Valentin Ceban

Primul centru social din orășelul Vatra: La ce etapă se află lucrările de construcție

171
(reînnoit 17:37 10.05.2020)
Deşi pandemia de COVID-19 a schimbat cursul desfășurării mai multor activități, unele proiecte sociale continuă. Unul dintre acestea se referă la construcția unui centru multifuncțional de zi în orășelul Vatra. Iată la ce etapă se află lucrările.
Primul centru social din orășelul Vatra: La ce etapă se află lucrările de construcție

Președintele Asociației Obștești "Sfântul Vasile cel Mare", Valentin Ceban, muncește zi de zi la realizarea visului său – cel de a finaliza lucrările de construcție a unui centru multifuncțional de zi pentru persoanele care au nevoie de ajutor.

A trecut prin multe încercări până a văzut că lucrurile se mișcă din loc: după o intervenție chirurgicală la Institutul Oncologic din Capitală și o perioadă lungă de tratament, Valentin Ceban a hotărât să creeze Asociația Obștească "Sfântul Vasile cel Mare" pentru a ajuta cu produse alimentare, haine, medicamente și alte lucruri necesare bătrânii nevoiași. Și-a vândut apartamentul și automobilul, iar din acești bani a procurat 14 ari de teren pentru a construi un centru multifuncțional de zi în orășelul Vatra, municipiul Chișinău.

Conform proiectului, centrul va avea două blocuri, iar în cel mai mic vor putea fi cazați pe noapte aproximativ 20 de bătrâni, persoane cu dizabilități și alți oameni care au nevoie de ajutor. Blocul mare va avea o cantină pentru 50 de persoane, baie, bloc sanitar, cabinet psihologic și chiar frizerie, iar în subsol vor fi amenajate ateliere de creație.  

"În prezent este ridicat doar blocul mic pentru care au fost investiți 20 de mii de euro. Pentru blocul mare divizul de cheltuieli constituie 11 milioane de euro. Împreună cu cei 100 membri ai Asociației și cu cei 30 de voluntari muncim pentru ca acest proiect să vadă lumina zilei", a declarat pentru Sputnik Valentin Ceban.

Astfel, părintele face apel către toți oamenii de bună credință să doneze atât cât le permite buzunarul pentru continuarea lucrărilor de construcție a acestui centru. Doritorii pot găsi toată informația necesară pe pagina de Facebook a Asociației Obștești "Sfântul Vasile cel Mare".

Potrivit lui Valentin Ceban, cu ajutorul donatorilor, centrul ar putea să-și înceapă activitatea până la sfîrșitul anului curent.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

171
Tagurile:
donație, bătrâni, Vatra, centru social
Iurie Pânzaru

Intoxicațiile cu ciuperci: Consecințele pot fi fatale

34
(reînnoit 21:18 30.11.2020)
Crește numărul cazurilor de intoxicații cu ciuperci. Doar în decurs de o săptămână, peste 20 de persoane au ajuns în stare gravă la spital după ce au consumat acest produs.
Intoxicațiile cu ciuperci: Consecințele pot fi fatale

De la începutul anului curent Agenția Națională pentru Sănătate Publică a înregistrat 190 de cazuri de intoxicare cu ciperci, fiind afectate 270 de persoane. Doar în perioada 16-25 noiembrie au fost semnalate 23 de cazuri cu afectarea a 62 de persoane, dintre care 11 copii, iar patru oameni au murit. Despre acest lucru a anunțat șeful Direcției Protecția Sănătății Publice din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Iurie Pânzaru.

Potrivit lui, cele mai multe cazuri se înregistrează în raioanele Orhei, Telenești, Florești, Nisporeni – regiunile situate în preajma suprafețelor împădurite.

"Sunt foarte mutle cazuri când părinții merg la cules ciuperci cu copiii. Odată cu venirea ploilor ambundente a început să crească vertiginos numărul de cazuri. De exemplu, într-o singură familie din raionul Orhei s-au intoxicat 7 persoane, la Telenești cinci membri ai unei familii și șirul continuă", a semnalat Iurie Pânzaru.

Pentru a evita intoxicarea cu ciuperci, specialistul a venit cu recomandarea ca acestea să fie procurate doar din locuri autorizate și nu de pe marginea drumurilor.

Totodată, ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide și din preajma rampelor de gunoi sunt toxice.

"Acestea absorb toate substanțele murdare și toxice, care mai apoi nimeresc în organism, iar consecinețe pot fi fatale", a subliniat interlocutorul.

De mențioant este că ANSP atenționează că ciupercile sunt interzise în alimentația copiilor. La fel, nu este recomandat ca bucatele din ciuperci să fie păstrate mai mult de 24 ore. 

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

34
Tagurile:
ANSP, intoxicație, ciuperci
Tematic
Sezonul otrăvirilor cu ciuperci: Specialiștii bat alarma


Загрузка...
Микрофон в студии радио Sputnik

Problema gunoiului: Cum salvăm țara de deșeuri

23
(reînnoit 19:37 30.11.2020)
Problema deşeurilor există de mai mulţi ani în Republica Moldova. Ce soluţii propun cei implicaţi în Programul "Cetăţeni activi pentru un mediu mai curat", aflați de la Nadejda Andreev.

Anual, locuitorii Republicii Moldova produc milioane de tone de deșeuri. Îngrijorător este faptul că o bună parte dintre ele nu sunt reciclate, ci ajung să fie depozitate pe câmpuri și poluează mediul înconjurător.

Puțini cunosc însă că deșeurile care sunt aruncate la groapa de gunoi pot fi extrem de utile dacă sunt gestionate corect.

"Majoritatea deșeurilor pot fi reciclate. Dacă să ne referim la deșeurile organice acestea pot fi reutilizate. Astfel, din resurse relative mici putem genera o valoare economică imensă. În cazul deșeurilor vegetale – în loc de arderea acestora, ele pot fi utilizate pentru îngrășăminte", a subliniat Nadejda Andreev.

Potrvit ei, lipsa conțtientizării și repsonsabilității populației duce țara noastră în prag de criză ecologică. Dacă nu vor fi luate măsuri privind gestionarea corectă a deșeurilor, în câțiva ani, Moldova riscă să se transforme într-o groapă de gunoi.

Mai multe informații, propuneri și soluții aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

23
Tagurile:
reciclare, deșeuri


Загрузка...

Emisiunea „Contrapunct”. Invitat: Ala Darovannaia

0
(reînnoit 12:29 01.12.2020)
Invitatul emisiunii „Contrapunct” este deputatul Ala Darovannaia. Parlamentul a examinat mai multe proiecte sociale. Deputații urmează să discute și proiectul Bugetului asigurărilor sociale pentru anul viitor.

Parlamentul a adoptat recent mai multe initiative legislative cu caracter social. Deputații urmează să examineze și pachetul de legi privind bugetele pentru anul viitor. Care vor fi politicile statului în ceea ce privește protecția socială a cetățenilor. La telefon discutăm cu deputatul Liviu Vovc.

0


Загрузка...