Maria Dastic

Se întâmplă la noi! Amendat cu 7000 de lei pentru a publicat date cu caracter personal

1385
(reînnoit 12:22 29.01.2019)
Numele, prenumele, numărul de telefon, adresa de domiciliu, cea de e-mail, informația cu privire la salariu, rechizitele bancare, numărul de înmatriculare al mașinii, dar și orice altă informație cu ajutorul căreia putem identifica o persoană fizică sunt date cu caracter personal. Publicarea acestora se sancționează dur!

Un moldoveam s-a ales cu o amendă în valoare de 7000 de lei pentru că a publicat datele cu caracter personal ale unei persoane fără a-i cere acordul. Deocamdată nu se cunoaște cu exactitate ce date cu caracter personal au fost făcute publice. Cert este că totul s-a întâmplat anul trecut, iar acesta a fost sancționat după ce victima s-a adresat la Centrul Național Pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

„În 2018, o persoană a fost sancționată cu o amendă în valoare de 7500 de lei pentru că a publicat date cu caracter personal ale altei persoane fără a-i solicita consimțământul”, a declarant șefa Serviciului de Informare, Comunicare cu Mass Media a Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Maria Dastic, pentru Radio Sputnik Moldova.

Cert este că acesta nu este singur caz de acest gen, în 2018 fiind înregistrate 637 de plângeri la Centrul Național Pentru Protecția Datelor cu caracter personal.

„În 2016, la Centru s-au adresat peste 400 de persoane, în 2017 am avut 554 de plângeri, iar în 2018 avem o creștere de 15 procente a numărului plângerilor, cifra ridicându-se la 637”, a declarat șefa Serviciului de Informare, Comunicare cu Mass Media a Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Maria Dastic, pentru Radio Sputnik Moldova.

Potrivit reprezentanților Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, din numărul total de plângeri depuse în 2018, în 324 a fost constatată încălcarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal. Astfel, 92 de persoane deja au fost sancționate, iar cea mai mare amendă a constituit 13.500 de lei.

„Din cele 637 de plângeri depuse la noi, au fost examinate 324 de materiale de control, adică în 324 de plângeri au fost constatete încălcări. Trebuie să menționezi că nu în toate plângerile se confirm încălcarea anunțată. Multe dintre aceste plângeri sunt redirecționate altor instituții competente. Astfel, în baza acestor plângeri au fost întocmite 92 de procese verbale cu privire la contravenție, iar cea mai mare amendă aplicată a fost de 13.500 de lei”, a adăugat Maria Dastic.

Menționăm că numele, prenumele, numărul de telefon, adresa de domiciliu, cea de e-mail, informația cu privire la salariu, rechizitele bancare, numărul de înmatriculare al mașinii, dar și orice altă informație cu ajutorul căreia putem identifica o persoană fizică sunt date cu caracter personal și pot fi folosite de altcineva doar cu acordul deținătorului. 

Legislația Republicii Moldova prevede sancțiuni de până la 15.000 de lei pentru cei care încalcă dreptul la protecția datelor cu caracter personal.

Autor: Silvia Zavadovschi

1385
Tagurile:
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, amendă, publicare, Date cu caracter personal


Загрузка...