Inga Mifsud Wismayer

Gala Notorium: Cine au fost desemnați cei mai buni avocați

173
(reînnoit 18:31 23.11.2020)
Gala Notorium 2020. Un trofeu important i-a fost oferit biroului de avocați condus de Inga Mifsud Wismayer. Detalii am aflat chiar de la ea.
Gala Notorium: Cine au fost desemnați cei mai buni avocați

În cadrul prestigiosului eveniment Gala Notorium 2020 au fost decernate și premii în domeniul jurisprudenței. Astfel, trofeul pentru "Cel mai Bun Birou de Avocaţi"  i-a fost acordat cabinetul avocatului Inga Mifsud Wismayer.

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal",  avocata ne-a mărturisit că această distinție este una foarte importantă în cariera profesională, în special pentru faptul că anume cetățenii sunt cei care au votat și și-au exprimat alegerea.

"Acest trofeu este o recunoștință și apreciere de la cei care ne-au votat. Premiul reprezintă o notaritate pentru activitatea noastră și ne motivează să devenim și mai buni", a declarat pentru Sputnik Inga Mifsud Wismayer.

Potrivit ei, principalul criteriu de apreciaere a unui avocat este rezultatul pe care îl obține în fața instanței de judecată pentru clientul pe care-l reprezintă. Chiar dacă nu întotdeauna dosarul este câștigat,  important este faptul că avocatul a întreprins toate măsurile pentru a-și apăra clientul, susține specialistul.

Despre problemele și provocările cu care se confruntă avocații din Republica Moldova aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

173
Tagurile:
premiu, avocat
Liuba Ceban

De ce ajung unii oameni până la suicid: Cum pot fi prevenite situațiile

20
(reînnoit 16:36 19.06.2021)
În ultima perioadă tot mai des suntem martorii unor situații neplăcute. Potrivit unei medii statistice, aproape 500 de persoane se sinucid anual în Republica Moldova. Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii ATITUDINI.
Când apar gândurile suicidare: Semne că persoana are nevoie de ajutor

Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, fondatoarea Liniei Verzi pentru prevenirea suicidului, Liuba Ceban, a vorbit despre acea perioadă din viața oamenilor care poate crea premise pentru apariția gândurilor suicidare.

Potrivit specialistului, adesea aceste gânduri negative apar atunci când persoana a trecut prin mai multe momente complicate și dureroase, o criză de lungă durată sau atunci când se acumulează mai multe probleme, iar ieșire din situație se pare că nu mai există. Îngrijorător este faptul că la acest gest recurg tot mai mulți adolescenți și tineri. Cea de-a doua cauză mai frecventă a decesului persoanelor cu vârste cuprinse între 15-30 de ani este comiterea unui act de suicid. Motivele fiind: neînțelegerile cu părinții, conflictele cu semenii săi, nereușitele școlare și altele.

"Adolescenții pot lua decizii impulsive. În această perioadă este importantă comunicarea cu părinții, profesorii, psihologul școlar. Orice schimbare de comportament pe care o observă adulții trebuie analizată, discutată și să fie luate măsuri cât mai urgent posibil", a adăugat interlocutoarea.

Liuba Ceban a mai precizat că printre indiciile ce ar demonstra că persoana ar putea avea gânduri suicidare sunt mesajele: mă simt singur, nu vreau să fiu povara nimănui, nu mai vreau să trăiesc ș.a. Aceste cuvinte demonstrează că omul are nevoie de susținere emoțională și este un indicator că trebuie neapărat ajutat, fie de cei apropiați, fie de un specialist.

La cine vă puteți adresa dacă aveți nevoie de ajutor?

Persoanele care simt o stare de neliniște sufletească, sunt în depresie sau ajung să aibă chiar și gânduri suicidare, trebuie să se adreseze primordial la un specialist pentru a evita ulterioarele consecințe negative. Primul pas este să-i comunice medicului de familie despre starea prin care trec și să înțeleagă că nu sunt singuri în fața problemelor.

