Ruslan Surugiu

Surprize după alegeri: tarife majorate la căldură și electricitate

185
(reînnoit 16:01 15.09.2016)
Istoria se repetă. ANRE va tergiversa luarea deciziei privind majorarea tarifelor la căldură și curent electric, solicitată de Termoelectrica, până la alegerile prezidențiale. Directorii ANRE vor majora tarifele, dar după 30 martie și ținând cont de recomandările autorităților. Este opinia expertului în energetică Ruslan Surugiu.
Expert: Tarifele vor fi majorate, dar după alegeri și cu voie de la domnie

Director Centrul pentru Eficiență Energetică și Resurse Regenerabile, Ruslan Surugiu, a declarat în cadrul unui interviu realizat în studioul Sputnik Moldova că este straniu faptul că Termoelectrica solicită majorarea tarifelor la căldură, dacă e să ținem cont de declarațiile făcute de autorități privind reformele și succesele înregistrate la această întreprindere. Și anume, întreprinderea beneficiază de un program de investiții din partea Băncii Mondiale în sumă de 40 de milioane de dolari. Iar în mai 2016, ministru adjunct al Economiei, Valeriu Triboi, a venit cu declarații în presă privind situația de la Termoelectrica. Atunci, domnul Triboi a declarat că Termoelectrica a redus pierderile anuale pe care le înregistra, de la 1,3 miliarde de lei la 300 de milioane de lei în 2015. Surugiu spune că, dacă acesta este trendul, acum pierderile înregistrate de Termoelectrica ar fi trebui să ajungă la zero.

"Este straniu faptul că din mai 2016, de la declarațiile făcute de Triboi, au trecut patru luni și Termoelectrica solicită majorarea tarifelor. Ce se întâmplă: ministrul adjunct Triboi nu cunoaște situația sau el face declarații populiste?", întreabă Surugiu.

Directorului Centrului pentru Eficiență Energetică și Resurse Regenerabile i se pare straniu și faptul că acum câțiva ani Termocomul era o întreprindere care acumula venituri, după care a început în mod brusc să acumuleze datorii.

"După cum îmi aduc eu aminte, în 2010, doar în jumătate de an, Termocom a raportat un surplus de 60 de milioane de lei. Ca, în 2014, Termocomul deja să raporteze pierderi de 300 de milioane de lei, activând practic în aceleași condiții, cu același tarif. Asta ridică mari semne de întrebare privind calitatea gestionării întreprinderii", spune Surugiu.

Expertul afirmă că ANRE este obligată să efectueze un audit la Termoelectrica, să verifice care este calitatea gestionării acestei întreprinderi. Și nu unul în baza cifrelor pe car le prezintă Termoelectrica, dar să se vadă ce se întâmplă acolo de facto.

Autor: Sergiu Praporșcic

185
Tagurile:
Termoelectrica, tarife, energie, majorare, alegeri, Ruslan Surugiu
Tematic
În noul sezon cu noi tarife: majorarea este inevitabilă
FMI propune majorarea treptată a tarifelor comunale în Moldova
Aliona Serbulenco

Important pentru părinți: Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

180
(reînnoit 19:10 20.08.2018)
Specialiștii trag un semnal de alarmă: la ce riscuri sunt expuși copiii neimunizați.
Important pentru părinți! Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

Tot mai mulți părinţi decid să nu-și vaccineze copiii. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco, părinţii refuză să-și imunizeze copiii din motive religioase, convingeri personale, dar şi pentru că nu sunt informaţi în privinţa riscului de contractare a unor boli periculoase cum sunt rujeola sau rubeola. 

Cert este că, în ultimii 10 ani, rata imunizării a scăzut cu opt la sută, iar în prezent constituie doar 87 de procente.

„Dacă în 2007, 95% din populația țării era vaccinată, ceea ce reprezenta și norma recomandată de instituțiile internaționale, în prezent, doar 87% din populație este vaccinată împotriva rujeolei, ceea ce înseamnă că avem un statut al imunității foarte scăzut. În raioanele Ceadâr-Lunga și Taraclia, dar și în orașele Bălți și Chișinău, acest procent este și mai scăzut", spune secretarul de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco.

Reprezentantul Ministerului Sănătății atrage atenția că, de cele mai multe ori, părinții refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație plauzibilă.

