Valeriu Coadă

De ce ar trebui practicăm șahul? Iată care sunt beneficiile acestui joc

133
(reînnoit 11:49 04.04.2019)
În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", secretarul general al Federației de Șah din Republica Moldova, Valeriu Coadă, a vorbit despre importanța șahului în dezvoltarea multilaterală a individului.

Șahul este considerat extrem de important pentru dezvoltarea intelectuală, socială și psihologică a persoanei. Pentru a juca şah este nevoie în primul rând de răbdare, de stăpânire de sine, să poţi să anticipezi mişcările adversarului, dar şi să-l respecţi.

"Șahul este o ocupație foarte interesantă și plăcută, iar majoritatea oamenilor care intră în acest joc rămân pasionați de el pentru totdeauna. Pentru oamenii profesioniști în acest domeniu, șahul necesită antrenamente zilnice, concentrare și dedicație", a subliniat Valeriu Coadă.

Indiferent de faptul dacă este jucat pentru plăcere și relaxare sau este practicat în cadrul unor competiții naționale sau internaționale, acesta are numeroase beneficii.

"Acest joc este destinat oamenilor de toate vârstele. Șahul dezvoltă memoria, gândirea logică, observația, analiza, capacitatea să prezici și să prevezi consecințele acțiunilor, îmbunătățește concentrarea și promovează imaginația și creativitatea", a explicat Valeriu Coadă.

Șahul este considerat cel mai popular joc al minții din lume, însă originea exactă a sa nu a putut fi stabilită cu exactitate până acum. Mai multe țări s-au autointitulat inventatoarele jocului, însă multitudinea izvoarelor istorice despre acest joc face imposibilă o astfel de atribuire. Cele mai multe legende scrise sau orale despre jocul de şah plasează apariţia acestui joc în zona fostelor imperii asiatice. India, China sau Persia sunt fostele imperii pe teritoriul cărora s-au găsit dovezi cu privire la jocul de şah.

Primul Campionat Mondial de Șah a avut loc în anul 1886. În secolul al XX-lea s-au înregistrat mari progrese în teoria șahului și s-a înființat Federația Mondială de Șah (FIDE).

În Republica Moldova campionatele de șah se desfășoară de mai bine de 100 de ani.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

133
Tagurile:
joc, Șah
Tematic
Igor Dodon pleacă la Londra: Vezi la ce eveniment la participa șeful statului
Un șahist legendar va discuta cu reprezentanții mass-media din Moldova


Загрузка...