Daniel Mazepa

Alătură-te Campaniei "O jucărie pentru zâmbetul copiilor"

861
(reînnoit 13:38 03.12.2018)
Pe 30 noiembrie, Inspectoratul General al Poliției a lansat Campania națională cu genericul "O jucărie pentru zâmbetul copiilor".
Alătură-te Campaniei "O jucărie pentru zâmbetul copiilor"

Copiii implicați în accidente rutiere sau cei aflați în situații de risc vor primi, de la oamenii legii, o jucărie. Campania "O jucărie pentru zâmbetul copiilor" are drept scop de a aduce un zâmbet pe chipurile copiilor afectați emoțional în urma producerii unor accidente rutiere, infracțiuni sau cazuri de violență.

În cadrul unui interviu acordat pentru Radio Sputnik Moldova, șeful Secției Coordonarea Activității Poliției Comunitară din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Daniel Mazepa, a spus că IGP s-a inspirat de la polițiștii din Germania. Astfel, copiii din țara noastră afectați emoțional în urma unor infracțiuni, accidente rutiere sau cazuri de violență vor primi câte o jucărie de la polițiștii din Republica Moldova. Fiecare mașină al angajaților poliției va avea câte două-trei jucării.

"A fost o lansare cu multă muncă, nopți nedormite, implicări ale multor oameni, dar considerăm că a fost una de succes. Am avut invitați de onoare, parteneri cu inimă mare - oameni de afaceri, agenți economici, donatori, care au venit în suportul nostru și care și-au adus aportul la promovarea acestei idei. A fost o lansare cu adevărat frumoasă", a declarat Daniel Mazepa, șef al Secției Coordonarea Activității Poliției Comunitară al IGP.

Mai mult decât atât, angajații poliției spun că exemplul lor va fi preluat de cei de la Centrul Național de Asistență Medicală.

"Sperăm că atât colegii de la Urgență, cât și pompierii vor prelua această idee. De asemenea, și conducătorii auto pot avea o jucărie în automobilul personal, pentru ca, eventual, fiind în contact cu un copil care suferă și care are nevoie de suport, de un cuvânt dulce, de o îmbrățișare, să-i ofere această jucărie -  simbolul căldurii sufletești și gratitudinii umane", susține Daniel Mazepa.

Poliția Națională mizează pe încrederea, aprecierea și implicarea societății civile, "acesta este un proiect social lansat de Poliție, dar care mizează pe donație și suport din exterior", a punctat Mazepa.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

861
Tagurile:
copii, Inspectoratul General al Poliției, campanie, Moldova
Tematic
Poliția: Anunț important pentru cei care dețin arme ilegal
"Din Culisele Poliției" – proiect social pentru tinerii încrezători
De ce fug copiii de acasă?
Lucia Tăut

Satele Moldovei: Cum vor dezvolta localnicii turismul

42
(reînnoit 17:27 26.09.2020)
Mai există o speranță. Unii oameni de la sate doresc să-și transforme gospodăriile în pensiuni pentru a-i primi pe turiștii moldoveni și pe cei din străinătate.
Satele Moldovei: Cum vor dezvolta localnicii turismul

În această vară am avut frumoasa ocazie să redescoperim destinațiile turistice din țara noastră. Cu siguranță, mulți moldoveni au rămas impresionați de locurile fantastice și deosebite din Moldova, mulți dintre ei nici nu au intuit că există asemenea destinații.

De exemplu, Lucia Tăut a cutreierat Republica Moldova în lung și-n lat. Și-a propus să aleagă un program activ, sănătos și captivant care presupune promovarea mișcării în aer liber, formarea stilului sănătos de viață și legătura cu natura. Astfel, una dintre activitățile preferate au devenit drumețiile.

"Am descoperit peisaje absolute extraordinare. Îi îndemn pe toți să iasă din zona de confort și să pornească la drum", a spus ea.

Totodată, Lucia Tăut a mărturisit că întotdeauna a fost fascinată să afle istoriile de viață ale oamenilor, iar în această vară a avut prilejul să întâlnească oameni cu adevărat deosebiți. Și unde dacă nu în satele Moldovei ar putea să-și îndeplinească această dorință.

"Este adevărat și trist că multe sate au rămas pustiite, dar am vizitat și multe localități în care oamenii speră să-și dezvolte o mică afacere. Oameni doresc să-și transforme locuința într-o pensiune, într-un loc unde vor putea să găzduiască turiști. Mai avem o speranță", a punctat ea.

