainte de moarte


Загрузка...