În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", președintele Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova, Sergiu Manea, a menționat că în anul 2020 agențiile turistice din țara noastră, dar și ghizii de turism au fost puși la grea încercare. Toate activitățile industriei turismului au înregistrat o scădere dramatică, de aproape 90 la sută.
"Turismul este una dintre cele mai afectate industrii. 20 procente din activitate a fost bazat pe turismul intern. Grație acestei situații, au fost redescoperite frumoasele locuri din Moldova, diverse atracții turistice, muzee, monumente, galerii ș.a.", a subliniat Sergiu Manea.
În 2020, oamenii au ales de sine stătător destinațiile, evitând excursiile în grupuri mai mari de persoane sau locurile aglomerate. Din cauza lipsei de turiști internaționali, au avut de suferit mult și cei 500 de ghizi de turism din țara noastră.
Pe de altă parte, în anul precedent, pentru Moldova s-au deschis noi oportunități de cooperare cu Uniunea Europeană în domeniul turismului, datorită aderării Asociației Patronatelor a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT) la Asociația Europeană a Operatorilor de Turism (ETOA).
Potrivit lui Sergiu Manea, asociațiile au convenit să dezvolte și să participe în comun la programe și strategii internaționale pentru dezvoltarea turismului european post-COVID-19, care determină procedura de intrare și ieșire a străinilor cu scopuri turistice în țările cu reședință temporară. De asemenea, asociațiile vor dezvolta propuneri convenite pentru îmbunătățirea legislației internaționale în domeniul turismului.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
În perioada 18-28 februarie, Agenția Națională Transport Auto în comun cu Inspectoratul Național de Securitate Publica au efectuat operațiuni de monitorizare și control în autogări, pe traseele naționale, cât și în localitățile din Republica Moldova. Despre acest lucru a anunțat în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal" specialistul principal, responsabil pe domeniul informare şi comunicare cu mass-media, Dmitri Prohniţchi.
Potrivit lui, în cadrul operațiunilor s-a constatat că, în mare parte, măsurile ce țin de purtarea măștilor de protecție a conducătorilor auto și pasagerilor, dotarea mijloacelor de transport cu dezinfectanți se respectă.
"În mare parte măsurile de protecție stabilite de Comisia Națională de Sănătate Publică se respectă. De câte ori am efectuat controale nu au fost depistate abateri semnificative", a subliniat Dmitri Prohnițchi.
De menționat este că în data de 1 martie curent Ministerul Sănătății a organizat ședința Grupului de lucru intersectorial privind măsurile de protecție și prevenire a răspândirii infecției COVID-19, în cadrul căreia s-au discutat problemele în sănătate publică, inclusiv problema aglomerării în transportul public local și municipal.
Astfel, Agenția Națională Transport Auto a solicitat administrațiilor publice vizate să întreprindă măsuri pentru redresarea situației la rutele locale și municipale. La rândul lor, operatorii de transport rutier urmează să mărească numărul de autobuze în orele de vârf sau să antreneze autobuze cu capacitate mare de îmbarcare, să ajusteze orarul de circulație, dar și să micșoreze intervalul între cursele efectuate, susține instituția.
ANTA și INSP vor continua operațiunile comune privind monitorizarea și informarea persoanelor fizice și juridice implicate la prestarea serviciilor publice în transportul rutier de persoane, precum și întreprinderilor ce desfășoară activități conexe transportului rutier, în vederea respectării măsurilor de prevenire și răspândire a infecției COVID-19.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", medicul generalist Iurie Cușnir a explicat că pacienții ce suferă de obezitate fac parte din lista celor mai vulnerabile categorii de persoane ce riscă să dezvolte o formă severă de COVID.
"Spre exemplu, în Franța peste 50 procente din pacieneții obezi au ajuns în terapia intensivă, iar în Marea Britanie 70 la sută. Maladia a avut consecințe grave pentru această categorie de persoane, inclusiv a adus în multe cazuri la decese", a subliniat Iurie Cușnir.
Mai mult, medicul a remarcat că în timpul pandemiei oamenii au făcut mai puțină mișcare, au fost predispuși stresului, iar în lipsă de activități au consumat mai multe alimente bogate în grăsimi. Toți acești fatori au contribuit la creșterea masei corporale.
Potrivit lui Iurie Cușnir, obezitatea poate duce la la diabet, infarct, atac cerebral sau chiar boli oncologice. Alimentația sănătoasă, practirarea exercițiilor fizice cu regularitate și consumul de lichide reduce semnificativ riscul de a adăuga mai multe kilograme.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova