Stanislav Pavlovschi

Expert: Ce s-ar putea întâmpla dacă o parte din membrii CEC ar demisiona

200
(reînnoit 13:54 09.06.2021)
Expertul în drept Stanislav Pavlovschi spune că este greu de prezis ce s-ar putea întâmpla, din punct de vedere juridic, în cazul în care, în perioada de pregătire a alegerilor, majoritatea membrilor CEC și-ar da demisia. Detalii aflați în materialul ce urmează.
Expert: Ce s-ar putea întâmpla dacă o parte din membrii CEC vor demisiona

Mai mulți politicieni antrenați în campania pentru parlamentare au exercitat presiuni asupra membrilor Comisiei Electorale Centrale, iar acest fapt a fost vizibil atunci când autoritatea electorală s-a pronunțat la subiectul numărului de secții de vot din străinătate. Mandatul actualei componențe a CEC expiră pe 17 iunie, iar mai mulți experți se întreabă ce se va întâmpla în cazul în care o parte din membrii CEC și-ar da demisia. Ar putea fi blocată sau nu activitatea instituției în condițiile lipsei de cvorum sau chiar să se amâne alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie?

Expertul în drept Stanislav Pavlovschi spune că, în cazul în care s-ar ajunge la o asemenea situație, tot Curtea Constituțională va fi cea care ar putea rezolva acest blocaj juridic.

„Îmi este grea să răspund la această întrebare, dacă o parte din membrii CEC și-ar da demisia, noi n-am avut acest gen de situații. Eu cred că ar putea fi un dezastru total deoarece CEC pentru a lua decizii trebuie să dispună de o majoritate, iar dacă ea nu este, autoritatea electorală nu este funcțională. Presiunea este enormă, iar funcția de membru CEC nu este suficient de motivată financiar ca să-ți pui în joc demnitatea și onoarea. În cazul în care am putea avea o asemenea situație, după data de 17 iunie, când expiră mandatele la șase membri, nu este exclus să ajungem și în acest caz la Curtea Constituțională. Nu știu dacă Parlamentul ar putea interveni, formal Legislativul poate adopta hotărâri de numire a unor persoane, doar că membrii CEC sunt confirmați cu votul a 51 de deputați. Noi nu cunoaștem dacă Parlamentul se va mai întruni în cazul în care ar putea apărea un asemenea blocaj”, a punctat Pavlovschi.

Mandatul a șase membri CEC expiră la 17 iunie curent. Alegerile parlamentare anticipate voar avea loc pe data de 11 iulie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

200
Tagurile:
Membrii CEC, Alegeri parlamentare anticipate
Тема:
Moldova: Alegeri parlamentare 2021 (59)
Tematic
CEC a decis majorarea numărului de secții de votare în diasporă: Câte au fost adăugate
Nagacevschi se disociază de reacția Guvernului cu privire la hotărârea CEC
Constantin Cojocaru

Ce spune un apicultor despre mierea de albine din Moldova

54
(reînnoit 16:18 20.06.2021)
Care sunt beneficiile diverselor sortimente de miere pentru organism și ce tip de miere recomandă specialiștii pentru a trata afecțiunile de care suferiți? Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii Sputnik Matinal.
Mierea de albine: Beneficii uimitoare asupra sănătății

Pe lângă faptul că este gustoasă, mierea de albine este extrem de benefică pentru organism, afirmă apicultorul și organizatorul târgurilor apicole Constantin Cojocaru. Mierea are un conținut bogat de vitamine, aminoacizi și minerale precum calciu, fier, clorură de sodiu, magneziu, fosfat și potasiu. Mierea de albine este cel mai puternic energizant natural, care ajută foarte mult în tratamentul afecțiunilor respiratorii, celor hepatice sau cardiace.

Apicultorul Constantin Cojocaru spune că în caz de răceală cea mai bună miere pe care o puteți consuma este mierea de tei sau cea din flori de levănțică. Mierea de tei calmează accesele de tuse și vă ajută să adormiți fără probleme. Mierea de lavandă este bună în probleme pulmonare, are efect tonic și diuretic. Aceasta alină simptomele reumatice și este indicată și celor cu afecțiuni pulmonare.

Mai mult, apicultorul afirmă că și persoanele care au glicemia mărită pot consuma miere în caz de răceală, însă în cantități moderate.

