Elena Murariu

Pregătirea mașinii pentru iarnă: Iată ce au descoperit specialiștii la unele vulcanizări

106
(reînnoit 18:23 29.11.2019)
Conducătorii auto deja au început să-și doteze mașinile cu cauciucuri de iarnă. În acest sens, Agenția pentru Protecția Consumatorilor a venit cu câteva recomandări. Iată la ce trebuie să atragă atenția șoferii atunci când își echipează automobilele cu pneuri de iarnă.

Reprezentații Agenției pentru Protecția Consumatorilor îi îndeamnă pe șoferi să aleagă cu grijă atelierul de deservire auto și agenții economici care prestează servicii de vulcanizare.  

"Consumatorul trebuie să se asigure că agentul economic activează legal. Astfel, trebuie să verifice pe panoul informativ dacă sunt puse spre vederea toate autorizațiile: autorizația de la Primărie, notificarea de la Agenția Națională Transport Auto, documentele care fac dovada înregistrării agentului economic, iar tarifele trebuie afișate în mod vizibil și transparent pe panoul informativ", a relatat pentru Sputnik inspectorul principal al Direcției Control Metrologic din cadrul APCSP, Elena Murariu.

Potrivit Elenei Murariu, conducătorii auto trebuie să fie atenți nu doar la calitatea anvelopelor, dar și la balansarea roților. Mai mult, pentru a se asigura de calitatea lucrărilor, consumatorul este în drept să ceară de la agentul economic buletinul de verificare metrologică a standului de balansare a roților.

"Pentru a face procedura de montare a unei anvelope, fiecare roată a autovehiculului trebuie balansată. În acest sens, agenții economici folosesc un stand de balansare a roților – un mijloc de măsurare care trebuie verificat obligatoriu o dată la fiecare 12 luni", a precizat Murariu.

Controalele recente efectuate de către inspectorii APCSP au demonstrate că unii agenți economici ce prestează servicii de vulcanizare și servicii reparații auto nu folosesc standuri de balansare a roților legalizate metrologic.

"Inspectorii au emis o prescripție de interzicere a utilizării aparatajului și agenții economici au fost sancționați pentru neconformitățile depistate în cadrul controlului", a punctat Murariu.

Legislația națională în vigoare nu condiționează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de condițiile meteo nefavorabile. Mai exact, atunci când carosabilul este acoperit de zăpadă, gheață sau polei. Amenda pentru cei care vor circula pe timp de iarnă cu pneuri de vară este între 600 şi 1000 de lei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

106
Tagurile:
șoferi, pneuri, auto, service
Tematic
Se pregătesc de sezonul rece: Șoferii schimbă pneurile de vară pe cele de iarnă - Video


Загрузка...