Igor Chistol

Ziua Culturii Ruse: Cum le reușește actorilor moldoveni cucerească publicul rus

53
De Ziua Culturii Ruse, marcată anual la data de 25 martie, actorul și regizorul moldovean Igor Chistol, stabilit de mai mulți ani la Moscova, a vorbit despre experiența pe care a avut-o pe platourile de filmare și marele scene ale teatrelor din Federația Rusă.
Ziua Culturii Ruse: Interviu cu actorul Igor Chistol

Actorul de teatru și film Igor Chistol a cunoscut momente adevărate de glorie pe scenele teatrelor din Chișinău, însă popularitatea lui a trecut demult hotarele țării. Conaționalul nostru a reușit să se afirme pe cele mai mari scene din lume, inclusiv în Rusia.

Igor Chistol a absolvit școala superioară de teatru "B. Șciukin" din Moscova. După absolvire, a revenit în Moldova unde a fost aplaudat pe scenele teatrelor din Chișinău, iar despre rolurile pe care le-a avut se vorbește și până astăzi. Unul dintre rolurile pe care le-a jucat cu multă dăruire și suflet și care a impresionat spectatorii a fost cel al Chiriței în comedia "Chirița în provincie".

De mai mulți ani, actorul este implicat în diverse activități la Moscova, acolo unde continuă să participe în proiecte teatrale, dar și să se filmeze în proiecte cinematografice de anvergură.

"Formal, suntem țări diferite, dar de fapt cultura, tendința pieței a depășit demult toate hotarele. Ne leagă un trecut istoric, o limbă, viziunile, filmele arhicunoscute, muzica, personalități marcante. Acest lucru ne demonstrează că cultura nu cunoaște frontiere", a declarat într-un interviu pentru Sputnik Igor Chistol.

În prezent, moldoveanul muncește la câteva proiecte cinematografice din Rusia. Din cauza pandemiei, filmările au fost stopate o bună perioadă. Unul dintre proiectele cinematografice mult așteptate este producția "Casanova", în care Igor Chistol joacă un rol principal.

El susține că Rusia i-a devenit a doua casă, iar faptul că a reușit să se realizeze atât de mult în producția cinematografică rusească se datorează în mare parte și grijii pe care o are această țară față de artă, cultură și cinematografie. Igor Chistol a jucat pe scenele teatrelor de la Moscova alături de celebri actori ruși precum Marina Diujeva, Igor Dronov, Alexandr Lobanov și alți artiști cunoscuți.

Amintim că Igor Chistol s-a filmat în primului serial detectiv moldovenesc - "Anchetatorul Gorceakova". Serialul "Anchetatorul Gorceakova" este un proiect moldo-ruso-ucrainean în care rolurile principale au fost jucate de actorii populari din Rusia, Moldova și Ucraina. În acest serial, actorul moldovean Igor Chistol a jucat rolul șefului eroinei principale Anna Gorceakova. Producția s-a bucurat de mult succes și a obținut mai multe premii importante.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

53
Tagurile:
film, actor, cultura rusă
Tematic
Ioniță: Moldovenii nu sunt consumatori de cultură
Ион Чебан

Ceban: Strada Ion Creangă ar putea fi dată în folosință până la Hramul Orașului

48
(reînnoit 21:21 14.06.2021)
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, spune că strada Ion Creangă ar putea să fie dată în folosință mai devreme față de termenii pe care i-a avansat anterior primăria Capitalei
Ceban: Strada Ion Creangă ar putea fi dată în folosință până la Hramul Orașului

Ion Ceban a declarat în cadrul unei emisiuni la Centrul de presă Sputnik Moldova că strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al Capitalei va fi dată în folosință până la Ziua Orașului, adică pe 14 octombrie curent.

„În conformitate cu contractul, această arteră importantă trebuie să fie funcțională în luna martie 2022. Așa consideră cei care planifică lucrări de astfel de anvergură, iar ele se efectuează conform standardelor. Unii lucrează cu rețelele, alții lucrează cu asfaltul. Noi facem tot posibilul pentru ca strada să fie gata până la Ziua Orașului, sper că condițiile climaterice nu ne vor da planurile peste cap. Dacă nu încheiem până în octombrie, vom merge conform planului până în luna martie 2022”, a precizat Ion Ceban.

