Mariana Grama

Femei care inspiră: Mariana Grama - prima doamnă colonel la MAI sparge stereotipurile

483
Mariana Grama este prima doamnă colonel din cadrul Ministerului Apărării și prima femeie militar ofițer care a obținut gradul de locotenent în cadrul Departamentul Protecție Civilă și Situații Excepționale. În prezent, ea este secretar de stat în cadrul MAI.
Femei care inspiră: Mariana Grama - prima doamnă colonel la MAI sparge stereotipurile

Mariana Grama este una dintre acele femei care îi inspiră pe cei din jur să fie mai puternici și să-și urmeze visele. Povestea ei vorbește de la sine: a fost profesoară de chimie, însă ulterior, după trei ani de activitate pedagogică, a fost încadrată în forțele armate ale Republicii Moldova.

"Mereu am admirat persoanele în epoleți: atitudinea și aspectul lor. Știam că îmi voi realiza acest vis. Mă mândresc foarte mult cu faptul că am făcut această alegere, pentru că, practic, în toate funcțiile pe care le-am deținut am spart stereotipurile și am putut să vin cu un plus valoare la toate reformele care au avut loc în sistem - atât în cadrul Departamentului Situații Excepționale și Protecție Civilă, cât și în cadrul Ministerului Apărării și Afacerilor Interne", a declarat pentru Sputnik Mariana Grama.

În Republica Moldova un rol aparte o are femeia în structurile de forță, afirmă Mariana Grama. Potrivit ei, tot mai multe doamne și domnișoare activează în acest domeniu. Secretarul de stat recunoaște că există multe stereotipuri și nu toți bărbații acceptă ca o femeie să-i fie superior.

"Dacă demonstrezi profesionalism, atunci pas cu pas obții respect. Viitorul și succesul depinde de pașii pe care îi faci. Doar cu încredere devii o personalitate", a remarcat ea.

Mariana Grama susține că în ultimii ani femeile manifestă un interes sporit pentru a activa în structurile de forță.

"De exemplu, dacă în 2016, doar 10 la sută dintre studenții Academiei de Poliție erau domnișoare, astăzi, numărul acestora s-a majorat semnificativ. În prezent, 27 de procente dintre studenți sunt femei", a subliniat secretatul de stat.

Mariana Grama încurajează toate doamnele și domnișoarele să fie ambițioase și să-și urmeze visele, pentru că "prin puterea interioară reușești să inspiri".

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

483
Tagurile:
femei, MAI
Тема:
Sărbătorile primăverii - Mărțișor 2020 (36)


Загрузка...