Dorin Purice a spus că după intrarea în vigoare a acestei legi carabinierii vor primi noi competențe, cum ar fi cea de agent constatator. Aceste competențe vor fi aplicate în timpul apropiat iar reforma totală a carabinierilor se va finisa odată cu strategia de reformare a poliției către anul 2020. Atunci, carabinierii vor fi total profesionalizați, nu va exista nici un soldat în termen și toți angajații vor lucra prin contract.
Dorin Purice a declarat că reforma Trupelor de Carabinieri nu se face intempestiv.
“Până la intrarea în vigoare a noii legi în cadrul serviciului de carabinieri au fost efectuate mai multe activități, adoptate și elaborate curriculumul de studii pe noile politici europene, a fost emis și aprobat ghidul carierei, strategia de comunicare, conceptul de profesionalizare, instruirea carabinierilor”, a declarat Dorin Purice.
Inspectoratul General al Carabinierilor va avea un comandant care va fi numit la propunerea Ministrului de Interne și confirmat de Guvern.
Autor: Eduard Maciac
În cadrul emisiunii "La Ordinea Zilei", primarul Elena Neaga a mărturisit că, spre deosebire de alte regiuni, în localitatea pe care o reprezintă numărul cazurilor de COVID-19 nu este atât de mare, aceasta fiind una dintre comunele în care sunt înregistrate cele mai puține cazuri. De la începutul pandemiei și până în prezent, doar 24 de persoane s-au îmbolnăvit de coronavirus.
"Dintre acestea, doar zece persoane au fost internate și din păcate avem și un deces. Restul s-au tratat la domiciliu, unii fiind asimptomatici, dar care oricum au luat tratament acasă", a precizat pentru Sputnik Moldova Elena Neaga.Potrivit primarului, comuna nu duce lipsă de specialiști, iar pacienții se pot adresa după primul ajutor la medicii de familie. De asemenea, este și farmacie care activează șase zile pe săptămână și dispune de toate medicamentele necesare.
Cu toate acestea, Elena Neaga spune că problemă cu care se confruntă localnicii este lipsa locurilor de muncă cu salarii decente. Acest lucru îi bate simțitor la buzunar pe cei care se îmbolnăvesc de COVID-19.
"Tratamentul la domiciliu este destul de costisitor – în jur de patru mii de lei. Pentru oamenii de la sate este o sumă imensă. Unii procurau medicamente pe datorie, alții erau ajutați de rudele de peste hotare. Este foarte greu la acest capitol", a subliniat primarul.
În comuna Bălășești, formată din satele Bălășești și Sloveanca, sunt aproximativ 2600 de locuitori. În prezent, aici sunt înregistrate doar două cazuri active de COVID-19.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Diagnosticul autismului este stabilit în țara noastră din 2012. Până atunci, copiii care sufereau de această tulburare erau diagnosticați cu surzenie sau patologii psihice. Ca urmare, mulți nu au mai avut posibilitatea să se reabiliteze și să aibă o viață normală. Între timp, situația s-a schimbat spre bine, deși nu au fost create încă toate condițiile necesare pentru depistarea precoce a autismului și tratamentului.
Pandemia a bulversat și mai mult lucrurile în acest sens. Potrivit Alionei Dumitraș, în ultimul an societatea și medicii s-au axat în mare parte pe cazurile de infectare cu COVID-19, motiv pentru care în multe cazuri a fost practic imposibilă depistarea precoce a autismului la copii.
Mai mult, Aliona Dumitraș a remarcat că și la capitolul reabilitare lucrurile nu sunt deloc îmbucurătoare. Din luna iulie, reprezentanții SOS Autism efectuează intervenții la domiciliu, întrucât din cauza pandemiei mulți părinți nu se pot deplasa cu copiii la Centru.
Potrivit ultimelor statistici, În Republica Moldova, sunt aproximativ 750 de persoane cu autism, dintre care peste 620 - copii.
Autismul este o tulburare de dezvoltare, care afectează abilitățile de comunicarea, socializarea și imaginație ale copilului. Specialiștii spun că autiștii văd și aud totul, doar că nu înţeleg nimic sau percep altfel lumea, o lume a lor. Pentru ei, unele obiecte, comportamente sau însăși oamenii sunt lipsiți de vreun sens, iar înțelegerea sentimentelor altor persoane, cum ar fi durerea sau tristețea, este o necunoscută. Respectiv, autiștii nu pot stabili relații de prietenie cu copiii de aceeași vârstă, iar cele mai mult ore din viața lor le petrec în gândurile și lumea lor.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 16 apr – Sputnik. După ce liderul socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat că PSRM va înainta un proiect de hotărâre Parlamentului prin care va cere constararea faptul uzurpării Curții Constituționale de către trei judecători ai Înaltei Curți (Manole, Șova, Roșca) în interesul politic al președintelui, încălcarea jurământului depus în fața Parlamentului și demisia acestora, președintele Curții, Domnica Manole, a venit cu o reacție publică.
Magistratul a precizat că judecătorii Curții Constituționale îndeplinesc rolul esențial de gardieni ai Constituției și ai valorilor ei, iar Înalta Curte este un arbitru al separației puterilor. Astfel, le-a cerut politicienilor să aibă cultura constituționalismului și să respecte soluțiile Curții."Exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituționale, atât înainte de adoptarea actelor sale jurisdicționale, cât şi ca un act de răzbunare pentru soluţiile adoptate, este inadmisibilă, fiind incompatibilă cu respectarea statului de drept, a autorităţii Curţii şi a supremaţiei Constituţie", a spus Manole.
Decizia socialiștilor a venit după ce magistrații Curții Constituționale au stabilit în data de 15 aprilie că există circumstanțe pentru dizolvarea Parlamentului. Astfel, Maia Sandu are dreptul să emită decretul de dizolvare a Parlamentului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova