Ian Lisnevschi

Opinie: Andrei Năstase are o problemă gravă, care îi încurcă fie un politician popular

1743
(reînnoit 19:36 05.11.2019)
Sociologul Ian Lisnevschi a dezvăluit, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, ”problema” care îl împiedică pe Andrei Năstase să fie un politician popular.
Opinie: Andrei Năstase are o problemă gravă, care îi încurcă să fie un politician popular

Andrei Năstase are o problemă: este un revoluționar. Și anume acest neajuns i-a jucat festa în lupta pentru șefia Capitalei. Concluzia aparține sociologului Ian Lisnevschi.     

Potrivit lui Ian Lisnevschi, Andrei Năstase a avut în campania electorală toată susținerea premierului Maia Sandu, care este apreciată de electoratul pro-european. Anume acest fapt i-a motivat pe mulți alegători să opteze pentru candidatura lui la șefia Capitalei. Andrei Năstase trebuia să facă doar un mic efort – să vină pregătit la dezbaterile electorale și să demonstreze că are cunoștințe și capacități pentru a rezolva problemele Capitalei. El a ales însă o strategie greșită, cea a revoluționarului, care i-a jucat festa.  

”Domnul Năstase este un politician revoluționar și asta este o problemă. În istoria Republicii Moldova am avut zeci de politicieni revoluționari, care au venit să distrugă totul și să construiască totul din nou. Problema a fost că după distrugere nu urma nimic nou. Așa și domnul Năstase – nu este un politician în construcție sau manager, dar un soldat care are nevoie de bătălie. A greșit când a revenit la mesajele despre Vlad Plahotniuc și  nedreptate”, a explicat Ian Lisnevschi.  

Potrivit lui Ian Lisnevschi, moldovenii au obosit de politicieni-revoluționari. Această strategie a funcționat în cazul luptei împotriva oligarhiei, începută de Andrei Năstase în 2015. Abordarea nu este însă potrivită în contextul discuțiilor despre problemele orașului Chișinău, care reprezintă o consecință a iresponsabilității foștilor primari, consilieri și funcționari din cadrul Primăriei.

 ”Andrei Năstase trebuia să ia dividente  din rezultatele de la MAI, din funcția de viceprim- ministru, pentru că avea posibilitatea să le vorbească cetățenilor despre rezultate. Problema este că aceste rezultate sunt triste, pentru că vedem ce se întâmplă pe străzi”, a concluzionat Ian Lisnevschi.

Mai multe detalii aflați din emisiunea ”ATITUDINI”.

1743
Tagurile:
cetățeni, Năstase
Tematic
Opinie: Cât timp Guvernul ignoră aceste probleme, primarii nu-și pot realiza promisiunile
Primele declarații făcute de Ion Ceban: Iată ce spune noul primar - Video
Veaceslav Ioniță

Fenomenul care a pus stăpânire pe Moldova: Este mai grav decât furtul miliardului

566
(reînnoit 23:05 14.01.2021)
Sărăcia nu este singurul motiv pentru care moldovenii aleg să pună lacăt la uși și să plece peste hotare. Ce a constatat expertul economic Veaceslav Ioniță.
Fenomenul care a pus stăpânire pe Moldova: Este mai grav decât furtul miliardului

Cel puțin 35 de mii de moldoveni au luat calea străinătății în 2020. Declarația îi aparține expertului economic Veaceslav Ioniță și a fost făcută în cadrul emisiunii „La Ordinea Zilei” de la Sputnik Moldova. Economistul face referire la rezultatele unei cercetări socio-economice pe care a realizat-o împreună cu CBX-AXA și care arată că aproape 18 la sută dintre moldoveni au intenția să emigreze în următoarele șase luni.

„Cel puțin 35 de mii de moldoveni au plecat anul trecut. Și vă spun cum am dedus această cifră. Noi realizăm sondaje în care îi întrebăm pe oameni dacă intenționează să plece în următoarele șase luni. În medie, 18% din intervievați spun că vor să plece. Este clar că nu toți pleacă, dar cifrele asta arată și vreau să spun că intenția de plecare este similară cu cea din 2018, când din țară au plecat peste 36 de mii de cetățeni. Acest lucru ne permite să spunem că în 2020 cel puțin 35 de mii de moldoveni au plecat din Moldova”, spune Veaceslav Ioniță.

Și dacă anterior plecau muncitorii necalificați și oameni care ajungeau la limita sărăciei, astăzi aleg calea străinătății moldoveni care sunt satisfăcuți de veniturile financiară, dar nu mai suportă criza instituțională cu care se confruntă țara noastră.

„Să știți că cel mai mare grup de oameni din cei care spun că vor să plece, sunt foarte mulțumiți de starea financiară, adică omul are casă, are masă, are mașină și salariu bun, dar vrea să plece. Acest grup constituie 25%. Evident că cei nemulțumiți de starea financiară la fel vor să plece. Și mai sunt o categorie, care sunt suficient de mulțumiți, eu îi numesc prizonierii bunăstării, ei nu sunt nici foarte bogați, dar nici săraci, ca să-și ia lumea în cap și să plece”, adaugă Veaceslav Ioniță.

Așa se face că din cauza birocrației și a crizei instituționale în care se bălăcește Moldova de ceva ani, oameni realizați aici, acasă, decid să pună lacăt la tot și să plece.

