Ivan Mateescu

Jucării periculoase în vânzare: Iată ce au descoperit specialiștii în Capitală detalii

377
Multe dintre jucăriile comercializate nu corespund standardelor calității. Inspectorii de la protecția consumatorilor au efectuat mai multe verificări, în urma cărora au fost confiscate peste 33 de mii de articole din magazinele și piețele din Capitală.
Jucării periculoase în vânzare: Iată ce au descoperit specialiștii în Capitală – detalii

Specialiștii avertizează: multe dintre jucăriile comercializate în piețe sau în magazine prezintă un pericol pentru sănătatea și viața copiilor. Inspectorii au depistat o serie de nereguli: jucării ce conțin compuși chimici periculoși, făcute din materiale necalitative, impregnate cu substanțe toxice, cu piese mici și ușor detașabile. Mai mult, agenții economici nu dețineau declarația de conformitate și avizul sanitar.

Potrivit reprezentantului Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Ivan Mateescu, jucăria calitativă și sigură pentru viața copiilor poate fi identificată după trei indicatori: marcajul, calitatea materialului și finețea pieselor.

"Jucăria nu trebuie să conțină părți detașabile care se desprind ușor și care pot fi ingerate cu ușurință de către copiii mai mici de trei ani. De asemenea, o jucărie de calitate va avea un miros proaspăt. Respectiv, mirosul înțepător este un indiciu că materialul utilizat la confecționarea jucăriei este toxic", a declarat Ivan Mateescu.

De asemenea, părinții trebuie să studieze cu atenție eticheta și să verifice instrucțiunile care trebuie să fie obligatoriu traduse în limba de stat.

"Semnul euro de pe etichetă indică faptul că este un produs care corespunde calității. În același timp, marcajul "C" confirmă că jucăria este produsă în China, ceea ce înseamnă că producătorul nu a respectat standardele de calitate. Recomandăm de evitat asemenea jucării", a subliniat el.

Ivan Mateescu a mai adăugat că jucăriile care au fost confiscate din piețe și magazine sunt supuse analizelor de laborator. Dacă se va demonstra că jucăriile sunt periculoase, agentul economic va fi obligat să întreprindă măsuri: să le nimicească sau să le restituie țării de origine.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

377
Tagurile:
părinți, copii, pericol, jucării
Veaceslav Manolache

Judo în Moldova: Care este viitorul acestui gen de sport

24
(reînnoit 20:44 28.10.2020)
De Ziua Internaţională de Judo, invitatul emisiunii "Sputnik Matinal", rectorul Universităţii de Educaţie Fizică şi Sport și cel care mulți ani a condus Federația de Judo din Moldova, Veaceslav Manolachi, a vorbit despre perspective acestui domeniu.
Judo în Moldova

Potrivit lui Veaceslav Manolachi, de-a lungul anilor, țara noastră a obținut rezultate remarcabile la nivel internațional în cadrul competițiilor de judo.

"Tot timpul ne-am mândrit cu discipolii noștri, care care au adus medalii de la campioantele mondiale. Unul dintre exemple este Sergiu Toma, care a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice din Emiratele Arabe Unite", a declarat pentru Sputnik Veaceslav Manolachi.

Poziția sportivilor moldoveni în raport cu cei din țările europene este una foarte bună, chiar dacă suntem o țară mică, susține rectorul USEFS.

"Suntem pe calea cea dreaptă și continuăm să ne dezvoltăm în acest domeniu. Judo are viitor în țara noastră, grație tinerilor absolvenți ambițioși. Avem sportivi buni în toare regiunile - în Găgăuzia, Transnistria, partea de nord și desigur în centrul țării", a subliniat interlocutorul.

De mențioant este că Federația de Judo din Republica Moldova a fost creată acum 27 de ani, în anul 1993. În total, în țară sunt 44 de cluburi sportive în circa 37 de localități, fapt ce demonstrează interesul tinerilor pentru acest gen de sport.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

24
Tagurile:
Președintele Federației de Judo din Moldova, judo, sport
Tematic
Manolachi: Sportul și sănătatea națiunii necesită mai mulți bani


Загрузка...
Oleg Cojocaru

Școala auto pe timp de pandemie: Probleme în activitate

31
(reînnoit 19:23 28.10.2020)
Școlile auto au fost și ele afectate de pandemia de COVID-19. Solicitat de Sputnik Moldova, președintele Uniunii Conducătorilor Auto din Republica Moldova, Oleg Cojocaru, a enumerat dificultățile întâlnite în ultima perioadă.
Interviu cu Oleg Cojocaru

În perioada 10 martie-20 mai curent, școlile auto din țară și-au sistat activitatea, din cauza pandemiei de coronavirus. Ulterior, acestea au început să instruiască în regim online viitorii șoferi, în cadrul lecțiilor de teorie. Organizarea acestui proces a fost destul de complicat, susține profesorul cu o experiență de 30 de ani Oleg Cojocaru.

