Igor Șarov

Simulările pentru examenele de absolvire bat la ușă: Când vor avea loc și în ce format

294
(reînnoit 17:12 06.04.2020)
Elevii claselor a IX-a și a XII-a nu scapă de simulările pentru examenele de absolvire. Vezi când vor avea loc aceste testări și în ce format se vor desfășura.
Simulările pentru examenele de absolvire bat la ușă! Când vor avea loc și în ce format

Elevii și profesorii au revenit astăzi la ore, de la distanță ce-i drept, în scopul prevenirii răspândirii COVID-19. Deoarece săptămâna trecută a fost declarată liberă pentru toți bugetarii, simulările pentru examenele de absolvire a treptei gimnaziale și a celei liceale nu au avut loc, așa cum s-a stabilit anterior. Potrivit ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, cel mai probabil, aceste testări vor fi organizate la începutul lunii mai și se vor desfășura de la distanță, adică în mediul online.

„Cred că vom organiza pretestarea online, la începutul lunii mai. Dar o decizie finală vom lua săptămâna viitoare”, a declarat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul emisiunii „La Ordinea Zilei” de la Sputnik Moldova.

Făcând referire la examenele de Bacalaureat, Igor Șarov a subliniat că Ministerul Educației face tot posibilul pentru ca acestea să se desfășoare ca în fiecare an. Totul depinde însă de cum va evolua situația epidemiologică din țară.

Fructe, mere, export, magazin
© Sputnik / Алексей Мальгавко
„Noi am prefera ca Bacalaureatul să aibă loc în termenii indicați, dar nu depinde de noi, ci de evoluția situației epidimiologice din Republica Moldova”, a adăugat Ministrul Educației, Culturii și Cercetării.

Ministrul i-a îndemnat pe absolvenții treptei gimnaziale și a celei liceale să se mobilizeze pentru a susține cu brio atât simulările pentru examene, cât și evaluarea finală.

Amintim că anterior Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a anunțat demararea procesului de testare a candidaților la examenele naționale de absolvire pentru data de 30 martie. 

Ulterior, Comisia pentru Situații Excepționale a declarat săptămâna cuprinsă între 30 martie și 5 aprilie liberă. Respectiv, desfășurarea testării candidaților a fost amânată.
294
Tagurile:
Ministerul Educatiei Culturii si Cercetarii din Republica Moldova, Simulare, bacalaureat, BAC
Victor Nichituș

Ce surprize îi așteaptă pe candidați în campania prezidențială

23
(reînnoit 21:03 18.09.2020)
Comentatorul politic și jurnalistul Victor Nichituș spune că actuala campanie prezidențială va fi pentru candidați una scumpă și murdară, iar dacă vor fi depășite anumite linii roșii, în prezidențiale, ea ar putea genera o criză politică de lungă durată.
Ce surprize îi așteaptă pe candidați în campania prezidențială

Victor Nichituș a declarat pentru Sputnik Moldova că actuala campanie prezidențială va fi dificilă și scumpă din motiv că se organizează pe timp de pandemie.

„Candidații vor avea dificultăți să capteze cât mai mulți simpatizanți în cadrul întălniilor din teritoriu, pentru că există restricții la numărul de oameni în cadrul întrunirilor. Din acest considerent mulți concurenți vor încerca să plaseze în media mai multe spoturi electorale, iar asta implică anumite costuri”, a spus Nichituș.

Tot el afirmă că actuala campanie prezidențială va fi una murdară atât pe flancul stâng, cât și pe cel drept, iar dacă vor fi depășite liniile roșii aceste confruntări ar putea genera o criză politică după alegeri.

„Există schelete în dulapul fiecăruia dintre candidați și ele vor fi scoase la suprafață. Dacă va fi o campanie extraordinar de murdară și vor fi depășite liniile roșii, ea va genera o criză politică de lungă durată. Din acest considerent va fi complicat ca în actualul legislativ să existe o altă configurație parlamentară pentru încropirea unui nou Guvern”, a precizat Victor Nichituș.

Republica Moldova a intrat, din 25 august, în perioada electorală înainte de alegerile prezidențiale, care vor avea loc la 1 noiembrie curent. Din momentul înregistrării la Comisia Electorală Centrală, candidații  pot demara campania electorală. Conform Codului Electoral, durata perioadei electorale este de 90 de zile și se finalizează odată cu confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatului de Președinte de către Curtea Constituțională.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

23
Tagurile:
candidați electorali, alegri prezidențiale
Tematic
Pentru cine ar vota moldovenii la prezidențiale dacă duminică am avea alegeri
Expert: Am putea avea alegeri parlamentare anticipate după prezidențiale?


Загрузка...
Mihai Druță

Recolta de struguri, mai mică: Se va scumpi și vinul?

44
(reînnoit 15:46 18.09.2020)
În acest an ne putem aștepta la creșterea prețurilor produselor vitivinicole. Asta a declarat în cadrul emisiunii "INTERSECȚII" cunoscutul somelier Mihai Druță.
Recolta de struguri, mai mică: Se va scumpi și vinul?

În 2020 cel mai important sector din țară, cel vitivinicol, a suferit mai multe pagube. Producătorii autohtoni susțin că au înregistrat pierderi semnificative la capitolul vânzări - unele au fost estimate la 80%. Condițiile meteorologice nefavorabile au avut un impact negativ asupra producției de struguri din acest an.

"Anul acesta avem o roadă mult mai mică de viță de vie. Cu siguranță prețul la struguri va crește, respectiv și prețul la vin va fi majorat. Prețurile se mai stabilesc în funcție de tipul vinului și procedura de pregătire pentru a-l vinde pe piață", a declarat în studioul Sputnik somelierul Mihai Druță.

Astfel, seceta severă, înghețul de primăvară, temperaturile joase din luna mai și grindina au cauzat pierderea a circa 30-50% din cantitatea de struguri.

Specialiștii susțin că recolta de struguri din an acest an este cea mai modestă din ultimul deceniu, fiind estimată la 150 – 200 de mii de tone, în scădere cu aproximativ 25-40%.

În pofida pandemiei, nivelul exporturilor este satisfăcător, deși piața globală de vinuri se confruntă cu o descreștere de circa 15-30 la sută. La începutul acestui an, în luna ianuarie, în Moldova s-a constatat o creștere a exportului de vinuri - de 17,5 procente, iar în februarie - de aproximativ 10 la sută. Începând cu luna martie, producătorii au înregistrat o descreștere de 9 procente, iar în luna aprilie descreșterea a fost de 26 de procente.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

44
Tagurile:
recoltă, struguri, preț, vin
Tematic
Ziua Vinului 2020 ține cont de COVID-19: Cum va avea loc sărbătoarea - Video 


Загрузка...