Totodată, primarul a explicat de ce în cazul unor lucrări de pe strada Creangă s-au înregistrat întârzieri.

„Am avut o problemă pe partea de rețele în zona dintre Coca și rondul de la Calea Ieșilor. De aceea, a trebuit să strămutăm rețelele pe zona adiacentă Parcului Dendrariu. Tot în acea zonă vom amenaja o parcare pentru mașini, pentru ca ele să nu staționeze pe strada Creangă”, a precizat funcționarul.

El a mai spus că în această vară ar urma să fie lansată licitația pentru desfășurarea lucrărilor de reparație a străzilor 31 August, Tighina și Alexandru cel Bun.

Costul total al reparației străzii Ion Creangă se cifrează la 44,6 milioane de lei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

48
Tagurile:
strada Ion Creangă, Ion Ceban
Tematic
Vor zbura capete la Primăria Chișinău? La cine s-a referit primarul Ion Ceban


Загрузка...
Aurelia Irodoi

S-au căsătorit din nou la scurt timp după ce au divorțat: Greșeala pe care o fac cuplurile

244
(reînnoit 20:39 14.06.2021)
De multe ori, situațiile stresante, emoțiile și gândurile negative impun cuplurile să ia decizii pripite în privința căsniciei lor. Din diverse motiveve unii aleg să se divorțeze, pentru ca ulterior să se căsătorească din nou cu același partener.
S-au căsătorit din nou la scurt timp după ce au divorțat: Greșeala pe care o fac cuplurile

În cadrul emisiunii "ATITUDINI", mediatoarea Aurelia Irodoi a povestit un caz pe care l-a întâlnit în activitatea ei profesională. Este vorba despre un cuplu cu doi copii, care a hotărât să divorțeze. După câteva luni de la divorț, perechea s-a recăsătorit.

Deși pentru unele persoane acest lucru pare unul neobișnuit și irațional, mediatoarea susține că acest fenomen devine tot mai răspândit.

"Acest exemplu este dovada lipsei de dialog în cuplu. După toată procedura de desfacere a căsătoriei și după o perioadă în care au locuit separat, cuplul a înțeles că a comis o greșeală luând decizia de a se divorța. În mai puțin de jumătate de an ei s-au recăsătorit oficial și spun că este o decizie asumată pe care au cântărit-o foarte bine împreună", a relatat Aurelia Irodoi.

În acest context, mediatoarea  a remarcat că pe fundalul emoțiilor negative și situațiilor stresante multe familii obișnuiesc să ia decizii pripite. Situația însă poate fi evitată.

"De multe ori în relație încep să se implice toate rudele cu sfaturi și să-și împărtășească propria experiență. Dialogul trebuie să fie doar între două părți, să se discute și cu copiii dacă e cazul, lucrurile nu trebuie grăbite. Dacă este nevoie trebuie de consultat un psiholog. Doar după ce au fost întreprinse toate măsurile, poate fi luată și o decizie", a conchis mediatoarea.

În același timp, Aurelia Irodoi a menționat că cererea față de serviciile de mediere a crescut pe timp de pandemie. Printre cele mai solicitate cazuri ce urmau a fi soluționate de către mediatori au fost cele care țineau de procesul de divorț. Potrivit ei, restricțiile impuse în contextul pandemiei au îngreunat activitatea instanțelor de judecată, motiv pentru care tot mai multe cupluri au ajuns să apeleze la serviciile de mediere.

Mediatoarea susține că deocamdată nu există o statistică care ar arăta rata adresărilor la mediatori în cazurile cuplurilor care și-au dorit să divorțeze în 2020, însă cu siguranță acestea sunt în creștere.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

244
Tagurile:
Mediere, desfacerea căsătoriei, căsătorie, divorț
Tematic
Melania Trump “numără minutele” până la divorț


Загрузка...

”Sufletul orașului”: Imagini cu cele mai frumoase străzi din lume - Foto