"Mierea de salcâm poate fi consumată de către diabetici. Desigur nu în cantități mari. Aceasta nu are miros puternic și nu se cristalizează atât de repede", a sublniat Constantin Cojocaru.

Apicultorul a precizat că și mierea de hrișcă protejează organismul și previne problemele cardiovasculare. Aceasta combate în același timp pierderile de memorie de scurtă durată și ajută la îmbunătățirea vederii. În Moldova se produc următoarele sortimente de miere: de salcâm, de tei, de floarea soarelui, de levănțică, plorifloră și de mană.

Amintim că la începutul lunii iunie, în centrul Capitalei a fost organizat un târg cu produse apicole oferite de producătorii moldoveni. Aceștia își propun să organizeze cât mai frecvent evenimente asemănătoare pentru a-și vinde marfa.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

54
Tagurile:
Apicultori, miere
Tematic
Benefic pentru sănătate: Proceduri cu miere de albini


Загрузка...
Ala Andon

Uimitor: Ce pot dezvălui cifrele despre tine

94
(reînnoit 15:40 20.06.2021)
Determinarea caracteristicilor definitorii ale unei persoane în funcție de ziua, luna și anul nașterii reprezintă o practică în numerologie. Chiar și destinul omului sau potențialul financiar poate fi calculat în concordanță cu aceste date.
Numerologie: Ce spune despre tine luna în care te-ai născut

În cadrul emisiunilor realizate în studioul Sputnik Moldova, numerologul și psihologul Ala Andon a explicat că fiecare persoană, făcând un calcul simplu, poate afla lucruri uimitoare despre personalitatea lui.

Ala Andon susține că luna în care te-ai născut determină multe alegeri în viață, de la carieră, până la atitudinea și comportamentul în legătură cu anumite lucruri. De exemplu, oamenii născuți în luna ianuarie sunt, în general, persoane mai independente, născute să devină lideri.

"Numărul care-i caracterizează este unul. Aceste persoane sunt apreciate pentru creativitatea lor și sunt buni mediatori ai conflictelor din familie", a spus numerologul.

Potrivit interlocutoarei, cei născuți în luna februarie pun mare accent pe relații, iar o relație de cuplu fericită este tot ceea ce contează pentru ei. Cei care s-au născut în luna martie, se consideră personalități atractive, sincere și sensibile.

"Luna aprilie spune despre tine că ești o persoană creativă, inteligentă, iar succesul te urmărește peste tot", susține Ala Andon.

Persoanele născute în luna mai sunt născute sub semnul energetic al numărului 5. Acestea sunt caracterizate drept persoane talentate, carismatice și iubitoare de artă. Energia numărului 6 influențează viața celor născuți în luna iunie. Persoanele sunt atașate de familie, romantice și sensibile. Pentru cei născuți în luna iulie este important să mențină relații fructuoase cu cei din jur, sunt sinceri și empatici.

Cei din luna august sunt influențați de energia lui 8. Aceștia se caracterizează drept personalități puternice, care impun aprecierea și respectul celor din jur. Numărul 9 oferă energia persoanelor născute în luna septembrie. Acestea se deosebesc prin inteligența de care dau dovadă, punctualitate și carismă. Cei născuți în luna octombrie emană o energie foarte puternică, iar norocul este mereu de partea acestor oameni. Luna noiembrie este caracteristică persoanelor curajoase, capabile să gestioneze problemele de orice ordin. Persoanele născute în luna decembrie sunt generoase și loiale, deosebit de ambițioase, fiind apreciate de cei din jur.

Cifrele, despre potențialul tău financiar

Nu în ultimul rând, numerologia poate descrie capacitatea de a obține resurse financiare, care reprezintă în primul rând o necesitate în zilele noastre.  Astfel, persoanele născute în data de 3,4,7,8,13,15 sau 19 au capacitatea de a câștiga mai mulți bani și un potențial mai sporit de a face față greutăților financiare.

"De asemenea, persoanele născute în lunile octombrie, august, noiembrie, martie și aprilie sunt mai norocoși în privința banilor. Desigur că peste tot trebuie depus un efort, însă aceste luni tot joacă un rol", a precizat Ala Andon.

Potrivit numerologului, și anul în care s-a născut persoana poate fi un indiciu în acest sens. Astfel, dacă adunați toate cele patru numere veți obține o cifră care va descrie potențialul de a câștiga cât mai mulți bani.

 

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

94
Tagurile:
psiholog, numerologie


Загрузка...