Daniela Demișcan

Reducerea numărului de pasageri în transport: De ce a fost necesară măsura?

53
(reînnoit 10:07 23.02.2021)
Cum explică reprezentanții Ministerului Sănătății noile măsuri cu privire la limitarea numărului de pasageri până la 50 la sută în transportul public? Detalii am aflat de la șefa Direcției Politici în Domeniul Sănătății Publice, Daniela Demișcan.
Reducerea numărului de pasageri: De ce a fost necesară măsura?

În cadrul emisiunii "ATITUDINI", reprezentanta Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Daniela Demișcan a declarat că până acum măsurile impuse de autorități au fost neglijate, motiv pentru care pandemia nu bate în retragere, iar numărul de cazuri crește de la o zi la alta.

Din această cauză, aplicarea unor măsuri mai dure, printre care și reducerea numărului de pasageri în transportul public până la 50 la sută, a fost una necesară și esențială.

"În prezent avem 32 de teritorii administrative în cod roșu și cinci în cod portocaliu, care sunt condiționate de numărul de cazuri de infecție cu COVID-19. Există mai mulți indicatori care ne obligă să luăm măsuri ca să oprim răspândirea infecției. Este vorba despre anularea evenimentelor în masă, sistarea transportului, a activității piețelor, instituțiilor de învățământ. Acestea sunt recomandările OMS. Înțelegem că nu putem sista în totalmente transportul, de aceea am redus numărul călătorilor", a declarat Daniela Demișcan.

Mai mult, interlocutoarea susține că administrația publică locală, dar și alte ministere de resort trebuie să vină cu propuneri pentru a le oferi alternative celorlalți pasageri.

Totodată, șefa Direcției Politici în Domeniul Sănătății Publice a dat de înțeles că CNESP ar putea reveni după 28 februarie la decizia de limitare a numărului de pasageri până la 50 la sută. 

"Vom vedea cum se vor respecta măsurile împotriva COVID-19 în transport, vom monitoriza și numărul de infectări zilnice, vedem indicatorii și vom ajusta măsurile în funcție de rezultate", a precizat ea.

Comisia Națională de Sănătate Publică a decis suspendarea decizie de limitare a numărului de pasageri în transport, până la data de 28 februarie, după ce mai multe asociații patronale din transporturi au dat asigurări că vor mobiliza angajații să respecte strict măsurile de prevenire a răspândirii infecției COVID-19 în unitățile de transport. În funcție de rezultatele controalelor, CNESP va decide ce măsuri se vor aplica după 28 februarie.  

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

53
Tagurile:
Ministerul Sănătăţii, pasageri, transport
Tematic
Reacția transportatorilor după decizia CNSP - ieșim la protest
Микрофон в студии радио Sputnik

Operațiuni de control în transportul public: Iată ce s-a depistat

33
(reînnoit 09:51 03.03.2021)
Agenția Națională Transport Auto în comun cu Inspectoratul Național de Securitate Publică continuă acţiunile de monitorizare şi informare în vederea protecţiei şi prevenirii răspândirii infecţiei COVID-19. Iată ce au depistat în urma efectuării operațiunilor de control.
Operațiuni de control în transportul public: Iată ce s-a depistat

În perioada 18-28 februarie, Agenția Națională Transport Auto în comun cu Inspectoratul Național de Securitate Publica au efectuat operațiuni de monitorizare și control în autogări, pe traseele naționale, cât și în localitățile din Republica Moldova. Despre acest lucru a anunțat în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal" specialistul principal, responsabil pe domeniul informare şi comunicare cu mass-media, Dmitri Prohniţchi.

Potrivit lui, în cadrul operațiunilor s-a constatat că, în mare parte, măsurile ce țin de purtarea măștilor de protecție a conducătorilor auto și pasagerilor, dotarea mijloacelor de transport cu dezinfectanți se respectă.

"În mare parte măsurile de protecție stabilite de Comisia Națională de Sănătate Publică se respectă. De câte ori am efectuat controale nu au fost depistate abateri semnificative", a subliniat Dmitri Prohnițchi.

De menționat este că în data de 1 martie curent Ministerul Sănătății a organizat ședința Grupului de lucru intersectorial privind măsurile de protecție și prevenire a răspândirii infecției COVID-19, în cadrul căreia s-au discutat problemele în sănătate publică, inclusiv problema aglomerării în transportul public local și municipal.

Astfel, Agenția Națională Transport Auto a solicitat administrațiilor publice vizate să întreprindă măsuri pentru redresarea situației la rutele locale și municipale. La rândul lor, operatorii de transport rutier urmează să mărească numărul de autobuze în orele de vârf sau să antreneze autobuze cu capacitate mare de îmbarcare, să ajusteze orarul de circulație, dar și să micșoreze intervalul între cursele efectuate, susține instituția.

