Vasile Tarlev

Ce spune un fost premier despre viitorul președinte al Republicii Moldova

159
(reînnoit 15:15 15.09.2020)
Fostul premier în perioada anilor 2001-2008, Vasile Tarlev consideră că un președinte de stat ales direct de cetățeni ar trebui să dispună de mai multe competențe și atribuții constituționale, inclusiv cu prerogative executive.
Ce spune un fost premier despre viitorul președinte al Republicii Moldova

Vasile Tarlev spune că pentru Moldova, o țară aflată câteva decenii în tranziție, șeful statului ar trebui înzestrat cu mai multe atribuții constituționale, iar rolul Parlamentului diminuat.

"În opinia mea, într-o țară compactă, cum este Moldova, șeful statului ar trebui să fie și șeful Guvernului. Un președinte ales de către cetățeni vine cu un program economic, social, politic, iar pentru a avea posibilitatea de a îndeplini aceste promisiuni, el trebui să dispună de atribuții constituționale”, a precizat Vasile Tarlev.

Fostul premier mai spune că vitorul președinte al Moldovei va trebui să fie un bun mediator politic, care să consolideze societatea. Totodată, Tarlev consideră că șeful statului ar trebui înzestrat cu prerogative suplimentare executive, juridice și constituționale, iar rolul Parlamentului, într-o perioadă de tranziție, ar trebui diminuat.

Președintele Igor Dodon a declarat că șeful statului trebuie să aibă un rol decisiv, de echilibru în sistemul politic al Republicii Moldova. El a spus că pe parcursul anilor o serie din atribuțiile șefului statului au fost anulate, iar aceasta a dus la subminarea puterii de stat și consolidarea oligarhiei în politica moldovenească. Recent, sub auspiciul șeful statului, a fost constituită o comisie privind reforma constituțională care urmează să abordeze și aspecte legate de atribuțiile președintelui Republicii Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

159
Tagurile:
Reforma constituţională, atribuțiile șefului statului, Vasile Tarlev
Tematic
Ce spune Dodon despre rolul președintelui în sistemul politic al Moldovei
Va fi creată o comisie pentru reforma constituțională: Ce se va întâmpla cu Legea Supremă
Lucia Tăut

Satele Moldovei: Cum vor dezvolta localnicii turismul

48
(reînnoit 17:27 26.09.2020)
Mai există o speranță. Unii oameni de la sate doresc să-și transforme gospodăriile în pensiuni pentru a-i primi pe turiștii moldoveni și pe cei din străinătate.
Satele Moldovei: Cum vor dezvolta localnicii turismul

În această vară am avut frumoasa ocazie să redescoperim destinațiile turistice din țara noastră. Cu siguranță, mulți moldoveni au rămas impresionați de locurile fantastice și deosebite din Moldova, mulți dintre ei nici nu au intuit că există asemenea destinații.

De exemplu, Lucia Tăut a cutreierat Republica Moldova în lung și-n lat. Și-a propus să aleagă un program activ, sănătos și captivant care presupune promovarea mișcării în aer liber, formarea stilului sănătos de viață și legătura cu natura. Astfel, una dintre activitățile preferate au devenit drumețiile.

"Am descoperit peisaje absolute extraordinare. Îi îndemn pe toți să iasă din zona de confort și să pornească la drum", a spus ea.

Totodată, Lucia Tăut a mărturisit că întotdeauna a fost fascinată să afle istoriile de viață ale oamenilor, iar în această vară a avut prilejul să întâlnească oameni cu adevărat deosebiți. Și unde dacă nu în satele Moldovei ar putea să-și îndeplinească această dorință.

"Este adevărat și trist că multe sate au rămas pustiite, dar am vizitat și multe localități în care oamenii speră să-și dezvolte o mică afacere. Oameni doresc să-și transforme locuința într-o pensiune, într-un loc unde vor putea să găzduiască turiști. Mai avem o speranță", a punctat ea.

