Valerian Mînzat

Avocatul-vedetă Valerian Mînzat, plătit din buzunarul consumatorilor Moldovagaz

393
(reînnoit 15:39 10.05.2016)
Cristina Danuța
Experții Centrului Analiză, Supraveghere şi Protecţie în domeniul Energetic vor să afle în baza căror relații contractuale încasează venituri de la Moldovagaz cunoscutul avocat-vedetă Valerian Mînzat.

Experții au întocmit o petiție online prin care cer Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Economiei, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe să prezinte informații referitoare la activitatea avocatului Valerian Mînzat în cadrul întreprinderii.

În petiție se menționează că „În spaţiul public este prezentată informaţia potrivit căreia Valerian Mînzat îndeplineşte funcţia de avocat în cadrul SA „Moldovagaz". Totodată, este de menţionat că pe 7 mai 2015 acesta a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, în baza hotărârii judecătoriei sectorului Râşcani, municipiul Chişinău. De asemenea, recent, acesta a fost amendat de poliția de patrulare și a demonstrat un comportament neadecvat în public, prin care, în opinia noastră, prejudiciază imaginea operatorului energetic de importanță națională. Conform prevederilor metodologiei în vigoare, toate cheltuielile SA „Moldovagaz" sunt acoperite din contul tarifelor achitate de consumatorii de gaze naturale, respectiv toate veniturile încasate de cetățeanul Valerian Mînzat de la SA „Moldovagaz" sânt suportate de consumatori la modul direct."

Solicitat de Sputnik Moldova, expertul în energetică Sergiu Ungureanu, care este și unul dintre semnatarii acestei petiții a oferit mai multe detalii.

393

Загрузка...