Alexandru Holostenco

Câte locuri au mai rămas în spitale pentru bolnavii de COVID-19

460
Alexandru Holostenco, secretar de stat al Ministerului Sănătății: Sistemul de terapie intensivă din țară face față necesităților bolnavilor de COVID-19.
Câte locuri au mai rămas în spitale pentru bolnavii de COVID-19

După finalizarea stării de urgență, numărului cazurilor noi de COVID-19 a crescut simțitor. La fiecare 24 de ore, în jur de 300-400 de persoane sunt diagnosticate cu această boală. Unii manageri de spitale au atenționat că locurile în secțiile de Terapie Intensivă sunt limitate. Iar directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a declarat că paturi în instituțiile medicale spitalicești, pentru bolnavii de COVID-19 ajung încă pentru 5 zile. De la această declarație a trecut mai mult de o săptămână. Care este situația în realitate, ne-a explicat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Alexandru Holostenco, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”.

Lucrător medical
© Sputnik / Алексей Даничев
Chiar și în condițile creșterii numărului de bolnavi de COVID-19, există suficiente locuri în spitale, susține Alexandru Holostenco. O dovadă este faptul că numărul pacienților externați este mai mare decât al celor internați.

”Înregistrăm, aproximativ câte 100 de internări și 120 de externări, pe întreg teritoriul țării, în fiecare zi. Pentru a preveni o eventuală situație critică, am pregătit pentru tratamentul bolnavilor de COVID-19 și Spitalul Ministerului Sănătății.  De asemenea, în caz de necesitate, vom amenaja un spațiu pentru tratamentul bolnavilor în cadrul Centrului de triere COVID-19. De asemenea, managerii spitalelor au posibilitatea să mărească numărul de locuri pentru această categorie de bolnavi”, a explicat Alexandru Holostenco.

Aglomerate sunt secțiile de Terapie Intensivă, acolo unde sunt internați bolnavii gravi de COVID-19, constată Alexandru Holostenco. Deocamdată, locuri disponibile sunt, iar Ministerul Sănătății urmează să distribuie aparate de respirație artificială mai multor spitale, susține oficialul.

”Nu toți pacienții care ajung aici au nevoie de respirație asistată, pentru toată ziua. Deocamdată, sistemul de terapie intensivă din țară face față necesităților bolnavilor de COVID-19. În caz de necesitate, vor fi distribuite aparate de respirație artificială spitalelor din Cahul, Bălți, Spitalului Municipal ”Arhanghel Mihail”, Spitalului Clinic Municipal numărul 1 și Spitalului Ministerului Sănătății”, a anunțat Alexandru Holostenco.

Bolnavii de COVID-19 sunt tratați în 43 de spitale republicane, municipale și raionale. De la începutul pandemiei, 6623 au fost vindecați, mai mult de jumătate din numărul total al cazurilor de îmbolnăviri.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

460
Tagurile:
bolnavi, spitale, COVID-19
Tematic
Bugetarii vor munci din nou conform unui program special: Cum va fi organizată munca
Liliana Iașan: Am ieșit din starea de urgență fără lucrători medicali infectați
Zinaida Gribincea

Psiholog: Dependența de Internet este precum un drog

10
(reînnoit 18:14 31.10.2020)
Internetul are avantajele lui, dar există și unele dezavantaje ce pot afecta starea emoțională a oamenilor. Psihologii sunt de părerea că Internetul are același efect precum drogul, în cazul în care nu există capacitatea de control a comportamentului.
Dependența de Internet: Consecințe grave asupra sănătății

Internetul a devenit o sursă inepuizabilă de informații, un instrument indispensabil pentru muncă și afaceri, un mod de a dobândi cunoștințe, dar și de a petrece timpul liber sau de a comunica. Beneficiile și avantajele Internetului sunt extrem de multe, însă există și consecințe negative, una dintre care ar fi dependența de Internet.

Potrivit psihologului Zinaida Gribincea, aceasta este o problemă destul de serioasă cu care se confruntă umanitatea în prezent. Este exact la fel de periculoasă ca oricare alt tip de dependență, doar că acaparează pe deplin starea și comportamentul omului.

"Este o tulburare de control al impulsului. Oamenii stau conectați ore în șir fără a avea alte activități. Ei sunt într-o poziție de subordine și pierd autonomia în fața acestuia. Persoanele dependente nu-și pot stăpâni impulsul de a sta pe Internet, care le provoacă plăcere și relaxare. Internetul are același efect ca drogul în cazul în care nu avem capacitatea de a controla comportamentul", a explicat specialistul.

Mai mult, în prezent, în anumite clinici din lume, se folosesc tratamente ale dependentei de calculator precum: psihoterapia, administrarea de medicamente contra stărilor de anxietate și depresie.

Despre metodele și capacitatea de autocontrol a utilizării Internetului fie în scop de serviciu, fie în scopuri personale, aflați din interviul audio atașat.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

10
Tagurile:
psiholog, Internet


Загрузка...
Corneliu Său

Opinie: Afacerea va crește rapid pe o platformă industrială

19
(reînnoit 14:45 31.10.2020)
În cadrul emisiunii "ATITUDINI", proprietarul unei fabrici de mobilă, Corneliu Său, a explicat ce are de câștigat un antreprenor începător dacă deschide o afacere în cadrul platformei industriale.
Opinie: Afacerea va crește rapid într-o platformă industrială

Corneliu Său este de părerea că în cadrul unei platforme industriale afacerea poate să crească rapid și sănătos, în special când este la început de cale. El recunoaște că, dacă ar fi avut ocazia de la inițierea afacerii sale să facă parte dintr-o platformă industrial, i-ar fi fost mult mai ușor și s-ar bucura de mute avantaje.

"Într-o platformă industrială poți să crești rapid și să-ți ajustezi costurile la creșterea directă. De exemplu, inițial folosești un depozit de șase metri în chirie, iar cu cât businessul crește angajezi mai multe persoane, respectiv și spațiul va fi mai mare. Când ei un spațiu separat sau din start ai costuri mai mari, nu poți să crești și stagnezi creșterea companiei", a explicat antreprenorul.

Mai mult, Corneliu Său a precizat că un alt avantaj ar fi racordările de autorizație – partea de procedură va fi cu mult simplificată. De asemenea, antreprenorii vor fi mult mai motivați să muncească într-un grup de oameni de succes, a căror energie și ambiție cu siguranță va fi molipsitoare.

De menționat este că, recent, Guvernul a lansat programul-pilot care prevede crearea platformelor industriale multifuncționale. Astfel, statul va susține financiar crearea platformelor industriale, iar autoritățile publice locale vor fi responsabile de întreținerea și dezvoltarea acestora. Platformele vor contribui la dezvoltarea industriei în regiuni și crearea locurilor de muncă.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

19
Tagurile:
Platforme industriale, antreprenori, afacere
Tematic
Crearea platformelor industriale multifuncționale: Avantaje


Загрузка...