"O perioadă am fost nevoiți să facem lecțiile exclusiv online, dar vă zic din experiența mea - șofer online nu se primește. Acum încercăm să îmbinăm lecțiile online cu cele prezente în sălile de clase, dar oricum trebuie să fim foarte prudenți", a declarat pentru Sputnik Oleg Cojocaru.

O altă problemă este numărul mare de oameni care trebuie să susțină examenul pentru obținerea permisului de conducere. O bună perioadă Centrul de Examinare nu a activat, iar acum o mulțime de moldoveni sunt nevoiți să aștepte o groază de timp până a susține acest test important.

"Sunt momente când înregistrarea la examen poate fi stabilită peste o lună și jumătate după absolvirea școlii. În acest timp, elevii practic uită tot materialul, iar procentajul susținerii examenului este în scădere", a subliniat interlocutorul.

Pe lângă aceste situații neplăcute se mai adaugă și faptul că multe școli auto nu pot înregistra noi cursanți. Și asta pentru că în perioada pandemiei le-a expirat licența, iar pentru că în timpul stării de urgență a fost sistat procesul de evaluare a școlilor, acestea nu au putut obține actele permisive.

"Majoritatea școlilor auto au trecut licențierea în 2015. În acest an trebuie să treacă următoarea acreditare. Multe instituții au depus cereri și așteaptă până în ziua de azi un răspuns. În procesul de acreditare este improtant ca școala auto să dispună de clase amenjate, teren, automobile și personal didactic", a punctat Cojocaru.

În prezent, în Republica Moldova activează aproximativ 200 de școli auto.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

31
Tagurile:
examen, șoferi, școala auto, permise auto
Tematic
Mii de oameni au făcut școala auto, dar nu pot obține permis


Загрузка...
Rezultatele parțiale Exit poll

Rezultatele parțiale ale Exit Poll la alegerile prezidențiale

0
(reînnoit 20:44 28.10.2020)
Rezultatele parțiale ale Exit poll la alegerile prezidențiale din Moldova ar urma să fie anunțate imediat după închiderea secțiilor de votare.

Un exit-poll ar urma să fie organizat în cadrul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie. Rezultatele parțiale ale acestuia ar urma să fie anunțate în data de 1 noiembrie la ora 21.00, iar rezultatele finale - la ora 22:00, potrivit organizatorilor studiului sociologic – reprezentanți ai comunității WatchDog.MD și Institutului de Politici Publice.

Spre deosebire de practica din anii precedenți, în acest an sondajul va fi efectuat prin telefon, din cauza pandemiei de coronavirus. În cadrul acestui sondaj urmează să fie chestionați 4 mii de cetățeni cu drept de vot, din diferite raioane ale țării.

Totuși, Comisia Electorală Centrală (CEC) precizează că nu a autorizat sondajul de tip exit-poll prin telefon, a cărui desfășurare pe 1 noiembrie, în ziua alegerilor prezidențiale, a fost anunțată pe 28 octombrie de reprezentanți ai unor ONG-uri.

Mai mult, CEC declară, într-un comunicat de presă, că-și „rezervă dreptul de a sesiza Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Audiovizualului și organele de drept pentru a documenta și investiga cazul”.

„Chestionarea alegătorilor la ieșirea din secția de votare (exit-poll clasic) nu poate fi echivalată cu efectuarea acestuia prin intermediul telefonului, or la chestionarea votanților nu se utilizează metode ce ar putea identifica alegătorul”, explică CEC.

Autoritatea electorală centrală mai menționează că „în cazul sondajului de opinie care se intenționează a fi realizat, acesta nu se încadrează în mecanismele desfășurării unui exit-poll, deoarece la momentul apelului telefonic nu există o certitudine că alegătorul a participat la alegeri”.

Totodată, CEC a atenționat că în ziua alegerilor, până la închiderea secțiilor de votare, se interzice publicarea în mijloacele de informare în masă a materialelor, inclusiv a interviurilor cu alegătorii, despre numărul de voturi întrunite de concurenții electorali pe parcursul zilei şi despre șansele acestora, inclusiv prezentarea rezultatelor exit-poll-urilor.

Notăm că, în conformitate cu articolul 6 din Codul electoral, votul este secret, iar autorităților publice și altor subiecți implicați în procesele electorale le revine obligația de a asigura caracterul confidențial al votului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Rezultatele parțiale Exit Poll
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Când va oferi CEC informații despre rezultatul alegerilor


Загрузка...