Vladimir Chiriță

Activități sportive și educative pentru copii în vacanța de vară

157
Cum vor activa în perioada de vară școlile sportive și ce alternative au copiii pentru a petrece util și interesant timpul? Detalii am aflat de la antrenorul și directorul Școlii Sportive ”Valentin Sîtnic” din comuna Stăuceni, Vladimir Chiriță.
Activități sportive și educative pentru copii în vacanța de vară

Școlile sportive vor activa în mod obișnuit până în luna iulie. Despre acest lucru a anunțat în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal" directorul Vladimir Chiriță.

Potrivit lui, pe parcursul acestei perioade sunt planificate mai mutle activități sportive pentru copii, inclusiv competiții și turnee.

"Planificăm un turneu republican la fotbal în luna iunie, competiții de taekwondo și un turneu republican la tenis de câmp. Avem multe planuri pentru această perioadă", a subliniat interlocutorul.

În același timp, Vladimir Chiriță îndeamnă părinții să participe alături de copiii săi în diverse activități fizice și să-i dedice sportului cel puțin 30 de minute în fiecare zi.

De menționat că în municipiul Chișinău, în perioada estivală, vor activa și taberele de odihnă pentru copii. Acestea vor fi cu sejur de zi și vor activa ținând cont și de evoluția pandemiei de COVID-19, pentru a evita apariția focarelor de infecție.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

157
Tagurile:
vacanță, vara, sport
Tematic
Judo în Moldova: Care este viitorul acestui gen de sport
Ion Balan

Agricultor, despre efectele ploilor: Cum va afecta recolta

29
(reînnoit 16:59 23.06.2021)
În cadrul emisiunii "Logica Puterii", agricultorul Ion Balan a vorbit despre efectele ploilor abundente din ultima perioadă asupra culturilor agricole. Care au fost cele mai afectate și cât de promițător este anul 2021 pentru agricultură?
Agricultor, despre efectele ploilor: Cum va afecta recolta

Precipitațiile abundente care au căzut pe parcursul lunii iunie au distrus mai multe culturi agricole. Cele mai afectate au fost floarea soarelui și porumbul.

"Avem terenuri inundate și multe plantații care sunt la pământ. Puține dintre ele ar mai putea fi restabilite și acest lucru va avea un efect negativ asupra recoltei. În acest caz, multe vor trebui reînsămânțate", a spus Ion Balan.

De asemenea vișinele, cireșele și pomușoarele precum zmeura și căpșunele au avut de suferit din cauza condițiilor meteorologice. Agricultorii sunt nevoiți să transporte marfa la prelucrare, iar multe dintre culturi pur și simplu s-au stricat înainte de coacere. Cât privește pomii fructiferi, de prune și mere, situația pare a fi una mai bună.

În pofida acestor provocări, Ion Balan susține că 2021 este unul mai bun și promițător decât anul precedent, atunci când a predominat seceta și au fost impuse mai multe restricții în contextul pandemiei COVID-19.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

29
Tagurile:
culturi agricole, ploi, recoltă
Tematic
Recolta de pomușoare, mai mică și târzie: Ce se va întâmpla cu prețurile


Загрузка...
Nicolae Juravschi

Ziua Mondială Olimpică: Cum va fi marcată la Chișinău

50
(reînnoit 16:08 23.06.2021)
Ziua Mondială Olimpică, instituită în cinstea renașterii mișcării olimpice, este marcată anual în multe țări ale lumii, începând cu anul 1948.
Ziua Internațională Olimpică: Cum va fi marcată la Chișinău

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova, Nicolae Juravschi, a venit cu un mesaj de felicitare pentru sportivi și pentru toți locuitorii țării noastre de Ziua Mondială Olimpică.

"Ziua Olimpică este o sărbătoare importantă pentru toți sportivii de performanță, dar și pentru întreaga societate. Este un prilej de a lansa îndemnul la mișcare și la un mod de viață sănătos, pentru că acum, mai mult decât oricând, realizăm cât de important este rolul sportului pentru sănătatea omului", a declarat Nicolae Juravschi.

Mai mult, potrivit sportivului de performanță, sărbătoarea din acest an are o semnificație deosebită, întrucât în câteva zile vor începe Jocurile Olimpice de la Tokyo, care urmau să se desfășoare în 2020, dar au fost amânate până în 2021 din cauza COVID-19. 

De obicei, de Ziua Mondială Olimpică, se desfășurau o serie de evenimente sportive în Capitală. În acest an, activitățile vor fi ceva mai modeste.

"Din cauza situației epidemiologice vom organiza la ora 18:00 un mic eveniment sportiv în Parcul Central din Chișinău, acolo unde vor fi prezenți sportivii care ne vor prezenta țara la Tokyo și vom arăta noul echipament sportiv. Așteptăm toți doritorii care doresc să ne susțină în aceste momente importante", a menționat Juravschi.

Ziua Olimpică, marcată anual pe 23 iunie, a fost instituită de către Comitetul Internațional Olimpic în ianuarie 1948, în cinstea zilei renașterii Jocurilor Olimpice din 1894. 

Echipa Olimpică Națională a Republicii Moldova a participat în premieră la Olimpiada de iarnă din Lillehammer din 1994. La Jocurile Olimpice de vară din 1992, sportivii moldoveni au făcut parte dintr-o echipă comună a CSI, obținând medalii de aur, argint și bronz.

Comitetul Național Olimpic al Republicii Moldova a fost fondat în anul 1991 și a fost recunoscut de Comitetul Internațional Olimpic în 1993.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

50
Tagurile:
sport, Tokyo, Jocuri Olimpice
Tematic
Un moldovean va fi arbitru la Jocurile Olimpice de la Tokyo


Загрузка...
 Comisia Electorală Centrală

CEC a lansat un Centru de apel pentru cei care au mai multe întrebări referitor la scrutin