Marian Stârcea

Dezvăluiri din copilăria lui Marian Stârcea: Am vrut devin fotbalist

221
(reînnoit 16:46 19.02.2019)
Directorul artistic al Filarmonicii Naționale "Serghei Lunchevici", Marian Stârcea, care este și fiul regretatului compozitor Alexei Stârcea, a vorbit în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", despre visul său din copilărie – cel de a deveni fotbalist și a dezvăluit când, de fapt, a realizat că muzica este o parte importantă din viața lui.

Întrebat dacă își dorea de mic copil să devină un om bine cunoscut, Marian Stârcea a răspuns: "Orice om până, nu se stabilește în viață, visează la ceva mai mult. Își dorește să fie cunoscut, apreciat, iar eu ca și orice om normal și ambițios visam de mic copil la același lucru. De fapt, eu visam să devin fotbalist. Chiar am scris și o compunere la școală în care am precizat că doresc să devin portar de fotbal", a dezvăluit Marian Stârcea.

Totuși, tatăl său, renumitul compozitor și cântăreț Alexei Stârcea, își dorea ca fiul său să îmbrățișeze o meserie care să-i pună în valoare potențialul artistic. Marian Stârcea și-a făcut studiile la școala muzicală "Eugen Coca" din Chișinău. Alexei Stârcea a povestit o istorioară când din cauza năzbâtiilor pe care le făcea, tatăl său era hotărât să-l ia de la școala în care își făcea studiile muzicale.

"Într-o perioadă tata a vrut să mă ia de la școala muzicală. Eram un copil năzbâtios. Atunci l-a convins pe tata și mi-au luat apărarea două profesoare, cărora și până acum le sunt recunoscător că am rămas să-mi continui studiile. Dacă i-ar fi reușit, probabil ași deveni fotbalist", a spus Marian Stârcea.

Marian Stârcea a înțeles că trebuie să-i slujească muzicii pe când era elev în clasa a VIII-a și a început să se bucure de primele succese. Mai cu seamă, că în familia sa mereu exista o atmosferă excepțională de creație.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

221
Tagurile:
fotbal, muzică, compozitor
Tematic
Filarmonica Națională te invită la spectacol: Programul pentru luna ianuarie 2019
Filarmonica Națională organizează un concert omagial, consacrat lui Alexei Stârcea


Загрузка...