Lucia Caciuc Roșioru

Cât câștigă mamele care cerșesc în stradă: Dacă își iau copiii, primesc mai mulți bani

587
(reînnoit 16:21 28.03.2019)
Zilnic, observăm femei fie în stradă, fie la poarta bisericilor, la trecerile subterane sau în fața magazinelor care cerșesc purtându-și copiii în brațe. Totuși, cât de profitabilă este această "afacere" pentru ele?

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", şefa interimară al Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Lucia Caciuc Roșioru, a declarat că mamele care cerșesc cu copiii în stradă pot acumula o sumă impunătoare de bani.

"În zilele obișnuite mamele care cerșesc cu copiii strâng câte 300-400 de lei. Sunt și zile mai "bune" în care primesc cel puțin 600-700 de lei", a declarat Lucia Caciuc Roșioru.

Mai mult decât atât, mamele sunt conștiente de faptul că oamenii nu pot trece indiferenți atunci când văd un copil în stradă. Adesea, argumentul pe care îl invocă cerșetoarele pentru faptul că stau cu copiii în stradă este "Dacă îl i-au cu mine în stradă, atunci primesc mai mulți bani".

Lucia Caciuc Roșioru a precizat că problema va exista atât timp cât oamenii vor continua să ofere bani cerșetorilor. Ea îndeamnă cetățenii să nu încurajeze această practică și să nu le dea bani acestor femei, pentru că locul copiilor nu este în stradă. Există servicii specializate, unde acești copii pot fi lăsați pe timp de zi, iar părinții pot merge să muncească.

"Persoanele care le dau bani trebuie să înțeleagă că nu îi ajută în acest fel pe copii. Dimpotrivă, îi condamnă la aflarea în stradă, în condiții în care nu trebuie să se afle un copil, deseori la temperaturi caniculare sau foarte joase și ținându-i flămânzi. Totodată, femeile sunt încurajate astfel să revină iar și iar în stradă", a declarat Caciuc.

În cadrul ședinței săptămânale a Primăriei, Lucia Caciuc a anunţat că părinţii care ies la cerșit cu copiii riscă să fie lipsiți de drepturi părintești.

"Îmi vine greu să rostesc astfel de cuvinte și cu atât mai greu este să pui în aplicare astfel de acțiuni. Nu este decizia noastră, ci este decizia instanței de judecată. Cert este faptul că nu putem admite exploatarea copilului în scopul obținerii unui profit", a punctat invitata.

Autor: Cristina Baș

587
Tagurile:
bani, copii, femei cerșetoare, mame
Tematic
Problemele cu care se confruntă centrele comunitare din Capitală
Date alarmante: Neglijarea – cea mai frecventă formă de violență la adresa copilului


Загрузка...