Valeriu Ghilețchi

Ghilețchi: Scenarii politice după alegeri

148
În cadrul emisiunii "Contrapunct" fostul vicepreședinte al Parlamentului, Valeriu Ghilețchi s-a referit la câteva scenarii politice după alegeri prezidențiale din această toamnă.
Ghilețchi: Scenarii politice după alegeri

Având în vedere că în prezent nu există o majoritate în Legislativ, după alegerile prezidențiale din luna noiembrie curent, am putea avea două scenarii majore, susține Valeriu Ghilețchi.

Primul ar fi reformatarea actualului Parlament în așa fel ca să fie creată o majoritate parlamentară, care ar oferi susținere politică pentru un nou cabinet de miniștri.

"Presupun că lucrurile vor încerca să meargă spre reformatarea unei majorități parlamentare, ținând cont de instinctul de supraviețuire a deputaților. Pe de altă parte, mi se pare că interesul ambelor jucători – Igor Dodon și Maia Sandu ar fi resetarea, decât reformatarea actualului Parlament. Orice reformatare nu va da rezultatele scontate", a subliniat Valeriu Ghilețchi.

Cel de-al doilea scenariu ar fi alegerile anticipate. Acest lucru s-ar putea întâmpla, dacă nu se reușește crearea unei majorități parlamentare.

"De fapt, dacă aș fi în locul celor doi lideri aș opta pentru resetare, pentru că îți permite să te așezi la masa de tratative. (…). Va fi mult mai ușor de negociat, decât în actuala conjunctură politică", a remarcat fostul demnitar.

Totuși, este prematur să vedem cum vor evolua evenimentele, susține Valeriu Ghilețchi. Rezultatele alegerilor prezidențiale vor influența tonul mișcărilor în Parlament, chiar dacă sunt lucruri care nu depind în mod direct de președinte. Cu toate acestea, câștigătorul va influența procesele politice din Parlament.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

148
Tagurile:
președinte, Parlament, alegeri
Ștefan Gheorghiță

Medic: Informații despre condițiile de călătorie

58
(reînnoit 21:25 26.11.2020)
Ce informații trebuie să cunoască oamenii despre intrarea și traversarea teritoriului Republicii Moldova, dincolo de faptul că trebuie să se autoizoleze?
Medic: Informații despre condițiile de călătorie

În data de 23 noiembrie Ministerul Sănătății a actualizat lista statelor cu risc epidemic ridicat, pentru care se instituie carantina asupra persoanelor care sosesc din acestea în Republica Moldova.

Lista se actualizează o dată la 14 zile. Astfel, a fost impus regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul Republicii Moldova care vin din 65 de țări. Printre acestea se numără Ucraina, România, Federația Rusă, Italia, Franța, Grecia, Israel și altele.

Potrivit șefului Secției Supraveghere epidemiologică a gripei și infecțiilor respiratorii din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ștefan Gheorghiță, persoanele revenite din statele cu risc epidemiologic ridicat trebuie să mai respecte unele condiții, pe lângă regimul de autoizolare.

"Cei care vin din aceste țări trebuie să se autoizoleze pe un termen de 14 zile și să respecte toate măsurile impuse de autorități. Persoanele trebuie să știe că dacă apar simptome caracteristice virusului COVID-19, trebuie să se adreseze imediat medicului de familie", a subliniat Ștefan Gheorghiță.

Totodată, specialistul a menționat că cei care au intenția să părăsească teritoriul Republicii Moldova trebuie să se documenteze foarte bine despre situația epidemică din țara în care pleacă, documentele pe care trebuie să le prezinte la frontieră și să dețină asigurare medicală.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

58
Tagurile:
frontiera, medic
Tematic
Veți sta în carantină dacă reveniți din aceste țări - lista actualizată


Загрузка...
Veronica Cernat-Braghiș

Victimele violenței în familie: Unde se pot adăposti

24
(reînnoit 20:25 26.11.2020)
Unul dintre centrele din Chișinău în care se pot adăposti victimele violenței în familie este "Casa Mărioarei". Ce servicii sunt oferite în cadrul acestei instituții am aflat de la Veronica Cernat-Braghiș, vicepreședinta Asociației "Casa Mărioarei".
Victimele violenței în familie: Unde se pot adăposti

Anual, la Centrul "Casa Mărioarei" peste 1000 de femei beneficiare primesc suport informaţional, consiliere psihologică, asistenţă juridică și, în caz de necesitate, adăpost de la o lună până la șase luni. Totodată, anual, peste 100 de femei sunt plasate temporar în cadrul Centrului.

"Oferim un spectru larg de servicii - reabilitare psihologică, consultație juridică, socială. Femeile pot veni cu copiii începând cu vârsta de 3 ani. La moment, din cauza pandemiei, oferim mai puține locuri pentru adăpost, din motiv că nu există spațiu suficient pentru a respecta toate măsurile impuse de autorități", a declarat pentru Sputnik Veronica Cernat-Braghiș.

Potrivit ei, după ce femeile părăsesc Centrul, acestea sunt monitorizate timp de jumătate de an și, în caz de necesitate, primesc asistență psihologică și juridică. Femeile pot beneficia de serviciile centrului apelând la asistentul social, polițistul de sector sau pot lua legătura direct, prin telefon sau Internet, cu reprezentanții acestuia.

Asociaţia Casa Mărioarei activează din anul 2000. În acest timp, 12 000 de femei au primit asistenţă gratuită şi suport în cadrul Centrului.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

24
Tagurile:
femei, violență în familie, violență
Tematic
Condamnate la violență fizică sau închisoare: Destinul femeilor care au parteneri violenți
Ce măsuri sunt întreprinse în școli pentru a preveni actele de violență împotriva copiilor


Загрузка...
Medicina

Zeci de mii de doze de vaccin antigripal au ajuns în țară

0
(reînnoit 09:57 27.11.2020)
A doua tranșă de vaccin antigripal achiziționate din Federația Rusă au ajuns în Republica Moldova. Alt lot va veni în decembrie, din SUA.

CHIȘINĂU, 27 nov – Sputnik. Peste 90 de mii de doze de vaccin antigripal au ajuns în Republica Moldova, informează Ministerul Sănătății. Cele 93 de mii de doze sunt din lotul de 100 de mii achiziționat din Federația Rusă. Prima tranșă de șapte mii de doze a ajuns la începutu lunii noiembrie.

Vaccinurile vor fi distribuite instituțiilor medico-sanitare publice pentru imunizarea împotriva gripei sezoniere a contingentelor profesionale și cu risc sporit de îmbolnăvire. În această categorie se înscriu lucrătorii medicali, bolnavii cu boli cronice, angajații din cadrul trupelor de carabinieri și grăniceri, Serviciului Situații Excepționale și Serviciului Vamal, personalul din instituțiile de asistență socială, copiii din Centre de plasament, etc.    

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale atrage atenția că imunizarea cu vaccin antigripal este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă. De asemenea, MSMPS recomandă persoanelor din categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să se vaccineze. Vaccinul antigripal este oferit gratuit.

Alte 100 de mii de doze urmează a fi livrate în țară la începutul lunii decembrie curent. Dintre acestea, 85 de mii de doze, oferite cu titlu de donație din partea Statelor Unite ale Americii și 15 mii de doze achiziționate de către Republica Moldova prin intermediul UNICEF. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
nevaccinarea voluntară, doze de vaccin, vaccinare copii, Vaccinuri


Загрузка...