Zoia Guțu

Spectacol excepțional: Vino vezi la ce înălțime a ajuns arta coregrafică din Moldova

64
(reînnoit 16:40 08.11.2018)
În acest an, catedra Coregrafică ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice împlinește 30 de ani de activitate. Astfel, în data de 10 noiembrie, la Palatul Național, cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, va fi organizat un concert jubiliar grandios unde veți putea vedea la ce cote a ajuns măiestria coregrafică interpretativă în Moldova.
Spectacol excepțional. Vino să vezi la ce înălțime a ajuns arta coregrafică din Moldova

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", directoarea departamentului Artă Coregrafică și Performanță Motrică al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Zoia Guțu, a relatat cum au trecut acești ani și la ce înălțime a ajuns arta coregrafică din Moldova.

Zoia Guțu spune că tradiția de a organiza anual concerte a apărut încă din anul 1991. De atunci s-a înrădăcinat această tradiție frumoasă, iar cele mai captivante și valoroase lucrări sunt prezentate în cadrul concertelor.

"Pe scenă vor evolua studenții și masteranzii departamentului celor două specialități: coregrafia și pedagogia dansului. Avem un program comun cu Orchestra-Model a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI. La concert vor fi prezentate toate genurile artei coregrafice precum: dans clasic, dans popular, dans modern și dans sportiv. Va fi o programă foarte variată și interesantă", a afirmat Zoia Guțu.

Totodată, Zoia Guțu a menționat că o parte dintre absolvenții catedrei Coregrafice ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, care activează peste hotare țării, s-au remarcat și au obținut rezultate profesionale frumoase, grație studiilor pe care le-au făcut în Moldova.

Autor: Cristina Baș

64
Tagurile:
dans, concert, coregrafie, Moldova
Tematic
Iată ce sumă fabuloasă încasează trupa Carla’s Dreams pentru un concert
Natalia Gordienco le pregătește admiratorilor săi o mare surpriză
Interpreta Aura, despre surprizele celui mai așteptat concert "Şlagărul Anului 2018"
Dansul care fascinează toată lumea!
Ion Perju

Riscăm sau nu trecem printr-o criză alimentară? Iată ce spune Ion Perju

40
(reînnoit 12:47 04.08.2020)
Grindina și seceta a lăsat mulți fermieri din țară fără recoltă. Unii dintre ei au pierdut 80 și chiar 100 de procente din recolta de cereale. Ce soluții propune statul și care este probabilitatea ca să ajungem într-o criză alimentară?
Riscăm sau nu să trecem printr-o criză alimentară? Iată ce spune Ion Perju

Fermierii s-au pomenit într-o situație dificilă, iar în urma calamităților naturale unii dintre ei au înregistrat pierderi de milioane de lei. Cele mai afectate sunt cerealele din prima grupă precum grâul orzul, rapița, mazărea, însă și recola culturilor cerealiere de grupa a II-a precum este porumbul și floarea-soarelui au avut de suferit. Această situație însă nu va afecta sectorul alimentar, iar statul vine cu măsuri urgente în acest domeniu, susține ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju.

"Am efectuat pe arii extinse evaluarea semănăturilor culturilor de toamnă pe o suprafață de 250 mii de hectare. În cea mai mare parte a fost afectat sudul țării unde unii agricultori au avut o recoltă nu mai mare de 200 kilograme la hectar, dar sunt și cei care au cules o roadă de 4-5 tone la hectar de grâu. Nici în nordul țării situația nu este foarte îmbucurătoare. Nu este o situație simplă, însă criză alimentară nu va fi. Noi vom fi în stare să asigurăm securitatea alimentară a țării", a declarat într-un interviu pentru Sputnik ministrul Agriculturii.

În acest sens, Ion Perju a menționat că Guvernul a alocat 200 milioane de lei pentru acoperirea pagubelor provocate de secetă, iar începând cu data de 1 august curent, agricultorii pot solicita compensații prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură pentru a acoperi prejudiciile cauzate de calamitățile naturale.

"Aceste ajutoare financiare, cum li se mai spune, vor fi oferite agenților economici, fermierilor, producătorilor agricoli, unde pierderile pentru câmpurile de culturi cerealiere din prima grupă sunt mai mari de 60 la sută. Producătorii agricoli pot depune dosarele la Agenția de Intervenție și plăți pentru Agricultură, iar mărimea compensației se stabilește de către instituție, în baza actelor de constatare și acordului prezentat de minister", a subliniat el.

