Emisiunea ”Logica Puterii” cu Tatiana Cebotari

24
(reînnoit 12:29 13.04.2021)
Moldova a început a doua etapă de vaccinare a populației, anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Moldova va achiziționa 400 de mii de doze de vaccin chinezesc, după ce alți producători nu au venit cu vreo ofertă pentru Republica Moldova. Despre eficiența vaccinului chinezesc, acțiunile autorităților, dacă bate pandemia în retragere, dar și situația pandemică discutăm cu Angela Paraschiv, șefa catedrei epidemiologie de la USMF și Laura Țurcan, medic la ANSP.

 

24

Emisiunea ”Logica Puterii”. Discutăm cu Victor Parlicov și Roman Chircă

29
(reînnoit 17:09 14.06.2021)
ANRE a aprobat astăzi noua metodologie de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, după mai multe majorări de la începutul anului 2021

Mecanismul aplicat la calcularea prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat prevede că acestea urmează să fie stabilite de fiecare agent economic în parte și nu pot depăși prețurile maximale determinate de metodologie.

Prețul fiecărei partide comercializate se stabilește la un nivel ce nu poate depăși prețul maximal al acesteia. Pe măsura comercializării complete a fiecărei partide de produse petroliere, prețul pentru fiecare partidă nouă se stabilește reieșind din prețul maximal de intrare a acesteia, în ordine cronologică.

Cât de promițătoare este noua metodologie de stabilire a prețurilor la carburanți, va pune acest proiecte capătul majorărilor nejustificate la combustibil, dar și  cu cât s-ar putea ieftini carburanții, discutăm cu fostul director al ANRE, Victor Parlicov și economistul Roman Chircă.

29


Загрузка...

Emisiunea ”Logica Puterii”. Decizia finală a CEC - Demisia ori mai multe secții de votare

48
(reînnoit 15:48 08.06.2021)
CEC a decis să deschidă 139 de secții de votare peste hotare, lucru care a nemulțumit atât partidele de dreapta, cât și președintele țării, care au atacat în instanță hotărârea CEC și au ieșit la proteste.

Campania electorală pare că devine în acest context tot mai fierbinte. Despre cât de argumentată e decizia CEC, dar și cum ar putea schimba scorul electoral, discutăm cu juristul și fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi, directorul de programe de la Promo-LEX, Nicolae Panfil și expertul Corneliu Ciurea.

48


Загрузка...
Specialiștii Departamentului Anesteziologie şi Terapie Intensivă de la Spitalului Clinic Republican „Timofei Moşneaga”

De ce a scăzut numărul de cazuri noi de COVID-19: Cum explică specialiștii acest lucru

154
(reînnoit 19:07 15.06.2021)
Numărul de cazuri noi de COVID-19 a scăzut considerabil în ultima vreme, iar epidemiologii explică acest lucru prin faptul că și în alte state numărul de cazuri s-a redus, iar situația epidemică din țară este influențată și de cazurile de import care se înregistrează.

CHIȘINĂU, 15 iun - Sputnik. Epidemiologul Angela Paraschiv susține că scăderea numărului de cazuri în țara noastră se datorează ameliorării situației epidemice și în alte state, deoarece virusul nu mai vine din exterior. Un alt factorul care a influențat acest lucru este și vremea de afară și faptul că timpul cald nu este unul favorabil pentru virus. Totodată, specialistul susține că toamna putem să ne așteptăm la o creștere a îmbolnăvirilor cu COVID-19. 

„Republica Moldova întotdeauna a fost influențată de situația epidemiologică din exteriorul țării și noi am văzut că în majoritatea statelor a scăzut numărul de cazuri. Același lucru s-a înregistrat și în Republica Moldova, a scăzut numărul de infectări. Totodată, intensificarea măsurilor de protecție în luna martie, acea stare de urgență care a fost instaurată a avut la fel un impact pozitiv asupra situației epidemice”, a precizat șefa Disciplinei de Epidemiologie din cadrul USMF, Angela Paraschiv.

Paraschiv a precizat în cadrul conferinței săptămânale de la ANSP că deocamdată doar în cazul medicilor vaccinul și-a arătat eficiența și asta pentru că 90 la sută dintre lucrătorii medicali din țară sunt imunizați și cu cea de-a doua doză. În acest context, epidemiologul a îndemnat oamenii să se vaccineze masiv pentru a forma imunitatea colectivă cât mai curând posibil.

În cadrul conferinței s-a menționat că deocamdată analizele de laborator nu au confirmat prezența tulpinei indiene în țara noastră, dar specialiștii sunt siguri că în curând acesta și-ar putea face apariția, iar respectarea măsurilor de protecție rămâne strict necesară, deoarece tulpina delta este mult mai contagioasă.

„În momentul în care în lume se răspândește tulpina delta, exista foarte mare probabilitate ca și în Republica Moldova să avem cazuri care să se răspândească. Numărul de cazuri în țara noastră începea să crească după ce această creștere se înregistra peste hotarele țării. De aceea, noi trebuie să fim și în continuare foarte vigilenți, foarte responsabili și să respectăm aceste măsuri, inclusiv să continuăm vaccinarea”, a menționat Angela Paraschiv.

Conform datelor oficiale, în Moldova, rata de vaccinare împotriva COVID-19 a ajuns la 11,2%. Astfel, peste 538 de persoane s-au imunizat până acum, iar 167 de mii de persoane au primit și cea de-a doua doză.

Ministerul Sănătății a mai anunțat în cadrul conferinței că pe data de 20 iunie, la Palatul Republicii, va avea loc maratonul vaccinării, unde populația se va putea imuniza cu a doua doză pentru vaccinurile Pfizer, Sinopharm și Sinovac, dar și cu prima doză pentru AstraZeneca, Sinopharm și Sinovac. Doritorii de a se vaccina sunt așteptați în intervalul orelor 07:00-22:00.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

154
Tagurile:
cazuri, doze de vaccin, vaccinare, COVID-19


Загрузка...