Iurie Climașevschi și Ina Vutcariov

Un control medical îți poate salva viața: Investigația pe care trebuie o treci

262
(reînnoit 17:52 22.05.2021)
Potrivit estimărilor medicilor, mii de moldoveni nu știu că sunt infectați cu HIV. Specialiștii susțin că fenomenul ia amploare din cauza iresponsabilității cetățenilor, iar răspândirea este inevitabilă atât timp cât oamenii nu vor avea o atititudine corespunzătoare.
Medic: Mii de moldoveni nici nu intuiesc că suferă de această infecție

În cadrul emisiunii "ATITUDINI", coordonatorul Programului Național de Prevenire și Control al HIV/SIDA și Infecțiilor cu Transmitere Sexuală, Iurie Climașevschi, a subliniat că în fiecare an aproximativ 800-900 persoane sunt depistate cu această infecție.

Deși nu putem vorbi despre o epidemie de HIV/SIDA în țară, statisticile nu sunt îmbucurătoare. În realitate, numărul celor infectați este mult mai mare.

"60 la sută dintre cei depistați pozitiv sunt în stadiu avansat, iar mulți dintre ei au considerat anterior că nu aveau cum să se îmbolnăvească, deoarece nu fac parte din grupul de risc. Infecția se răspândește în rândul populației generale, mii de persoane nu cunosc că sunt infectate pentru că nu efectuează controale și teste", a precizat Iurie Climașevschi.

Psihologul Ina Vutcariov spune că deși mulți consideră că nu fac parte din grupul de risc și nu este necesar să efectueze o analiză de rutină în acest sens, anume populația generală, care nici măcar nu bănuiește că suferă de această infecție, ajung la medic într-o stare extrem de gravă, iar mulți nu mai pot fi salvați.

"La nivel de cultură generală, nu avem tendința de a ne examina la timp. Populația generală nu prea apelează la medici dacă nu există o cauză stringentă, respectiv să faci test la HIV nu este la modă. Nu există zero risc pentru nimeni, odată ce avem relații sexuale neprotejate chiar și cu același partener. Nu știm istoria lui anterioară și nici acesta nu poate intui dacă are sau nu HIV fără a face un test", a precizat psihologul.

Testul HIV poate fi efectuat în cadrul instituției medicale primare sau organizațiilor neguvernamentale care acordă asistență persoanelor HIV. Și asta trebuie să o facă orice persoană care a avut cel puțin un contact sexual neprotejat, care are un partener de viață sau sexual care a întreținut relații sexuale neprotejate, sau care activează în condiții unde există riscul infectării cu HIV.

"Pacienții cu HIV pot avea o viață normală și să trăiască mulți ani. Aceasta nu este o sentință. Este important să înceapă tratamentul la timp", a subliniat Ina Vutcariov.

În prezent, aproximativ 10 mii de moldoveni trăiesc cu HIV. Numărul persoanelor infectate însă ar fi de cel puțin 15.000, potrivit estimărilor specialiștilor.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

262
Tagurile:
medic, HIV/SIDA, HIV
Elena Pintilei

Republica Moldova a participat la grandiosul proiect "Лики памяти"

24
(reînnoit 19:55 24.06.2021)
În orașul Erevan din Armenia s-a desfășurat o nouă ediție a Proectului "Лики памяти". Republica Moldova participă pentru al patrulea an la ineditul eveniment.
Republica Moldova a particiăat la grandiosul proiect "Лики памяти"

În cadrul proiectului "Лики памяти" (”Chipurile memoriei”), reprezentanți din zeci de țări ale lumii au discutat despre activitatea specialiștilor din cadrul laboratoarelor de restaurare și conservare a documentelor de patrimoniu. Astfel, au fost prezentate: cadrul legislativ de funcționare, instalații și metode inovaționale de lucru, utilizate în biblioteci, muzee și arhive. Evenimentul s-a desfășurat timp de cinci zile.

