Dorin Purice

Are nevoie sau nu Moldova de un laborator performant ADN în cadrul MAI

86
(reînnoit 17:39 31.10.2018)
Din anul 2012 s-au făcut mai multe încercări de a crea un laborator genetic performant în cadrul MAI, unde urmau să fie efectuate teste ADN ale suspecților și ale altor mostre biologice colectate la locul infracțiunii. Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, Dorin Purice, a declarat că la ora actuală, constituirea acestui laborator este prevăzut în planul de acțiuni al ministerului de resort.
Va fi sau nu creat un laborator performant ADN în cadrul MAI

Potrivit lui Dorin Purice, capacitățile centrului de expertiză judiciară au avansat esențial, el fiind  acreditat cu certificate ale Organizației Internaționale pentru Standardizare. Totodată, crearea unui laborator performant ADN presupune o investiție destul de mare, iar la etapa actuală nu sunt resurse financiare pentru a-l pune în funcțiune.

"Avem spații pe care le pregătim, avem discuții cu partenerii noștri strategici. Cred că în viitorul apropiat vom avansa destul de mult în acest domeniu. Este un lucru așteptat și necesar pentru activitățile pe care le desfășurăm. Este adevărat că astăzi nu avem un laborator ADN", a afirmat Dorin Purice.

În prezent, organele de drept utilizează, în special, baza de date a amprentelor, iar testele ADN, la necesitate, sunt expediate peste hotare. Din cauza lipsei mijloacelor și a procedurii îndelungate, acestea sunt efectuate doar în cazuri speciale. Pentru deschiderea unui laborator performant ADN sunt necesare câteva milioane de euro.

Autor: Cristina Baș

86
Tagurile:
MAI, teste ADN, laborator, Moldova
Tematic
Dorin Purice: Iată ce schimbări vor interveni la obținerea cazierului juridic
Ștefan Darie

O emoționantă poveste de dragoste, descrisă într-un roman

58
(reînnoit 17:29 24.10.2020)
Cantautorul Ştefan Darie a editat recent un roman de dragoste. Cine sunt eroii şi cum i-a venit ideea să scrie această carte am aflat chiar de la el.
O emoționantă poveste de dragoste, descrisă într-un roman

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", Ștefan Darie a mărturisit că ideea de a scrie un roman de dragoste a apărut atunci când era într-o vizită în America, fiind inspirat de împrejurimile de acolo.

"Eroiii cărții sunt niște personaje din America. Am folosit denumiri de orașe și străzi de acolo. A fost o perioadă în care eram inspirat și am simțit că este momentul potrivit să scriu această carte", a dezvăluit el.

Cartea a fost scrisă în limba rusă și poartă denumirea "Призрак из прошлого", fiind redactată în capitala Federației Ruse, la Moscova.

"Am scris această istorie de dragoste în limba rusă, pentru că îmi este mult mai ușor să-mi aștern gândurile pe foaie. Romanul descrie relația dintre doi oameni, care dintr-o greșeală s-au despărțit și au suferit o viață întreagă", a relatat Ștefan Darie.

Potrivit lui, cartea poate fi găsită în format electronic.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

58
Tagurile:
dragoste, roman, carte


Загрузка...
Elena Marian

Cel mai important eveniment coral la cea de-a XIII-a ediție

40
(reînnoit 17:21 24.10.2020)
Singurul Festival de Muzică Corală Internațională din țara noastră a revenit cu o nouă ediție. Despre impactul evenimentului, organizat altfel în acest an, am aflat de la președintele Asociației Muzical-Corale din Republica Moldova, Elena Marian.
Cel mai important eveniment coral la cea de-a XIII-a ediție

La mijlocul lunii octombrie curent, s-a desfășurat cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Corală "A ruginit frunza din vii".

În premieră, în cadrul evenimentului au participat în format online 35 de formații corale din, Bulgaria, Letonia, Italia, Macedonia, Polonia, România, Rusia, Spania, Ucraina, Ungaria ș.a.

"Festivalul are un rol important în promovarea Republicii Moldova și a artei corale din țară pe plan național și internațional. Mai mult, evenimentul a devenit cunoscut în întrega lume. În acest an, formațiile corale au expediat videouri înregistrate până la pandemie. Pentru prima dată au participat patru formații din Cuba și una din Spania, a declarat în cadrul emisiunii Sputnik Matinal Elena Marian.

Potrivit organizatoarei, prestațiile interpreților au fost evaluate de un juriu profesionist din România, Ucraina, Republica Moldova, Spania ș.a.

De obicei, Festivalul se desfășura la Chișinău, în cele mai prestigioase săli de concerte. Astfel, tradițional sute de interpreți internaționali ne vizitau Capitala în luna octombrie.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40
Tagurile:
COR, festival


Загрузка...
Выборы президента Молдовы 2016

Alegeri prezidențiale 2020 în Moldova: Rezultate în turul I

0
(reînnoit 20:58 24.10.2020)
Alegerile președintelui țării vor avea loc pe 1 noiembrie. Rezultatele turului întâi practic sunt cunoscute - diferențele de procentaj de la un sondaj la altul sunt practic nesemnificative.

Pentru validarea primului tur de scrutin este necesară participarea a cel puțin 1/3 din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale. În ceea ce privește rezultatele, analiștii sunt siguri, iar sondajele de opinie confirmă acest lucru, că învingători în turul întâi vor fi liderul Partidului ”Acțiune și Solidaritate” Maia Sandu, și actualul președintele, Igor Dodon.