„În ultimii ani am observat atâtea contraindicații, care sunt niște mituri. Mai mult, mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație. Multe mame se bazează pe zvonurile auzite de la vecină sau de pe internet, ceea ce este incorect", adaugă Aliona Serbulenco.

Amintim că 40 de copii din raioanele Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Taraclia și Ungheni au ajuns la spital după ce s-au infectat cu rujeolă. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, sursa infecției a fost o minoră care a petrecut mai bine de o lună în Ucraina, unde este focar de rujeolă. Fără să bănuiască ceva, părinții au dus copila la tabăra din satul Morenii Noi, raionul Ungheni, unde au fost infectați alți 25 de copii. Aceștia, la rândul lor i-au infectat pe alții 15, iar astăzi, cifra a ajuns la 40.

Autor: Silvia Zavadovschi

180
Tagurile:
parinti, copii, rujeola, vaccin, pericol, Silvia Zavadovschi, Aliona Serbulenco
Tematic
Alarmant! Doar trei copii din cei 40 infectați cu rujeolă au fost vaccinați
Ne vaccinăm sau nu copiii? Un cunoscut preot ortodox pune punctul pe i


Загрузка...
Vlad Mircos

Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

381
(reînnoit 13:53 19.08.2018)
Educația muzicală este o disciplină pe care unii o neglijează și nu îi oferă o importanță majoră precum altor materii.
Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", compozitorul Vlad Mircos a relatat despre activitatea educațională în cadrul disciplinei Educație muzicală, dar și despre importanța acesteia pentru dezvoltarea elevilor.

”Din păcate educația muzicală nu a fost și nici nu este considerată o disciplină de studiu importantă în procesul educațional școlar. Eu am avut marele noroc de profesorul de muzică din școală care organiza lecții de cor. Astfel ne pregăteam de festivalurile raionale și ocupam locuri de frunte. Acest lucru m-a ajutat să mă dezvolt ca personalitate și să descopăr dragostea față de muzică”, a relatat Vlad Mircos.

Compozitorul susține că educația muzicală este o disciplină foarte importantă, care modelează personalitatea și comportamentul elevilor. Studierea muzicii facilitează înțelegerea celorlalte materii și dezvoltă aptitudini și caracter. Totodată, pe lângă genurile de muzică promovate în rândul tinerilor, copiii trebuie să cunoască și despre muzica academică — clasică, care a trecut examenul timpului.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

381
Tagurile:
educatie muzicala, compozitor, personalitate, elevi, Vlad Mircos
Tematic
Muzica - sursa nelimitată de fericire pentru interpretul Sergiu Moșneagu
Muzica clasică - marea provocare a cantautorului Sergiu Țurcanu


Загрузка...
Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo

Un număr foarte mare de cazuri noi de COVID-19 și astăzi

4
Ministerul Sănătății a prezentat informații actualizate cu privire la situația epidemiologică din țară.

CHIȘINĂU, 5 dec - Sputnik. Astăzi în Republica Moldova au fost confirmate 1728 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, după ce au fost efectuate 3549 de teste primare. Șase cazuri sunt de importa, iar restul sunt cu transmitere locală. 

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns în țara noastră la 115 557.

Din numărul total de persoane la care astăzi s-a confirmat virusul 106 sunt sunt lucrători medicali. S-au îmbolnăvit 33 de medici, 49 de asistenți medicali și 24 de persoane care reprezintă personalul auxiliar.

În prezent sunt internați în spitale 3725 de pacienți cu COVID-19, dintre care 269 sunt în stare extrem de gravă. 54 dintre aceștia sunt conectați la aparate de respirație asistată.

La domiciliu se tratează cu forme ușoare ale bolii 8 088 de persoane, iar 30 283 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Între timp, 1330 de persoane s-au vindecat de coronavirus. În total, 99 606 persoane au fost tratate de COVID-19 de la începutul pandemiei.

În ultimele 24 de ore au decedat din cauza complicațiilor provocate de infecție 19 persoane. Bilanțul victimelro a ajuns astfel la 2403.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4
Tagurile:
COVID-19, cazuri
Tematic
Iată ce simptome pot apărea după vaccinarea împotriva COVID


Загрузка...