De asemenea, ministrul Agriculturii a spus că, în toamnă, Guvernul va veni cu un supliment de 100 milioane de lei pentru a compensa pierderile înregistrate pentru culturile cerealiere de grupa a II-a.

Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, Guvernul a aprobat regulamentul care stabilește mecanismul de acordare a ajutoarelor pentru agricultorii care au rămas fără recoltă din cauza secetei și grindinei. Potrivit Ministerului Agriculturii, din cele aproape 415 mii de hectare semănate în toamnă cu culturi cerealiere din prima grupă, în jur de 200 mii au fost afectate de secetă - în proporție mai mare de 60 la sută, iar 200 mii au fost însămânțate din nou.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40
Tagurile:
criză, agricultură, secetă, compensații
Tematic
Când reiau protestele agricultorii – Astăzi a expirat termenul dat Guvernului Chicu


Загрузка...
Nicolae Ciobanu

Sărbători religioase din prima săptămână a lunii august: Semnificații și tradiții

239
Luna august este marcată de tradiții străvechi, care se împletesc cu evenimente religioase importante pentru creștinii ortodocși. Iată care sunt principalele sărbători religioase.
Sărbători religioase din prima săptămână a lunii august: Semnificații și tradiții

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", parohul bisericii din satul Cruglic, raionul Criuleni, Nicolae Ciobanu, care este și consilierul cultural la Mitropolia Moldovei, a enumerat sărbătorile religioase din prima săptămână a lunii august și a vorbit despre semnificația lor. 

Potrivit preotului, chiar în prima zi din ultima lună de vară creștinii ortodocși marchează Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov (1759-1833), considerat unul dintre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe.

"Încă când era în viață mii de pelerini se îmbulzeau către Mânăstirea Sarov pentru a-l vedea. La 70 de ani după moartea sa, dragostea față de el se înrădăcinase atât de mult printre credincioși, încât sute de mii de oameni au participat la slujba de canonizare a sfântului", a explicat părintele Nicolae Ciobanu.

O altă sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși este Sfântul Proroc Ilie, cinstit în data de 2 august. Sfântul Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, dat fiind faptul că ziua prăznuirii sale este însemnată în calendar cu roșu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt proroc. Chiar numele Ilie înseamnă "Domnul este Dumnezeul meu". Tradițional, în această zi oamenii aduc la biserică castraveți și miere pentru binecuvântare și mulțumire.

Pe 4 august, creștinii ortodocși de stil vechi îi cinstesc pe Sfânta Maria Magdalena și marele mucenic Foca. În această zi, oamenii trebuie să meargă la slujbe, să se roage și să împărtășească bucuria zilei.

"Sfânta Maria, numită și Magdalena, a fost cea dintâi muceniță, mironosiță și purtătoare de mir a lui Hristos. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a lui Iisus Hristos și a fost vindecată de duhurile necurate. De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut muceniță și următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce și până la îngroparea dumnezeiescului trup. Tot astăzi, poporul evlavios îl cinstește și pe Sfântul Mucenic Foca. Frecvent primesc apeluri de la enoriași și sunt întrebat când se sărbătorește acest Sfânt, pentru ca sătenii să evite muncile, deoarece, conform tradiției strămoșești, cei care nu respectă sărbătorile sunt pedepsiți cu foc, arșiță și grindină", a spus Nicolae Ciobanu.

Sfântul Foca, conform percepţiei populare, face parte din triada "Ilie, Pălie şi Foca". Dacă despre Foca se zice că este cel care răspunde de incendiile şi arşiţa care pârjolesc câmpurile cu grâne, Ilie Pălie se crede că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul Sfântului Ilie, sărbătoarea ţinându-se în popor tot de frica focului, dar şi a bolilor. Preotul precizează însă că toate acestea nu corespund dogmei bisericești.

"Pentru a se proteja de necazurile care ar putea fi pricinuite de focuri, a intrat în obiceiul localnicilor de la sate ca în această zi să fie oprite unele lucrări de câmp. Drept consecință, marea majoritate greșește atunci când lenevește în pat, crezând că astfel respectă aceste sărbători. Este lăudabil atunci când oamenii merg la biserică și prăznuiesc acești sfinți", a declarat preotul.

