Veaceslav Sârbu

Propunerea Ministerului de Interne: Șoferii care au amenzi neachitate vor merge pe jos

3572
(reînnoit 12:44 11.02.2019)
Veaceslav Sârbu, șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Patrulare, a spus la ce etapă se află proiectul Ministerul Afacerilor Interne prin care șoferii care vor avea amenzi neachitate nu vor putea efectua revizia tehnică la maşină.

Reprezentantul INP a declarat în studioul radio Sputnik Moldova că proiectul de modificare a Legii privind siguranța traficului rutier și Codul transporturilor rutiere se află la faza unor consultări și urmează să fie aprobat printr-o hotărâre de guvern. Șoferii din Moldova vor trebui să prezinte un nou document la efectuarea reviziei tehnice. Este vorba despre cazierul contravențional al mașinii - un act care confirmă existența sau lipsa a unor amenzi neachitate.

’’Astfel, dacă inspectorii de la centrul de testare tehnică vor constata procese contravenționale pe încălcări din domeniul circulației rutiere care sunt neachitate, aceștia vor elibera un raport ’’alb’’ cu termen provizoriu de 30 de zile pentru înlăturarea amenzilor contravenționale. În situația în care inspectorul stației de testare tehnică va accesa baza de date și va constata lipsa contravențiilor menționate, atunci posesorul autovehiculului nu va mai fi nevoit să prezinte respectivul cazier şi va putea efectua revizia tehnică fără probleme,’’ a precizat Veaceslav Sârbu.

El a mai spus că peste 20% sau chiar mai mult dintre șoferi din Moldova se eschivează de la răspunderea contravențională pe cazurile de răspundere contravențională.

Recent Guvernul a aprobat o hotărâre prin care camerele video de monitorizare a traficului rutier vor ajunge în proprietatea unei companii private.

Autor:Eduard Maciac

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

3572
Tagurile:
testare tehnică, INP
Tematic
Doi ofiţeri reţinuţi în urma percheziţiilor la Centrul unic de monitorizare INP
Operațiune INP: peste 800 de șoferi trași pe dreapta


Загрузка...