Boris Gămurari

Boris Gamurari: Astăzi politicienii nu mai sunt capabili facă compromisuri

159
(reînnoit 14:37 13.04.2019)
Fostul ambasador și ex-ministru al Apărării, Boris Gamurari, a vorbit în studioul radio Sputnik Moldova despre situația dificilă în care s-au pomenit partidele politice după alegerile parlamentare.

Boris Gamurari s-a referit la parcursul social-politic al Moldovei din ultimii ani și la impasul în care au intrat politicienii după alegeri.

„Nici într-un vis rău nu mi-am imaginat că Moldova va ajunge în impas. Credeam că odată cu trecerea timpului, straturile societății se mai deprind cu vremurile noi, apar lideri noi, alegeri de bine de rău au loc, electoratul învață, trage concluzii. Însă din păcate, tot mai rău și mai rău, societatea este derutată”, a declarat fostul ministru.

Gamurari mai spune că  ar fi normal ca într-un timp relativ scurt să avem o decizie politică, implicit o majoritate parlamentară, pentru a lucra în beneficiul cetățeanului. Dacă lucrurile însă vor degrada în continuare și vom avea alegeri anticipate, anul 2109 va fi unul ratat.

„ La ora actuală avem rezultatele pe care le avem, adică nici un partid după alegeri n-a luat majoritatea. Rațiunea îți spune că trebuie să mergi la compromis. Arta compromisului cere răbdare, iar ceea ce vedem noi astăzi este că partidele care negociază își bat capul  pentru viitoarea campanie electorală. Interesul de partid este pe prim plan, iar agenda cetățeanului este lăsată la urmă. Acestea nu sunt tratative sau discuții adevărate, e un amalgam de învinuiri. Tinerii care au intrat în politică și negociază la ora actuală formarea unei majorități din partea partidelor parlamentare n-au experiență politică,” a mai spus Boris Gamurari.

În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, partidele politice din Republica Moldova nu au reuşit încă să ajungă la un acord comun pentru formarea unei majorităţi care să îşi asume guvernarea. De menționat, că discuțiile dintre PSRM și  Blocul „ACUM” privind formarea unei majorități parlamentare au intrat în impas. Experții vorbesc la ora actuală despre mai multe scenarii,  în condițiile în care cele mai multe priviri sunt aruncate către mişcările pe care le vor face socialiștii și democrații.

Autor: Eduard Maciac

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

159
Tagurile:
alegeri anticipate, coalitie parlametnara
Tematic
Cuznețov: Fără anticipate, zarurile au fost aruncate, vom avea o coaliție PD - PSRM
Decis: Coaliția PSRM – Blocul ACUM nu va fi
Expert: PSRM nu va mai negocia cu ACUM, se caută o altă formulă de guvernare


Загрузка...