"Pe parcursul evenimentului, colegii din întreaga lume au participat la lecții teoretice și practice, au povestit despre problemele și succesele din domeniu și au luat cunoștință de noile metode și tehnologii utilizate în restaurarea și conservarea obiectelor de patrimoniu precum sunt cărțile de colecție sau documentele de arhivă. Vom organiza un seminar cu colegii din Moldova pentru a împărtăși experiența evenimentului din acest an", a declarat pentru Spuntik Moldova directoarea Bibliotecii Naționale Elena Pintelei.

Potrivit interlocutoarei, majoritatea instituțiilor de la noi încearcă să asigure toate condițiile de păstrare a obiectelor de valoare din incinta bibliotecilor, muzeelor. În țara noastră există doar un laborator pentru restaurarea cărților, care se află în incinta Bibliotecii Naționale.

Proiectul "Лики памяти" este susținut de Fondul Interstatal de cooperare umanitară în cadrul CSI. În acest an, evenimentul a ajuns la cea de-a X-a ediție.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

24
Tagurile:
cărți, bibliotecă
Tematic
Programul "Novateca" a modernizat peste o mie de biblioteci din întreaga ţară


Загрузка...
Alexei Ceban

Epidemiolog: De cât timp este nevoie pentru a vaccina 70 la sută din populație

74
(reînnoit 16:17 24.06.2021)
În două luni de zile, țara noastră ar avea capacitatea de a vaccina 70 la sută din populație. Declarația îi aparține epidemiologului din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică Alexei Ceban.
Epidemiolog: De cât timp este nevoie pentru a vaccina 70 la sută din populație

În cadrul emisiunii "Logica Puterii", reprezentantul ANSP Alexei Ceban a precizat că Republica Moldova dispune de suficiente doze de vaccin împotriva COVID-19 pentru a imuniza 70 la sută din populație. Potrivit lui, sistemul medical poate face față acestor cerințe.

"Am demonstrat că într-o singură zi putem vaccina și 26 mii de persoane. Capacitatea sistemului este și peste 30 mii persoane. Asta ar însemna că noi am putea vaccina un procent din populație într-o zi. Astfel, în două luni de zile am putea ajunge la o capacitate de 70 la sută de vaccinare a cetățenilor moldoveni", a declarat Alexei Ceban.

Epidemiologul susține că în Republica Moldova au ajuns deja peste un milion de doze de vaccin, dintre care peste 500 mii au fost deja administrate. În stoc mai există un număr impunător de doze, iar în perioada apropiată vor mai fi livrate și alte loturi de vaccin.

"Nu contează tipul de vaccin pe care-l vor administra cetățenii. Toate sunt eficiente. Avem capacitatea de a asigura majoritatea populației cu vaccin, însă mai există reticențe în rândul oamenilor. Sunt niște mituri pe care înșiși cetățenii nu și le pot explica. Vaccinarea este singura metodă care ne va proteja de acest virus și va contribui la diminuarea semnificativă a numărului de cazuri noi de infectare", a remarcat specialistul.

Mai mult, Alexei Ceban susține că certificatele moldovenești de vaccinare sunt deja recunoscute de multe state, iar moldovenii imunizați deja cu cea de-a doua doză pot călători liber în mai multe țări.

"Este mult mai ușor și mai sigur ca oamenii să se vaccineze și să poată călători liber, decât să achite aproape o mie de lei pentru testul COVID, care până la urmă nu-i protejează de virus. Boala este mult mai agresivă decât reacțiile adverse în urma administrării vaccinului, care apropo, este normal să apară", a conchis epidemiologul.

Amintim că în țara noastră campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început în data de 2 martie. Potrivit mai multor epidemiologi, imunitatea colectivă ar putea fi dobândită dacă 70 la sută din populația țării ar administra ambele doze de vaccin.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

74
Tagurile:
vaccin, epidemiologi
Tematic
Vaccin Sputnik V pentru Biserică: Cui i-a trimis Patriarhul Kiril 2000 de doze în Moldova


Загрузка...
Elena Kovaliova

De ce profesorii închid ochii la agresiunea și violența din școli: Opinia psihologului