Cunoaște-le povestea. El și ea, doi tineri premiați la Festivalul Voluntarilor

576
(reînnoit 11:58 08.12.2016)
Veaceslav Tatar și Natalia Gavrilenco au venit în studioul Sputnik Moldova să ne împărtășească emoțiile după ce au obținut premiul mare la Festivalul Voluntarilor 2016. Împreună cu ei a venit și coordonatorul de comunicare a evenimentului, Ana-Maria Vlasă.

Ana-Maria Vlasă, cea care a avut grijă de relațiile cu publicul, ne-a mărturisit că a văzut evenimentul mai mult din culise, dar și așa i-a părut frumos.

"Imediat ce a ieșit ultimul spectator din sală, am realizat că ne-a reușit, că a fost un festival al voluntarilor așa cum ni l-am imaginat. Am obosit puțin, dar e acea oboseală plăcută care mă motivează să mă implic într-un alt proiect," a mărturisit Ana-Maria Vlasă.

Nu putea fi altfel, deoarece Festivalul Voluntarilor adună an de an doar oameni buni, oameni pentru care filantropia, caritate, munca neremunerată sunt cuvinte cu sensuri pe care le înțeleg în profunzime. Ana-Maria Vlasă a venit cu doi dintre ei în studioul Sputnik Moldova.

Veaceslav Tatar a obținut premiul pentru "Cel mai bun proiect de voluntariat realizat în 2016" și premiu pentru "Voluntariatul promovat prin intermediul multimedia, secțiune foto".  Natalia Gavrilenco este tânăra care a impresionat juriul la categoria "Cel mai bun eseu la tema: Voluntariatul, ca trend de dezvoltare și individualizare personală."

Doi tineri minunați care recunosc că au depus dosarele chiar pe ultima sută de metri. Natalia Gavrilenco ne-a spus că a depus dosarul de participare cu două zile înainte de termenul limită, iar Veaceslav Tatar chiar în ultima zi.

Natalia Gavrilenco este studentă la drept. Face voluntariat încă din gimnaziu. Nea mărtirisit că îi place să muncească în special cu copii.

"Am făcut voluntariat în România. Am fost alături de copii romi, m-am implicat în procesul de integrare a lor în societate. Mi-aș dori mult să fac acest lucru și în Republica Moldova. la noi încă există probleme la acest capitol. Copii din familiile de romi sunt discriminați. Visez ca pe viitor să deschid un centru de plasament la noi în țară. Sigur că asta necesită și investiții, dar acesta este visul meu" a spus Natalia Gavrilenco.

Veaceslav Tatar cântă, scrie poezii, face sport și mai reușește să se implice și în activități de voluntariat. Proiectul pentru care a obținut premiul mare este cel pe care l-am mediatizat și noi pe pagina sputnik.md, "Un prânz cald, o vorbă caldă". Este proiectul în care o mână de oameni au grijă să le ducă niște bucate calde oamenilor străzii, oamenilor nevoiași care nu au rude să-i ajute. El subliniază că premiul este al întregii echipe, nu doar al său.

"M-am implicat în multe proiecte sociale. Mie îmi place să face ceva la modul practic împreună cu o echipă. Poate de asta nu am participat la categoria "Cel mai bun eseu", deși aș avea multe de scris," susține Veaceslav Tatar.

Autor: Cristina Danuța

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

576
Tagurile:
Festivalul Voluntarilor 2016, studenti, tineri, Republica Moldova, România
Tematic
Veaceslav Tatar despre "Moldova – țara minunilor"
Pune-ți o ie și hai la "Festivalul Voluntarilor 2016"

sys_stories


    Загрузка...