Valeriu Sainsus

Moldova: Pierderile de populație, mai mari decât în Al Doilea Război Mondial

841
Pierderile de populației suportate de Republica Moldova după declarația Independenței sunt mai mari decât pierderile de populația din cel de-Al Doilea Război Mondial. Aceasta este constatarea făcută de demograful Valeriu Sainsus, în cadrul unui interviu realizat în studioul Sputnik Moldova.
Moldova: Pierderile de populație, mai mari decât în Al Doilea Război Mondial

Valeriu Sainsus, care este doctor în științe demografice și conferențiar universitar la Academia de Studii Economice, a făcut o analiză a rezultatelor Recensământului Populației și Locuințelor, care a fost desfășurat în perioada 12 — 25 mai 2014.

Suntem în plin proces de depopulare și acest lucru îl reconfirmă recensământul din 2014, rezultatele căruia au fost făcute publice abia acum, în 2017, susține demograful.

Potrivit acestor date, populația Republicii Moldova a descrescut până la 2 milioane 998 de mii 235 de cetățeni. Pentru comparație: în anul 2004, când a avut loc recensământul precedent, populația țării era de 3 milioane 383 de mii 332 de persoane.

Asta înseamnă că, la ora actuală, numărul locuitorilor țării este doar puțin mai mare decât al celor din 1959, când avusese loc un astfel de recensământ. Atunci populația era de 2 milioane 879,4 mii de persoane.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

841
Tagurile:
recensământ, deșertificare demografică, depopulare, Academia de Studii Economice, Recensământului Populației și Locuințelor, Valeriu Sainsus
Tematic
Dodon: declinul demografic, o mare problemă pentru Moldova
Aliona Serbulenco

Important pentru părinți: Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

201
(reînnoit 19:10 20.08.2018)
Specialiștii trag un semnal de alarmă: la ce riscuri sunt expuși copiii neimunizați.
Important pentru părinți! Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

Tot mai mulți părinţi decid să nu-și vaccineze copiii. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco, părinţii refuză să-și imunizeze copiii din motive religioase, convingeri personale, dar şi pentru că nu sunt informaţi în privinţa riscului de contractare a unor boli periculoase cum sunt rujeola sau rubeola. 

Cert este că, în ultimii 10 ani, rata imunizării a scăzut cu opt la sută, iar în prezent constituie doar 87 de procente.

„Dacă în 2007, 95% din populația țării era vaccinată, ceea ce reprezenta și norma recomandată de instituțiile internaționale, în prezent, doar 87% din populație este vaccinată împotriva rujeolei, ceea ce înseamnă că avem un statut al imunității foarte scăzut. În raioanele Ceadâr-Lunga și Taraclia, dar și în orașele Bălți și Chișinău, acest procent este și mai scăzut", spune secretarul de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco.

Reprezentantul Ministerului Sănătății atrage atenția că, de cele mai multe ori, părinții refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație plauzibilă.

„În ultimii ani am observat atâtea contraindicații, care sunt niște mituri. Mai mult, mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație. Multe mame se bazează pe zvonurile auzite de la vecină sau de pe internet, ceea ce este incorect", adaugă Aliona Serbulenco.

Amintim că 40 de copii din raioanele Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Taraclia și Ungheni au ajuns la spital după ce s-au infectat cu rujeolă. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, sursa infecției a fost o minoră care a petrecut mai bine de o lună în Ucraina, unde este focar de rujeolă. Fără să bănuiască ceva, părinții au dus copila la tabăra din satul Morenii Noi, raionul Ungheni, unde au fost infectați alți 25 de copii. Aceștia, la rândul lor i-au infectat pe alții 15, iar astăzi, cifra a ajuns la 40.

