Nicanor Conoval

Pe înțelesul tuturor: Tot ce trebuie știi dacă vrei devii procuror

1046
(reînnoit 16:05 29.01.2019)
Marți, 29 ianuarie, în Republica Moldova este marcată Ziua Lucrătorului Procuraturii.

În ultima perioadă, în societate s-a creat o imagine denaturată a lucrătorilor Procuraturii, iar însuși cuvântul ”procuror” provoacă uneori frică și emoții negative, ceea ce constituie o percepție greșită. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii Sputnik Matinal de către Nicanor Conoval, membru al Asociaţiei Veteranilor Procuraturii Republicii Moldova, care a exercitat munca de procuror până în anul 2010, iar în prezent şi-a deschis un birou privat de avocaţi.

„Să fii procuror este o profesie dură, care te poartă în infernul relațiilor umane și nu numai. În mediul public s-a răspândit ideea că acești oameni se caracterizează ca fiind duri, ceea ce în realitate nu este așa. Zilnic ei trăiesc emoții de diferită intensitate, iar materialele care sunt instrumentate, înainte de a fi expediate în instanță sunt asimilate prin sufletul acestor oameni”, a menționat Conoval. 

Nicanor Conoval consideră că modificările legislative operate în ultimii ani, prin care au fost schimbate condițiile de pensionare și de achitare a indemnizației viagere pentru justițiarii moldoveni, nu au fost oportune. 

„Nu în zădar, anterior, procurorii ieșeau la pensie la vârsta de 50 de ani, deoarece această profesie este una stresantă care impune numeroase riscuri. Nu-i invidiez deloc, deoarece zilnic ei acumulează emoții neplăcute atât la serviciu, cât și în instanța de judecată”, a spus fostul procuror.

Întrebat ce nu i se permite unui procuror, interlocutorul a răspuns: „Categoric nu trebuie să întârzie la serviciu și să dea dovadă de neprofesionalism. Mă bucur când întâlnesc în ședințele de judecată tinerii procurori care au un nivel înalt de pregătire profesională”.

Autor: Valeria Fortuna

1046
Tagurile:
ziua profesională, Procuratura, Profesie, procuror
Tematic
De ce averile făcute din hoție nu pot fi sechestrate: Explicația unui procuror


Загрузка...