Lucia Taut a mai adăugat că în acest an turismul local a cunoscut posibilități de dezvoltare și perspective.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

48
Tagurile:
turism, Moldova, sate


Загрузка...
Abraș Marcel

Sfaturi prețioase pentru a avea o inimă sănătoasă

116
(reînnoit 18:36 26.09.2020)
În cadrul emisiunii "ATITUDINI" șeful secției Cateterism Cardiac din cadrul Institutului de Cardiologie, Marcel Abraș, a explicat pașii pe care trebuie să le urmeze fiecare persoană pentru a avea o inimă sănătoasă.
Sfaturi prețioase pentru a avea o inimă sănătoasă

Bolile cardiovasculare sau bolile cardiace sunt o categorie de boli care afectează inima sau vasele sangvine.

Incidența bolilor cardiovasculare a crescut cu o viteză uimitor de rapidă, devenind ucigașul numărul unu în lume, inclusiv în Republica Moldova.

Pentru a ne menține o inimă sănătoasă medicul Marcel Abraș a oferit câteva sfaturi prețioase pe care trebuie să le urmeze cu strictețe fiecare om căruia îi pasă de starea lui. În primul rând, specialistul s-a referit la activitățile fizice și evitarea modului sedentar de viață.

"Zilnic trebuie să mergem în continuu cel puțin 30 de minute. Acest lucru este obligatoriu. Plimbările de seară sunt foarte binevenite în acest sens", a remarcat specialistul.

Cel de-al doilea factor ce ne poate ajuta să ne menținem starea de bine este alimentația. Specialistul a subliniat că uleiul de pește și peștele împiedică formarea cheagurilor de sânge. Acizii grași omega-3 pe care îi conțin au proprietăți antioxidante ridicate.

"De două ori pe săptămână trebuie să consumăm pește. Să nu uităm de uleiul de măsline, fructele și legumele. Moldova fiind o țară agrară, populația conține foarte puține fructe și legume", a specificat interlocutorul.

Specialistul a remarcat că bolile cardiovasculare pot fi prevenite dacă oamenii vor menține o greutate corporală optimă, vor adopta o alimentație sănătoasă, vor face mișcare cu regularitate și vor trata alte probleme de sănătate, în special hipertensiunea arterială, colesterolul crescut și diabetul. De asemenea, un  factor primordial este renunțarea la fumat "astăzi ești "în vogă", iar mâine poți fi pacient cardiac", a punctat el.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

116
Tagurile:
medic, boli cardiovasculare, inimă


Загрузка...
Urna de votare

Alegeri prezidențiale în Moldova: Secții de votare în Transnistria - câte vor fi

44
(reînnoit 09:39 27.09.2020)
Comisia Electorală Centrală a decis numărul secțiilor de votare pentru cetățenii cu drept de vot din stânga Nistrului.

CHIȘINĂU, 27 sept – Sputnik. Pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, Comisia Electorală Centrală a constituit 42 secții de votare. Potrivit deciziei CEC, pentru menținearea ordinii publice în aceste localități va fi implicat Ministerul Afacerilor Interne, în baza atribuțiilor ce îi revin conform prevederilor Codului Electoral.

Totodată, Comisia face apel către observatorii naționali, internaționali şi Comisia Unificată de Control în vederea monitorizării desfășurării pașnice a procesului electoral în cadrul secțiilor de votare menționate.

Amintim, Comisia Electorală Centrală a decis și deschiderea a 139 de secții de votare în străinătate, din 202 câte a propus anterior, pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020. Cele mai multe secții, 30 la număr, vor fi deschise în Italia.

Secțiile de votare vor fi constituite pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, dar și în alte localități, în baza numărului de alegători care au participat la scrutinul precedent, organizat în circumscripția națională, a datelor de pe urma înregistrării prealabile, precum și pe baza informațiilor obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință a cetățenilor Republicii Moldova privind numărul acestora și locul aflării acestora.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

44
Tagurile:
secții de votare în RM, votare online, Votare directă, Secție de votare


Загрузка...