ANTA și INSP vor continua operațiunile comune privind monitorizarea și informarea persoanelor fizice și juridice implicate la prestarea serviciilor publice în transportul rutier de persoane, precum și întreprinderilor ce desfășoară activități conexe transportului rutier, în vederea respectării măsurilor de prevenire și răspândire a infecției COVID-19.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

33
Tagurile:
pasageri, transport public, ANTA
Tematic
Reducerea numărului de pasageri în transport: De ce a fost necesară măsura?


Загрузка...
Микрофон в студии радио Sputnik

Medic, despre riscurile la care sunt supuși oamenii obezi

104
Pacienții ce suferă de obezitate sunt mai predispuți să facă o formă mai severă de COVID-19. Majoritatea celor care au o greutate excesivă și s-au infectat cu coronavirus ajunge să se trateze în secțiile de terapie intensivă.
Medic, despre riscurile la care sunt supuși oamenii obezi

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", medicul generalist Iurie Cușnir a explicat că pacienții ce suferă de obezitate fac parte din lista celor mai vulnerabile categorii de persoane ce riscă să dezvolte o formă severă de COVID.

"Spre exemplu, în Franța peste 50 procente din pacieneții obezi au ajuns în terapia intensivă, iar în Marea Britanie 70 la sută. Maladia a avut consecințe grave pentru această categorie de persoane, inclusiv a adus în multe cazuri la decese", a subliniat Iurie Cușnir.

Mai mult, medicul a remarcat că în timpul pandemiei oamenii au făcut mai puțină mișcare, au fost predispuși stresului, iar în lipsă de activități au consumat mai multe alimente bogate în grăsimi. Toți acești fatori au contribuit la creșterea masei corporale.  

Potrivit lui Iurie Cușnir, obezitatea poate duce la la diabet, infarct, atac cerebral  sau chiar boli oncologice. Alimentația sănătoasă, practirarea exercițiilor fizice cu regularitate și consumul de lichide reduce semnificativ riscul de a adăuga mai multe kilograme.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

104
Tagurile:
medic, obezitate
Tematic
Franța: Peste cât timp s-ar putea relaxa restricțiile anti-COVID


Загрузка...
Traian Băsescu

Se cere pușcărie pentru Traian Băsescu

0
Uniunea Salvați România reacționează după condamnarea de ieri a fiicei președintelui Băsescu, precum și a Elenei Udrea, ambele comițând fapte în beneficiul președintelui în funcție și a partidului de guvernământ.

BUCUREȘTI, 3 mart – Sputnik. Una dintre cei mai apreciate figuri din USR, deputatul român Emanuel Ungureanu, a avut o reacție dură după condamnările de ieri care le-au vizat pe Elena Udrea și Ioana Băsescu.

”La pușcărie!”, folosește Emanuel Ungureanu sloganul deja clasic al „justițiarilor” din stradă, altădată susținători înfocați ai lui Traian Băsescu.

Acum, Ungureanu întreabă – ”Băsescu de ce o fi în libertate?”. Într-adevăr, președintele de atunci a fost principalul beneficiar al faptelor pe care azi instanța le consideră infracțiuni!

De asemenea, Emanuel Ungureanu atrage atenția asupra unui alt mare beneficiar al campaniei duble din 2009 – președinție și referendum: PDL-ul condus de Emil Boc, cel ce își reînnoia mandatul de premier cu ajutorul acelorași fapte incriminate.

Așa că Ungureanu pune o întrebare logică și tăioasă: ”Boc nu știa nimic despre șpăgile din campania electorală?”.

”Cei doi (Băsescu și Boc, n.n.) ne mai dau lecții din când în când despre reforme și statul de drept”, încheie ironic Emanuel Ungureanu.

Dar, dincolo de ironie, lațul se strânge în jurul lui Traian Băsescu – fapt confirmat din mai multe surse – iar USR pare dornic să contribuie la asta.

Altfel spus, creatorul ”statului paralel” pare sugrumat de… susținătorii statului paralel.

Inutil să menționăm multele aprecieri de care s-a bucurat postarea lui Emanuel Ungureanu.

Amintim că marți Elenda Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare și 3 ani de interzicere a unor drepturi, pentru spălare de bani și instigare la luare de mită. Procurorii ceruseră o condamnare de 12 ani.

Iar fiica fostului președinte român Ioana Băsescu, notar public, a fost condamnată la 5 ani de pușcărie pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tematic
Băsescu: România să ceară Moscovei vaccinul anti-COVID-19


Загрузка...