Mihai Munteanu

Mihai Munteanu: Cea mai mare apreciere pentru mine este cea venită din partea publicului

216
(reînnoit 21:16 19.01.2020)
Cele mai reprezentative creații în domeniul Culturii au fost premiate în cadrul Galei Premiilor anuale, ediția 2020. Ca și la edițiile trecute, și în acest an premiile au fost distribuite pe categorii.

Astfel, în cadrul Galei au fost oferite premii la 12 categorii pentru cele mai remarcabile realizări în domeniu.

Artistului Poporului și marelui tenor Mihai Munteanu i-a fost distins premiul „Veniamin Apostol”, în domeniul educației artistice. Premiul național a fost acordat de Ministerul Culturii pentru contribuția semnificativă la educarea generațiilor în spiritul valorilor culturale naționale.

Marele tenor al Operei Naționale, Mihai Munteanu a absolvit Institutul de Arte din Chișinău, iar cariera și-a început-o la Opera Națională, pe când avea 29 de ani. Este cavaler al Ordinului Republicii, dar și deținător al medaliei "George Enescu" și al titlului Doctor Honoris Causa, conferit de Academia de Științe a Moldovei.

Mihai Munteanu este de mai bine de 30 de ani și șeful catedrei "Canto Academic" la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

În cadrul emisiunii "Probă la micro…Scop", Mihai Munteanu a dezvăluit că totuși, pentru el, cea mai mare apreciere este cea a publicului, fără de care nici un titlu nu-și are semnificație.

"Eu niciodată nu m-am gândit la toate titlurile, la toate premiile. Eu mi-am făcut treaba și probabil am făcut-o destul de bine. Pentru mine este cel mai scump premiu este când oamenii simpli mă apreciază", a declarat Munteanu.

Gala Premiilor anuale în domeniul Culturii s-a desfășurat pe 15 ianuarie, de Ziua Națională a Culturii.

216
Tagurile:
Mihai Munteanu, gala premiilor, premii


Загрузка...