"Comportamentul suicidar este precedat de stările depresiv anxioase. Este important să vă adresați cât mai curând medicului de familie, care va aprecia starea dumneavoastră la nivel de medicină primară și, în funcție de severitatea simptomelor, va prescrie un tratament ușor la domiciliu sau în cazul stabilirii unei grad de severitate moderat, vă va direcționa la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală", a explicat coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală Asociația Medicală Teritorială Buiucani Lucia Carp.

Potrivit interlocutoarei, în municipiul Chișinău sunt cinci Centre Comunitare, iar pe întreg teritoriul țării – aproximativ 40 de instituții cu acest profil.

"În urma unei examinări mai minuțioase de către psihiatru, sunt stabilite terapiile pe care le va urma persoana. Tratamentul constă din psihoterapie (în cazuri ușoare și medii) sau psihoterapie și tratament medicamentos - în cazuri mai grave. Tratamentul ar putea dura de la 7 la 10 luni, lucru despre care trebuie informat pacientul de la bun început", a precizat specialistul.

Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul General al Poliției, în anul 2020 au fost înregistrate 398 de cazuri de suicid, cu 22 de cazuri mai multe decât au fost în anul 2019. Din numărul total de cazuri de suicid, șapte au fost în rândul minorilor.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

20
Tagurile:
suicid
Tematic
Psiholog: Dacă nu doriți să vă îmbolnăviți, nu vă panicați


Загрузка...
Alina Munteanu

Averile funcționarilor publici: Ce spun specialiștii din cadrul ANI

80
(reînnoit 16:36 19.06.2021)
Averile funcționarilor publici: cine sunt cei care-și ascund proprietățile și care sunt cele mai frecvente încălcări înregistrate de către Agenția Națională de Integritate? Subiectul a fost discutat în studioul Sputnik Moldova.
ANI: Cine sunt cei care-și ascund averile

În cadrul emisiunii "Logica Puterii", șefa Inspectoratului de Integritate din cadrul ANI, Alina Munteanu a precizat că nu există o statistică care ar specifica instituțiile sau funcțiile în care se atestă cele mai multe încălcări cu privire la nedeclararea averii sau averile nejustificate. Cert este faptul că au fost întregistrate cazuri când atât demnitarii de rang înalt, cât și funcționarii din primării au încălcat legea în acest sens.

"Nu avem o statistică care ar demonstra cine încalcă mai mult sau mai puțin. Persoane cu diferite funcții au arătat că interesul personal prevalează față de interesul public, iar dorința aprigă de îmbogățire și de a obține benficii necuvinite au facut să uite consecințele care pot surveni", a declarat pentru Sputnik Moldova Alina Munteanu.

Potrivit specialistului, funcționarii publici care încalcă legea în acest sens riscă sancțiuni precum încetarea mandatului funcției de demnitare publică, interdicția de a ocupa anumite funcții timp de trei ani, confiscarea averii ș.a.

Maria Dastic
© Sputnik / Osmatesco
Maria Dastic

Anterior, specialsitul din cadrul ANI Maria Dastic a precizat că persoanele cu funcții de demnitate publică trebuie să cunoască legislația cu privire la modul în care se completează declarațiile de avere, perioada în care trebuie să o facă, dar și sancțiunile care i se pot aplica în caz de încălcare a legii.

"Majoritatea subiecților din cadrul controlului spun că ei nu au știut că trebuie să declare averea în termenul stabilit de lege. Însă, indiferent dacă cunoștea sau nu acest lucru, persoana nu poate scăpa de răspundere juridică. Totodată, dacă persoana a încălcat regimul incompatibilității și al conflictelor de interese, aceasta riscă să nu mai dețină o funcție public timp de trei ani și numele său figurează într-un registru al interdicțiilor", a menționat ea.

Autoritatea Națională de Integritate  este o autoritate publică independentă fată de alte organizații publice, fată de alte persoane juridice de drept public sau privat și față de persoanele fizice, ce funcționează la nivel național ca structură unică. Aceasta asigură integritatea în exercitarea funcției publice sau funcției de demnitate publică și prevenirea corupției prin realizarea controlului averii și al intereselor personale și privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

80
Tagurile:
Funcționar public, ANI


Загрузка...