Nicolae Eșanu

Eșanu: Despre reforma justiției și păcatele CSM

188
(reînnoit 17:33 01.11.2018)
Secretarul de Stat la Ministerul Justiției, Nicolae Eșanu, a vorbit în studioul radio Sputnik Moldova despre rolul CSM în reformarea justiției.

Eșanu a declarat că la ora actuală justiția în Moldova este controlată, nu în proporții atât de mari precum se vorbește, dar sigur există o ingerință în treburile justiției.

El a spus că ”în sistem sunt oameni profesioniști, onești, dar cu părere de rău ei nu sunt cei care domină realitățile în justiție și aceasta este trist, pentru că cei buni din justiție se lasă dominați de cei puțini care nu sunt profesioniști”.

Funcționarul a criticat și modul în care sunt adoptate deciziile, adică nu în conformitate cu materialele din dosar și cu prevederile legale, dar în funcție de alte circumstanțe. Un alt aspect la care s-a referit Nicolae Eșanu a fost rolul determinant al Consiliului Superior al Magistraturii ca organ independent în numirea și promovarea judecătorilor.

„CSM la ora actuală nu lucrează”, spune Nicolae Eșanu.

Secretarul de Stat a mai spus că  în cadrul Ministerului Justiției se discută un plan de a trece justiția printr-un ”purgatoriu”, după modelul altor state în special din Balcani. Acolo, toți judecătorii dar și procurorii  și-au pierdut postul. Pentru a putea rămâne în sistem, ei au fost evaluați sub diferite aspecte.

„Este o variantă pe care noi posibil o să fim obligați să o implementăm dacă CSM nu va înțelege că orice decizie pe care o ia are un impact în societate”, a punctat Nicolae Eșanu.

Autor: Eduard Maciac

188
Tagurile:
CSM, reforma justiției
Tematic
Exclusiv: Din culisele sistemului judecătoresc
Expert: Motivul pentru care Moldova nu a primit bani din partea UE


Загрузка...