Autor: Silvia Zavadovschi

201
Tagurile:
parinti, copii, rujeola, vaccin, pericol, Silvia Zavadovschi, Aliona Serbulenco
Tematic
Alarmant! Doar trei copii din cei 40 infectați cu rujeolă au fost vaccinați
Ne vaccinăm sau nu copiii? Un cunoscut preot ortodox pune punctul pe i


Загрузка...
Vlad Mircos

Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

395
(reînnoit 13:53 19.08.2018)
Educația muzicală este o disciplină pe care unii o neglijează și nu îi oferă o importanță majoră precum altor materii.
Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", compozitorul Vlad Mircos a relatat despre activitatea educațională în cadrul disciplinei Educație muzicală, dar și despre importanța acesteia pentru dezvoltarea elevilor.

”Din păcate educația muzicală nu a fost și nici nu este considerată o disciplină de studiu importantă în procesul educațional școlar. Eu am avut marele noroc de profesorul de muzică din școală care organiza lecții de cor. Astfel ne pregăteam de festivalurile raionale și ocupam locuri de frunte. Acest lucru m-a ajutat să mă dezvolt ca personalitate și să descopăr dragostea față de muzică”, a relatat Vlad Mircos.

Compozitorul susține că educația muzicală este o disciplină foarte importantă, care modelează personalitatea și comportamentul elevilor. Studierea muzicii facilitează înțelegerea celorlalte materii și dezvoltă aptitudini și caracter. Totodată, pe lângă genurile de muzică promovate în rândul tinerilor, copiii trebuie să cunoască și despre muzica academică — clasică, care a trecut examenul timpului.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

395
Tagurile:
educatie muzicala, compozitor, personalitate, elevi, Vlad Mircos
Tematic
Muzica - sursa nelimitată de fericire pentru interpretul Sergiu Moșneagu
Muzica clasică - marea provocare a cantautorului Sergiu Țurcanu


Загрузка...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei

Ministerul rus de Externe a cerut UE nu intervină în treburile interne ale Moldovei

77
Ministerul rus de Externe a reacționat la declarațiile reprezentanților Uniunii Europene și ale statelor sale membre cu privire la procesele politice interne din Moldova.

CHIȘINĂU, 27 feb - Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a lansat un apel către UE pentru a nude a nu se amesteca în afacerile interne ale statelor suverane.

Comentariul Departamentului de Informații și Presă al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse care conținea îndemnul a fost publicat pe pagina oficială.

Ministerul rus de Externe a reamintit că zilele trecute șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a criticat activitatea Consiliului Audiovizualului din Moldova și a solicitat „crearea unui mecanism legislativ care să protejeze Moldova de dezinformare din afara."

De asemenea, într-un interviu pentru o altă publicație, Mikhalko a descris legile adoptate în țară în decembrie 2020 ca fiind „contradictorii și care, în multe privințe, ar duce la degradarea țării în ceea ce privește reformele și îndeplinirea obligațiilor față de partenerii internaționali”.

"Din păcate, astfel de declarații ale șefului Delegației UE în Moldova, care sunt o interferență deschisă în afacerile interne ale țării, devin o practică obișnuită pentru el", se menționează în comentariul Ministerului Rus de Externe.

"Este și mai regretabil că de data aceasta au fost susținuți de ambasadorii statelor membre UE acreditați la Chișinău. Declarația lor comună din 25 februarie menționează că UE acționează în Moldova" într-un spirit de cooperare și parteneriat" și "cu deplin respect pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova". Este puțin probabil ca indicațiile lui Mihalko adresate autorităților moldovenești să poată fi privite ca o manifestare de „respect și parteneriat” pentru Republica Moldova ”, a adăugat ministerul.

Ministerul rus de Externe a mai menționat că, în declarația lor, ambasadorii statelor membre UE au acordat o atenție specială „compatibilității legislației și practicii interne cu obligațiile internaționale ale Republicii Moldova, inclusiv față de Uniunea Europeană”.

"Sperăm că colegii noștri europeni își amintesc că Moldova, pe lângă acordul de asociere cu UE, are obligații internaționale în cadrul structurilor de integrare eurasiatică, fiind stat membru al CSI și având statut de observator la EAEU", se spune în comentariu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

77
Tagurile:
Moldova, UE, MAE, Rusia


Загрузка...