Vladimir Țurcan

Vor fi trași la răspundere judecătorii constituționali? Când se va pronunța Înalta Curte

283
(reînnoit 14:42 12.03.2020)
Președintele Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, spune că în curând instituția pe care o conduce se va pronunța cu privire la condițiile în care pot fi trași la răspundere judecătorii Înaltei Curți.
Vor fi trași la răspundere judecătorii constituționali? Când se va pronunța Înalta Curte

Vladimir Țurcan a declarat în studioul Sputnik Moldova că la sfârșitul lunii martie Curtea Constituțională  va oferi un răspuns la sesizarea procurorul general prin care s-a solicitat judecătorilor constituționali să ofere o interpretare privind condițiile în care poate fi pornită urmărirea penale în privința judecătorilor constituționali pe durata exercitării mandatului și după încetarea acestuia.

„La sfârșitul lunii martie, societatea va afla rezultatul acestei sesizări. Noi am solicitat și opinia Comisiei de la Veneția. Suntem pe ultima sută de metri. Pe lângă imunitatea funcțională, judecătorii CC se bucură și de imunitatea generală, dar trebuie să înțelegem că ei nu pot fi în afara legii. Mingea se află, acum, în câmpul Procuraturii Generale”, a declarat Vladimir Țurcan.

Articolul 137 din Constituție prevede că judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.

Vladimir Țurcan a mai spus că judecătorii constituționali își vor expune opinia și asupra sesizării prin care se solicită CC să spună în baza cărui sistem electoral pot avea loc alegeri parlamentare anticipate.

Precedenta componență a Curții Constituționale a stabilit că pentru eventualele alegeri parlamentare anticipate ar urma să se aplice sistemul electoral mixt, asta chiar dacă, ulterior, Parlamentul a modificat Codul Electoral prin care a restabilit  sistemul proprțional de alegeri parlamentare.

283
Tagurile:
imunitate, Curtea constituțională
Tematic
Procedura de alegere a președintelui ar putea fi din nou schimbată? Răspunsul lui Țurcan
Ce spune Vladimir Țurcan despre rușinea prin care a trecut Curtea Constituțională în 2019


Загрузка...