Ion Chicu

Ar putea lua bani Guvernul din rezerva BNM-Ce spune un fost premier

182
(reînnoit 22:00 06.04.2021)
Fostul premier Ion Chicu nu are o părere bună despre ideea de a scoate bani din rezerva Băncii Naționale. El spune că un eventual împrumut pentru Guvern de la BNM este contrar legislației, va genera inflație și va însemna un nou miliard pus pe umerii cetățenilor.
Ar putea lua bani Guvernul din rezerva BNM-Ce spune un fost premier

Ion Chicu a declarat pentru Sputnik Moldova că nu susține ideea ca Guvernul să se împrumute de la Banca Națională pentru că asta ar distorsiona întreg sistemul economic.

„Este cea mai proastă decizie care poate fi luată le nivel de țară. Este evident că împrumuturile de la BNM înseamnă o emisie suplimentară de bani și nu trebuie să privim simplist la aceste lucruri. Asta înseamnă, în limbajul financiar, că va fi o emisie de bani neacoperiți, care va avea efecte nefaste asupra valorii leului. Când vii cu asemenea instrumente, riști să ai probleme cu inflația”, a precizat Ion Chicu.

Totodată, fostul premier spune că mecanismul prin care BNM credidează Guvernul este interzis de ligislație, asta după ce, la începutul anilor 2000, au fost câteva situații nefericite când Banca Națională a creditat Guvernul. Chicu mai spune că un eventual împrumut pentru Guvern de la BNM este contrar legislației, va genera inflație și va însemna un nou miliard pus pe umerii cetățenilor.

„BNM este o instituție independentă și nu poate cădea sub influența politicului, iar Guvernul poate să se îmrumute prin alte instrumente, cum sunt îmrumuturile externe sau cele de pe piața internă, prin emiterea VMS-urilor. Nu aș vedea în această propunere momente pozitive, doar negative, care va genera o inflație sau dăcă vreți va fi un nou miliard pus pe umerii cetățenilor. În cazul în care acest lucru s-ar întâmpla țara noastră ar putea să-și șifoneze grav imaginea pe plan extern, va scădea raitingul de țară și va descuraja investițiile private în Moldova”, a concluzionat Ion Chicu.

Banca Națională a relatat într-un comunicat că  utilizarea rezervelor valutare în afara scopurilor pentru care sunt menite, pe lângă efectele negative legate de politica monetara, poate să declanșeze alte șocuri, care să amplifice presiunile asupra rezervelor valutare.

Recent, fostul președinte Igor Dodon a reiterat propunerea de a se umbla la rezervele valutare ale Băncii Naționale. Liderul PSRM consideră că banii ar putea fi luați, sub îmrumut, de la BNM printr-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

182
Tagurile:
rezerve valutare, BNM
Tematic
Ce spune fostul premier Ion Chicu despre restricțiile impuse în starea de urgență
Ce-i reproșează Ion Chicu președintelui Sandu la 100 de zile de la învestire
Diana Crudu

Un nou târg cu produse locale: Unde și când se va desfășura

28
(reînnoit 10:39 13.06.2021)
La mijlocul lunii iunie, în parcul Alunelul din Capitală va fi organizat un târg cu produse autohtone. Zeci de producători din mai multe raioane vor veni să-și vândă și să-și promoveze marfa.
Produse crescute în Moldova: Un nou târg în Capitală

În data de 19 și 20 iunie, chișinăuienii își vor putea umple pungile cu bunătăți cumpărate direct de la producători. Fructe, miere, dulciuri, vinuri, cașcavaluri, ceaiuri, migdale și multe alte produse delicioase îi așteaptă pe vizitatori.

Potrivit organizatoarei evenimentului Diana Crudu, târgul este mult așteptat atât de producătorii locali, cât și de moldovenii care s-au obișnuit deja cu asemenea evenimente.

"În mod normal, asemenea evenimente ar trebui organizate cât mai frecvent, în mai multe localități din țară și ar trebui să avem o piață agricolă unde să fie comercializate doar produsele autohtone. Înainte să apreciem produsele ucrainenilor, românilor și ale altora, trebuie să apreciem produsele noastre", a precizat interlocutoarea.

Târgul se va desfășura cu respectarea tuturor normelor de protecție împotriva COVID-19.

Amintim că prima ediție a târgului s-a desfășurat în data de 5 și 6 iunie curent și a fost vizitat de sute de consumatori.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

28
Tagurile:
produse autohtone, târg
Tematic
Târg de miere în centrul Capitalei – detalii


Загрузка...
Микрофон в студии радио Sputnik

Participă la activități inedite la o tabără de vară pentru tineri - detalii

34
(reînnoit 21:14 12.06.2021)
Tabără de vară „#YOUthAct – Tinerii pentru Justiție” invită persoanele cele mai active, ambițioase și dornice să cunoască despre revendicarea drepturilor omului și accesul la justiție.
Participă la activități ineditie la o tabără de vară pentru tineri - detalii

În perioada 28 iunie – 2 iulie 2021, aproximativ 28 de tineri (câte 7 persoane per regiune) din raioanele Criuleni, Cimișlia, Soroca și municipiul Comrat, absolvenți ai claselor a IX-a, a X-a și a XI-a vor fi selectați pentru participarea la tabără de vară „#YOUthAct – Tinerii pentru Justiție”.

Timp de cinci zile, tinerii vor avea parte de activități interesante și interactive în domeniul drepturilor omului și mecanismelor de protecție a acestora, precum și a sistemului de justiție național.

"Tinerii își vor îmbogăți cunoștințele, dezvolta gândirea critică și vor dobândi abilități importante pentru a se informa corect și temeinic despre sectorul justiției. Proiectul va contribui la formarea unei noi generații de apărători ai drepturilor omului, implicați activ social și civic. Acest eveniment este important pentru liceeni, întrucât vor dobândi și unele abilități profesionale, iar ulterior le va fi mult mai ușor să se determine în privința profesiei pe care doresc să o aleagă", a declarat pentru Sputnik Moldova coordonatoarea Victoria Muntean.

Formularul de participare poate fi completat până în data de 15 iunie curent. Activitatea se înscrie în cadrul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție” și este implementată de PNUD Moldova.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

34
Tagurile:
drepturi, Justiție, tabără, activități, tineri
Tematic
Ambasada Rusiei în Moldova a organizat tradiționala tabără de caritate


Загрузка...