 „Vreau să spun că această criză instituțională în care trăim, această criză a societății fugărește din țară nu oamenii săraci, dar cei pe cei bogați, pe cei care au început afaceri, au prosperat, dar care au spus „Nu! Eu merit ceva mai bun, iar în Moldova eu nu am nicio șansă să obțin ceea ce merit”. Vă spun că 25% la sută din intervievați spun că au tot necesarul, dar vor să plece din țară”, conchide economistul.

Datele oferite de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale arată că anual aproape 2000 de moldoveni se stabilesc cu traiul peste hotare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

566
Tagurile:
economie, migratie, saracie
Tematic
Cifre dure: Care este nivelul de sărăcie în Republica Moldova
După pandemie, omenirea se va confrunta cu sărăcie, foamete, mortalitate infantilă - ONU
FMI știe cum va salva lumea: Riscăm o sărăcie mai mare


Загрузка...
Fadei Nagacevschi

Nagacevschi: Sandu riscă suspendarea din funcție

353
(reînnoit 20:09 14.01.2021)
Discuțiile despre obligațiunea înaintării sau nu a unui candidat pentru funcția de premier de către președintele țării, după consultările cu fracțiunile parlamentare, sunt tot mai încinse.
Nagacevschi acuză făcând referire la Constituție: Sandu riscă cu suspendarea din funcție

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, declară că președintele țării, Maia Sandu, este obligată conform Constituției să înainteze un candidat la funcția de premier, în termeni rezonabili. Altfel, ea riscă să răspundă politic și juridic. Mai exact, ar fi vorba despre răspundere contravențională dar și suspendarea din funcție.

”Constituția Republicii Moldova prevede clar că, după consultarea fracțiunile parlamentare, președintele țării este obligat să înainteze un candidat la funcția de premier. Dacă nu, riscă să răspundă politic ori juridic pentru faptul că blochează activitatea Guvernului. Procedura de suspendare a președintelui țării însemnă răspunderea politică, dar în ceea ce ține de răspunderea juridică, asta ar însemna de la contravențional la penal”, declară Nagacevschi.  

Totodată, Nagacevschi s-a referit și la faptul că sesizarea PAS la CCM cu privire la autodizolvarea Parlamentului, cu votul a 2/3 din deputați, ar fi una eșuată din start. Întrucât, dacă nu există consens parlamentar, adică 51 de voturi pentru dizolvarea Parlamentului, chiar dacă va exista o decizie a Curții Constituționale în favoarea PAS, de unde se vor găsi 67 de voturi în actualul Legislativ, se întreabă ministrul.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

353
Tagurile:
suspendare din funcție, Maia Sandu, Nagacevschi
Tematic
Numărătoarea inversă pentru Maia Sandu - care este termenul limită
CCM i-ar putea spune Maiei Sandu când să desemneze un nou premier


Загрузка...
Președintele Maia Sandu cu Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Maia Sandu a anunțat prioritățile vizitei sale la Bruxelles

0
(reînnoit 19:14 15.01.2021)
Maia Sandu a oferit detalii despre întrevederea pe care a avut-o cu ambasadorul UE la Chișinău și a precizat care sunt prioritățile vizitei pe care o va întreprinde la Bruxelles.

CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Președintele Maia Sandu s-a întâlnit vineri, 15 ianuarie, cu Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Interlocutorii au discutat direcțiile prioritare de cooperare între Republica Moldova și și instituțiile UE, au abordat aspecte ale politicii interne, perspectivele politicii externe, inclusiv în contextul vizitei oficiale pe care Maia Sandu o va efectua săptămâna viitoare la Bruxelles.

„I-am mulțumit domnului Ambasador Michalko, iar astfel tuturor partenerilor europeni, pentru deschiderea și susținerea constantă de care Republica Moldova a beneficiat din partea Uniunii Europene de-a lungul anilor”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Președintele a spus că, în special, a subliniat importanța sprijinului european acordat țării noastre în anul 2020.

La întrevedere, părțile au convenit „asupra necesității de a intensifica relațiile dintre țara noastră și Uniunea Europeană, pentru a asigura un răspuns ferm, pe termen mediu și lung, la consecințele crizei COVID-19 atât pentru sistemul de sănătate al Republicii Moldova, cât și pentru economia țării noastre”.

„În acest context, am menționat că una dintre prioritățile vizitei la Bruxelles este să asigurăm țara cu vaccin anti-COVID-19 și cu echipament medical, pentru a opri extinderea pandemiei”, a precizat Maia Sandu.

Ea a adăugat că l-a asigurat pe ambasadorul UE că „pentru Republica Moldova este prioritar să rămână un vecin consecvent și sigur al UE - atât ca partener politic și economic, cât ca membru al Parteneriatului Estic”.

Șeful statului a mai scris că „vom depune toate eforturile pentru realizarea agendei de reforme și de asociere la Uniunea Europeană”.

Maia Sandu va întreprinde o vizită de lucru la Bruxelles în zilele de 18 și 19 ianuarie, având programate întrevederi cu oficiali de rang înalt din cadrul instituțiilor Uniunii Europene. 

Este cea de-a doua vizită oficială în străinătate pe care o întreprinde Maia Sandu de la învestirea în funcție. Pe 12 ianuarie, însoțită de o delegație, Maia Sandu a întreprins o vizită la Kiev. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
vizita, prioritati, Bruxelles, Maia Sandu
Tematic
Maia Sandu pleacă la Bruxelles: Cu cine se va întâlni
Dodon susține că Sandu este responsabilă de criza politică din țară


Загрузка...