Rodica Roșioru

Rezultate remarcabile pentru Moldova la concursul "Cupa Prieteniei", desfășurat în Belarus

496
(reînnoit 13:43 11.02.2019)
Patru tinere din Moldova au obținut rezultate remarcabile la cea de-a II-a ediție a concursului internațional televizat "Cupa Prieteniei", desfășurat la Minsk, Belarus.

La concursul internațional televizat "Cupa Prieteniei”, care s-a desfășurat la Minsk în perioada 31 ianuarie - 3 februarie 2019, au participat copii din cinci țări: Belarus, Ucraina, Moldova, Rusia și China. Reprezentantele țării noastre la acest concurs au fost Maria Cazarinov, Iulia Teleucă, Anisia Gațcan și Felicia Iordache, care au obținut succese remarcabile și au revenit acasă cu mai multe premii.

"Fetele s-au prezentat foarte bine și au impresionat juriul, care a fost destul de exigent și profesionist. Maria Cazarinov a adus acasă două premii pentru locul I, la nominalizarea muzică ușoară și cântec patriotic și premiul II împreună cu Iulia Teleucă la nominalizarea duete. Totodată, Iulia Teleucă a obținut premiul I la categoria cântec de autor, locul II la jazz și locul III la muzică ușoară. Anisia Gațcan a obținut diplomă de gradul II, iar Felicia Iordache diplomă de gradul III", a spus profesoara de canto Rodica Roșioru.

Rodica Roșioru a relatat că personalitățile prezente în juriu au ținut cont de mai multe criterii: personalitatea participantului, modul și stilul interpretării, repertoriu, puterea vocii și energia transmisă spectatorilor. Profesoara de canto a împărtășit rețeta care le-a asigurat succesul moldovencelor la acest concurs de mare anvergură.

"Am o tehnică de învățare care este bazată pe rezonatorii de jos, adică copiii cântă în voce plină. Nu este neapărat să-i dai unui copil o piesă în registru de sus a vocii pe care el să o cânte pițigăiat. Încerc să le aleg și să le ajustez piesele după puterea vocii pe care o au. Astfel, fetele au frapat juriul cu un repertoriu potrivit, mișcarea scenică și emoțiile pe care au reușit să le transmită", a conchis Rodica Roșioru.

În anul 2018, Maria Cazarinov și Iulia Teleucă au fost distinse cu Diploma de Onoare din partea șefului statului, Igor Dodon, pentru rezultate deosebite la disciplinele de studiu, spirit competitiv și atitudine creativă manifestate în procesul educațional și pentru performanțe remarcabile obținute în cadrul concursurilor internaționale.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

496
Tagurile:
participanți, premii, concurs
Tematic
Declarația unui profesor de canto despre copii din Moldova: Talentul trebuie descoperit
Educația muzicală a copiilor - o investiție pentru un viitor armonios


Загрузка...