Nicolae Ciobanu îndeamnă toți creștinii ortodocși să meargă la biserică în zilele când sunt marcate aceste sărbători religioase și să se pregătească de Postul Adormirii Maicii Domnului, care începe pe data de 14 august și se va încheia pe data de 28 august.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

239
Tagurile:
august, 2 august, 1 august, părinte, tradiții, semnificație, sărbători religioase, calendar ortodox
Tematic
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna august


Загрузка...
Agricultură

Bani pentru agricultorii afectați de calamități: Ce acte sunt necesare pentru a beneficia

0
(reînnoit 13:27 04.08.2020)
Autoritățile de la Chișinău au decis alocarea surselor financiare pentru agricultorii care au avut de suferit în urma secetei, dar și a grindinei din acest an.

CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va distribui, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, 100 de milioane lei din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Din acești bani vor fi acordate compensații pentru a diminua consecințele calamităților naturale asupra recoltei anului 2020. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost semnat de Guvern, iar banii urmează să ajungă în cel mai scurt timp la beneficiari.

Agricultorii trebuie să știe că este necesar un set de documente ca să intre în posesia compensațiilor pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de secetă și grindină. Ei mai trebuie să cunoască că aceste compensații vor acoperi parțial prejudiciile din sectorul agricol cauzate de calamitățile naturale.

Potrivit Regulamentului privind stabilirea modului de acordare a compensațiilor pentru diminuarea consecințelor calamităților naturale asupra recoltei anului 2020, compensațiile vor fi destinate acoperirii cheltuielilor suportate la semănatul și întreținerea culturilor cerealiere din prima grupă afectate de secetă și întreținerea culturilor horticole afectate de căderile de grindină.

Ca să poată primi compensație din partea statului solicitantul trebuie să:

  • dețină în proprietate sau folosință terenurile agricole, care au fost afectate de calamitățile naturale prevăzute în prezentul Regulament
  • dispună de cont bancar în monedă națională (MDL)
  • suprafaţa indivizibilă minimă eligibilă pentru acordarea compensaţiei constituie 0,5 ha pentru toate culturile eligibile
  • în cazul culturilor horticole, exceptând legumele cultivate în câmp deschis, să dispună de proiect de înființare sau schiță de proiect
  • dispună de actele de constatare a pagubelor cauzate de secetă, eliberat până în data de 01.07.2020 și de grindină, eliberat până în data de 20.07.2020
  • datele din actele de constatare prezentate de către solicitant trebuie să corespundă cu datele din raportul totalizator.

Compensația se acordă solicitanților, sub formă de cuantum, în funcție de cultură, suprafața afectată și gradul de afectare.

Calcularea mărimii compensației per beneficiar se efectuează de către AIPA, în baza actelor de constatare și a raportului totalizator prezentat de Minister.

Solicitanții de compensații vor trebui să depună dosarele la subdiviziunile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din raza teritorială în care își desfășoară activitatea solicitantul de compensații, după intrarea în vigoare a prezentului Regulament.

Dosarele trebuie să conțină următoarele acte obligatorii:  

  • cererea de acordare a compensației, conform modelului din Anexa nr. 1
  • declaraţia pe proprie răspundere privind completitudinea dosarului și veridicitatea informaţiei înscrise în documentele prezentate, conform modelului din anexă
  • copia extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice sau a certificatului de înregistrare a gospodăriei ţărăneşti
  • copia extrasului din Registrul bunurilor imobile sau din Registrul contractelor de arendă
  • copia Actului de constatare a pagubelor pentru recolta anului 2020, cauzate de secetă sau grindină
  • copia primelor 8 file din Pașaportul Proiectului de înființare a plantației horticole sau copia schiței de proiect în cazul plantațiilor de arbuști fructiferi și căpșuni
  • copia certificatului privind atribuirea codului IBAN, eliberat de către banca comercială
  • copia Actului de înființare a plantației perene, întocmit conform legislației.

Termenul limită de depunere a dosarului este 18 septembrie 2020. Acesta se depune de către solicitant (administrator) sau de către reprezentantul legal al solicitantului, cu confirmarea deţinerii împuternicirilor respective.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Proteste agricultori, Agricultori, compensații, compensații bănești
Tematic
Agricultorii spun că Guvernul oferă prea puțini bani pentru acoperirea pierderilor
Când reiau protestele agricultorii – Astăzi a expirat termenul dat Guvernului Chicu


Загрузка...