Lucia Taut a mai adăugat că în acest an turismul local a cunoscut posibilități de dezvoltare și perspective.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

42
Tagurile:
turism, Moldova, sate


Загрузка...
Abraș Marcel

Sfaturi prețioase pentru a avea o inimă sănătoasă

103
(reînnoit 18:36 26.09.2020)
În cadrul emisiunii "ATITUDINI" șeful secției Cateterism Cardiac din cadrul Institutului de Cardiologie, Marcel Abraș, a explicat pașii pe care trebuie să le urmeze fiecare persoană pentru a avea o inimă sănătoasă.
Sfaturi prețioase pentru a avea o inimă sănătoasă

Bolile cardiovasculare sau bolile cardiace sunt o categorie de boli care afectează inima sau vasele sangvine.

Incidența bolilor cardiovasculare a crescut cu o viteză uimitor de rapidă, devenind ucigașul numărul unu în lume, inclusiv în Republica Moldova.

Pentru a ne menține o inimă sănătoasă medicul Marcel Abraș a oferit câteva sfaturi prețioase pe care trebuie să le urmeze cu strictețe fiecare om căruia îi pasă de starea lui. În primul rând, specialistul s-a referit la activitățile fizice și evitarea modului sedentar de viață.

"Zilnic trebuie să mergem în continuu cel puțin 30 de minute. Acest lucru este obligatoriu. Plimbările de seară sunt foarte binevenite în acest sens", a remarcat specialistul.

Cel de-al doilea factor ce ne poate ajuta să ne menținem starea de bine este alimentația. Specialistul a subliniat că uleiul de pește și peștele împiedică formarea cheagurilor de sânge. Acizii grași omega-3 pe care îi conțin au proprietăți antioxidante ridicate.

"De două ori pe săptămână trebuie să consumăm pește. Să nu uităm de uleiul de măsline, fructele și legumele. Moldova fiind o țară agrară, populația conține foarte puține fructe și legume", a specificat interlocutorul.

Specialistul a remarcat că bolile cardiovasculare pot fi prevenite dacă oamenii vor menține o greutate corporală optimă, vor adopta o alimentație sănătoasă, vor face mișcare cu regularitate și vor trata alte probleme de sănătate, în special hipertensiunea arterială, colesterolul crescut și diabetul. De asemenea, un  factor primordial este renunțarea la fumat "astăzi ești "în vogă", iar mâine poți fi pacient cardiac", a punctat el.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

103
Tagurile:
medic, boli cardiovasculare, inimă


Загрузка...
Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril

Patriarhul Kiril a transmis un mesaj de condoleanțe

0
(reînnoit 17:26 26.09.2020)
Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril, a transmis un mesaj de condoleanțe în urma catastrofei aviatice car a avut loc lângă Harkov, Ucraina și în care au murit oameni.

CHIȘINĂU, 25 sept – Sputnik. Mesajul patriarhului a fost publicat pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Avion prăbușit
© Sputnik / Investigative Committee of Russia
"Vestea tristă despre catastrofa aviatică din regiunea Harkov, în care au murit cursanți și militari ai armatei ucrainene, a avut un ecou dureros în inima mea. Primiți sincerele mele condoleanțe în legătură cu tragedia care s-a produs. Fiind alături de durerea rudelor și apropiatelor celor decedați, mă rog pentru pacea sufletească a celor îndurerați și pentru vindecarea grabnică a celor răniți", afirmă patriarhul Kiril în mesajul său adresat președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

De asemenea, patriarhul Kiril a trimis un mesaj de felicitare mitropolitului Kievului și întregii Ucrainei, Onufrie.

Ziua de 26 septembrie a fost anunțată zi de doliu național în Ucraina. Se întâmplă după ce 25 de persoane au decedat în urma prăbușirii unui avion pe un aerodrom din regiunea Harkov. Pe parcursul nopții încă trei persoane implicate în tragedia aviatică din Ucraina au decedat, informează Procuratura Generală a Ucrainei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, două persoane sunt în stare gravă.

Dintre acestea una este în stare extrem de gravă, cu arsuri pe 90% din suprafața corpului și a fost operat de urgență la centrul de combustie din Harkov. Pe acest caz au fost inițiate proceduri penale, conform articolului 416 din Codul penal al Ucrainei, pentru încălcarea regulilor de zbor și pregătirea pentru acestea, ceea ce a provocat o catastrofă și consecințe grave.

De precizat, la bordul aeronavei se aflau 27 și nu 28 de persoane cum se anunțase anterior. Amintim, presa din țara vecină informează că era vorba de un zbor de antrenament la care luau parte studenții Universității Naționale a Forțelor Aeriene ale Ucrainei. De asemenea, aparatul ar fi căzut la aproximativ 2 kilometri distanță de aerodromul Chihuiv, iar la locul tragediei a izbucnit un incendiu masiv. Accidentul s-a produs în apropierea unui drum foarte circulat, iar primele îngrijiri medicale ar fi fost acordate de unii şoferi.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Volodimir Zelenski, Patriarhul Kiril, kiril, Patriarh, ucraina, Harkov, brabusit, ANI, avion, catastrofă, catastrofa


Загрузка...