Ce spun sondajele

Potrivit studiului realizat cu puțin timp în urmă de Intellect Group, în primul tur de scrutin Igor Dodon ar acumula 32% dintre voturi, iar Maia Sandu - 18,6%. Pentru Andrei Năstase ar vota 8,9%, dintre alegători, pentru Renato Usatîi - 6,2%, pentru Violeta Ivanov - 5,2%, pentru Octavian Țîcu - 1,9%, pentru Tudor Deliu - 1,2%, iar pentru Dorin Chirtoacă - 1,2%.

APCE
© Sputnik / Владимир Федоренко

Oamenii au mai fost întrebați pe cine vor vota dacă în turul doi vor ajunge Igor Dodon și Maia Sandu. Astfel, pentru Igor Dodon au optat 45,8%, iar pentru Maia Sandu - 37,6%. În același timp, 16,6% s-au declarat indeciși sau au refuzat să răspundă. 

De menționat că 54,2% dintre respondenți au declarat că vor participa cu certitudine la alegerile prezidențiale, 16,8% au spus că probabil vor participa, 11,1% au menționat că cel mai probabil nu se vor prezenta la urne, iar 17,9% au spus ferm că nu vor participa la scrutin. 

Un ultim sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova arată aproximativ aceleași rezultate - în turul I al alegerilor pe Igor Dodon sunt gata să-l susțină 32,5% dintre cei chestionați, iar pentru Maia Sandu și-ar da votul 18,4% dintre alegători. Pe locul trei este liderul Platformei DA Andrei Năstase cu 9,2%, urmat de liderul ”Partidului Nostru” Renato Usatîi, care ar fi susținut de 6,5% dintre alegători. Pentru candidatul Partidului Șor, Violeta Ivanov, ar vota  4,9% dintre cei chestionați, pentru  liderul Partidului Unității Naționale Octavian Țîcu - 1,6%, pentru candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu - 1,3%, iar pentru Dorin Chirtoacă de la blocul Unirea și-ar da votul 1,2%.

În cel de al doilea tur voturile s-ar repartiza în felul următor -  47,5% pentru Igor Dodon și 38,4% pentru Maia Sandu. În același timp, 14,1% dintre respondenți nu ar participa la alegeri.

Potrivit legii, dacă în primul tur, din 1 noiembrie, niciun candidat nu va acumula mai mult de 50% din voturi, va fi organizat turul doi de scrutin. Anul acesta, în cazul în care va fi necesar, el va avea loc pe 15 noiembrie.

Perspectivele turului doi de scrutin

Unii experți admit însă că s-ar putea chiar să nu avem un al doilea tur de scrutin din cauza pandemice noului coronavirus. Astfel, în opinia politologului Igor Volnițchi, dacă situația pandemică  nu va fi favorabilă la momentul alegerilor, lucrurile s-ar putea derula după un cu tot alt scenariu decât cel așteptat.

”Sigur, cele mai multe șanse de a accede în turul doi și de a da acolo ”lupta decisivă” le au Igor Dodon și Maia Sandu. Pe de altă parte, în ce va consta specificul acestor alegeri? Cred că situația epidemică își va spune cuvântul . Eu prevăd că prezența la alegeri va fi foarte joasă”, a menționat Igor Volnițchi în studioul Sputnik Moldova.

În opinia politologului, oamenii vor prefera să stea acasă, pornind de la necesitatea de a-și proteja sănătatea lor și a membrilor familiei și atunci acest aspect va juca un rol decisiv în alegeri. Absenteismul alegătorilor ar putea să influențeze serios tabloul general. În confruntarea dintre cei doi principali candidați, foarte mult va depinde de faptul unde se va înregistra cel mai mare absenteism – pe flancul drept sau pe cel stâng. Dacă pe cel drept, atunci Igor Dodon va câștiga lejer un al doilea mandat. Dacă absenteismul se va manifesta mai mult pe flancul stâng, atunci, respectiv, Maia Sandu ar avea șansa să devină președinte.

”Însă eu admit că absenteismul ar putea influența și rezultatele primului tur. Eu aș admite chiar că, într-un anumit concurs de împrejurări, în cazul unei prezențe reduse la urne ar putea nici să nu fie vorba de turul doi de scrutin. Și, repet, este vorba doar despre influența situației epidemice asupra dispozițiilor alegătorilor”, a concluzionat Volnițchi.

Astfel, în cazul unei înrăutățiri a situației epidemiologice, aceasta ar putea marca puternic alegerile prezidențiale, iar în cazul dat ”viitorul președinte al Republicii Moldova, indiferent cine va fi, va avea poate cea mai slabă reprezentativitate din istoria țării", remarca anterior Igor Volnițchi în studioul Sputnik.

Despre alegerile prezidențiale

În 2020, președintele țării va fi ales pentru a patra oară în întreaga istorie de independență a Moldovei prin votul direct al cetățenilor.

Ultima dată, președintele țării a fost ales în 2016. Atunci a învins în alegeri candidatul Partidului Socialiștilor Igor Dodon – în turul doi el a acumulat 52,18% din voturile alegătorilor. Oponentul acestuia a fost liderul Partidului ”Acțiune și Solidaritate” (PAS) Maia Sandu. Dodon a depus jurământul pe 23 decembrie 2016.

Potrivit Constituției țării, președintele este ales pe un termen de patru ani și intră în exercițiul funcțiunii după depunerea jurământului.

Poate candida la funcția de șef al statului cetățeanul care are drept de vot, care a împlinit vârsta de 40 de ani, locuiește sau a locuit pe teritoriul Republicii Moldova de cel puțin 10 ani și vorbește limba de stat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
turul doi de scrutin, Turul întâi, 2020, alegeri prezidențiale
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Alegeri prezidențiale: Lista secțiilor de votare din Rusia
Alegeri prezidențiale: Lista secțiilor de votare din Spania


Загрузка...