Теодор Кырнац

Ce persoană influentă ar putea fi demisă după cazul membrilor CSM

161
(reînnoit 18:28 11.06.2021)
Expertul în drept constituțional Teodor Cârnaț spune că recenta hotărâre a CCM prin care a fost întrerupt mandatul a patru membri ai CSM ar fi un semnal și pentru alți funcționari, inclusiv procurorul general. El afirmă că hotărârea CCM ar putea bloca activitatea CSM.
Ce persoană influentă ar putea fi demisă după cazul membrilor CSM

Teodor Cârnaț consideră că pentru prima data CCM și-a revigorat jurisprudența pentru că a pus mai presus principiul supremației Constituției în raport cu principiul inamovibilității pentru persoanele cu demnitate publică numite pe un mandat deplin. Cârnaț este de părere că recenta hotărâre a CCM, prin care a fost întrerupt mandatul a patru membri ai CSM, ar fi un semnal și pentru mandatul procurorului general.

„Este o hotărâre care va trezi multe controverse în societate. Potrivit acestei hotărâri, lucrurile sunt aduse la ab-inițio, iar asta înseamnă că viitorul Parlament va trebui să organizeze un nou concurs privind suplinirea funcțiilor vacante în componența CSM. Modul cum magistrații constituționali au interpretat această sesizare ne duce la gândul că, prin analogie, într-un asemenea mod ar putea să se procedeze și cu procurorul general”, a precizat Cârnaț.

El mai spune că până la expirarea mandatului actualului CSM, adică până în luna noiembrie, acest organ de autoadministrare judecătorească ar putea să se confrunte și cu problema cvorumului pentru a lua anumite decizii, inclusiv alegerea unui nou judecător la CCM.

”Hotărârea CCM ar putea bloca activitatea CSM. Pentru a fi deliberativă, la ședința CSM trebuie să participe opt membri, iar limita cvorumului ar putea s-o asigure membrii din oficiu, ceea ce este problematic pentru că nu avem un președinte al Curții Supreme de Justiție, care este membru din oficiu, iar Ministerul Justiției nu poate participa la ședință deoarece Guvernul este în demisie, prin urmare CSM nu ar putea fi deliberativ”, a concluzionat Teodor Cârnaț.

Curtea Constituțională a anulat hotărârea Parlamentului prin care au fost numiți patru membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. CCM a declarat neconstituționale prevederi din legea cu privire la CSM în partea ce ține de procedura de selectare de către Parlament a profesorilor de drept titulari, inclusiv majorarea numărului de membri de la 12 la 15.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

161
Tagurile:
procurorul general, CSM
Tematic
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra sesizării privind numirea unor membri CSM
Микрофон в студии радио Sputnik

Ziua Națională a Rusiei: Semnificație și curiozități

29
(reînnoit 12:23 12.06.2021)
Astăzi, ruşii de pretutindeni vor sărbători Ziua Națională a Rusiei, ocazie cu care sâmbătă şi duminică vor fi organizate numeroase evenimente culturale şi sportive.
Ziua Națională a Rusiei: Semnificație și curiozități

Pe 12 iunie 1990, Primul Congres al deputaţilor poporului din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR) a adoptat Declaraţia de Suveranitate a Rusiei.

Potrivit unui decret prezidenţial, semnat de primul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elţîn, ziua de 12 iunie a fost decretată zi de sărbătoare naţională – Ziua Independenţei Rusiei. Denumirea oficială „Ziua Rusiei” a fost stabilită mai târziu, în 2002, atunci când a intrat în vigoare noul Cod al Muncii care a inclus lista sărbătorilor legale.

Data de 12 iunie, când cetăţenii ruşi sărbătoresc Ziua Naţională a Rusiei, este considerată cea mai importantă sărbătoare din Rusia.

Pe 12 iunie, în anul 1990, Congresul deputaţilor poporului din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR) a adoptat Declaraţia privind proclamarea suveranităţii statului. La doar un an distanţă, pe 12 iunie a fost ales primul preşedinte al Rusiei, Boris Elţîn. În luna decembrie 1991, URSS şi-a încetat existenţa, iar pe 25 decembrie a fost redenumit statul, noua denumire fiind Federaţia Rusă, care a moştenit toate drepturile fostului stat sovietic.

Din anul 1994, pe 12 iunie, această zi era marcată ca ziua adoptării Declaraţiei privind proclamarea suveranităţii statului rus. Ziua Naţională a Rusiei a fost instituită în anul 2002. Conform tradiţiei, în această zi, la Kremlin are loc ceremonia oficială de decernare a premiilor şi a înaltelor distincţii de stat în domeniile cercetare, ştiinţă, tehnologii, literatură și artă.

Capitala Rusiei şi regiunile ţării au pregătit pentru această zi însemnată un program festiv extrem de divers.

În fișierul audio atașat găsiți cele mai interesante informații despre Federația Rusă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

29
Tagurile:
zi națională, Rusia
Tematic
Rusia face un ultim avertisment: experții, despre interviul „ucrainean” al lui Putin


Загрузка...
Aneta Ganenco

Recolta de pomușoare, mai mică și târzie: Ce se va întâmpla cu prețurile

81
(reînnoit 21:22 11.06.2021)
Ploile și temperaturile scăzute din ultima perioadă afectează recolta agricultorilor. În acest an, pomușoarele crescute în Moldova vor întârzia cu cel puțin cu două-trei săptămâni.
Roada de pomușoare mai mică și târzie: Cum vor fi infleunțate prețurile

În cadrul emisiunii "La Ordinea Zilei", președintele Asociației „Pomusoarele Moldovei”, Aneta Ganenco, a declarat că cele mai afectate de condițiile meteorologice sunt căpșunele, zmeura, murele, agrișul, coacăza neagră și alba, dar și alte fructe de sezon.

"În acest an, toate fructele vor apărea cu întârziere din cauza ploilor și temperaturilor mai scăzute. Și roada este mai mică, din motiv că până în prezent se resimt efectele secetei de anul trecut. Vom avea mai puține pomușoare", a declarat Aneta Ganenco.

În pofida tuturor greutăților întâlnite de către agricultori, prețurile nu se vor schimba esențial, susține interlocutoarea.

"La formarea prețului participă și alte fenomene: criza economică, puterea de cumpărare este mai scăzută, dar și cheltuielile noastre sunt mai mari. Toate acestea în ansamblu vor forma un preț la vânzare”, a subliniat președintele Asociației „Pomusoarele Moldovei”.

În 2020, în Republica Moldova au fost înregistrate aproximativ  4,1 mii de hectare de plantații de pomușoare. În 2019, producția recoltată a fost de aproximativ 15,5 de mii de tone.

În anul 2018, exportul de pomușoare a crescut față de anul 2016 cu 36% și a constituit aproximativ 3000 de tone, sau cu 1000 de tone mai mult. Cei mai mari consumatori de pomușoare în UE sunt Germania, Franța, Marea Britanie, Belgia. Cele mai cultivate pomușoare în Republica Moldova sunt căpșunele, zmeura, coacăza neagră.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

81
Tagurile:
prețuri, căpșune
Tematic
Recolta de grâu, extrem de mică: Mărturiile unui agricultor - Video


Загрузка...

China: Operațiune de salvare în mina Shanxi - 13 persoane au rămas blocate