Președintele Republicii Moldova Igor Dodon

Președintele țării, Igor Dodon, îl laudă pe Marian Lupu

314
(reînnoit 16:33 09.02.2019)
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat în studioul Radio Sputnik Moldova că, odată cu mumirea lui Marian Lupu la șefia Curții de Conturi, instituția dată va avea de câștigat. Șeful statului are cuvinte bune la adresa lui Marian Lupu.

"Cu domnul Lupu am activat în blocul economic al Guvernului, este decizia lui pe care o stimez și îl respect pentru că am fost colegi. Chiar dacă am avut relații mai încordate pe timpul când dumnealui era parte a guvernării, tot timpul am avut un respect reciproc. Îl consider un statalist, un profesionist și cred că această insituție va avea de câștigat cu venirea lui Marian Lupu", a declarat președintele Republicii Moldova.

Marian Lupu are o vastă carieră politică. La începutul anilor 2000 Lupu deține un șir de funcții în Guvern. Mai întâi, este viceministru al Economiei, iar mai apoi este numit prin decret prezidențial ministru al Economiei.

În 2005 devine deputat în Parlament pe lista Partidului Comuniștilor, deși nu era membru de partid, iar mai apoi a fost ales în funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova.

În anul 2009 Marian Lupu a părăsit Partidul Comuniștilor și a devenit la scurt timp președinte al Partidului Democrat din Moldova.

În 2010 Lupu a fost ales de Alianța Pentru Integrare Europeană  în funcția de președinte a Parlamentului și președinte interimar a Republicii Moldova. Ulterior a fost depuat și președintele fracțiunii PDM în Parlament.

Recent, Legislativul l-a numit pe democratul Marian Lupu în funcția de președinte al Curții de Conturi. Mandatul președintelui Curții de Conturi este de cinci ani.

Autor:Eduard Maciac

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

314
Tagurile:
Marian Lupu, Curtea de Conturi, presedintele Dodon
Tematic
Unica indicație pe care o va accepta Lupu în postul de președinte al Curții de Conturi
Marian Lupu este candidatul pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Declarația de ultimă oră a lui Marian Lupu: Din ce cauză pleacă din politică


Загрузка...