(NaN:NaN / NaNMb / )

Detalii despre conflictul militar dintre Israel și Fâșia Gaza și istoria acestuia

69
(reînnoit 10:59 17.05.2021)
Conflictul militar dintre Israel și Fâșia Gaza ia amploare. Armata israeliană a anunțat despre noi atacuri aeriene asupra teritoriului palestinian.

În decurs de o săptămână, aproape 3000 de rachete au fost lansate din Fâșia Gaza asupra Israelului. În urma ripostei Israelului, aproape 200 persoane au decedat, iar peste 1000 au fost rănite pe teritoriul palestinian. Și în Israel sute de oameni au suferit în urma atacurilor aeriene. Discutăm subiectul, la ATITUDINI, cu doctorul habilitat în politologie Victor Juc.

69

Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, în studioul Sputnik Moldova

29
(reînnoit 10:37 01.06.2021)
Toată lumea așteaptă cu nerăbdare alegerile parlamentare din 11 iulie, în speranța că ulterior va trăi mai bine. Concurenți electorali sunt mulți, însă bătălia politică importantă va avea loc între PAS și blocul PSRM-PCRM.

 

Toți cetățenii, indiferent de simpatiile politice, speră că după parlamentarele din 11 iulie vor trăi vremuri mai bune. Unii își pun toată speranța în PAS, alții – în blocul PSRM-PCRM. Exact ca acum 30 de ani, doar că partidele politice care promiteau schimbări sociale și economice pozitive aveau alte denumiri și alte slogane. Despre situația politică din țară și viitorul nostru după 11 iulie discutăm, la ATITUDINI, cu președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov. 

29


Загрузка...

„Elevii fără școală”. Cât de răspândit este homeschooling-ul în Moldova

48
(reînnoit 10:54 28.04.2021)
Cât de răspândit este homeschooling-ul în Republica Moldova și ce reprezintă această formă de educație.

Tot mai mulți părinți doresc să-și școlarizeze copiii acasă, potrivit Asociației Homeschooling din Moldova. Cu unele excepții, practica nu poate fi aplicată pe larg, deoarece nu este legalizată în țara noastră. 

Cu toate acestea, autoritățile din domeniul educației sunt dispuse să modifice legislația în favoarea învățământului de familie. Asociația Homeschooling, împreună cu juriști și experți, elaborează un proiect de lege în acest scop. Despre perspectivele și avantajele școlarizării la domiciliu în țara noastră discutăm, la ATITUDINI, cu Diana Chicu, președinta Asociației „Homeschooling Moldova”; Marina Rusu, mama a cărei copii fac homeschooling; Valentin Crudu, șeful Direcției Învățământ General, din cadrul Ministerului Educației și Adrian Lebedinschi, preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.

48


Загрузка...
Comemorarea victimelor deportărilor staliniste

Autoritățile au comemorat victimele deportărilor staliniste

0
(reînnoit 13:45 13.06.2021)
Șeful statului, Maia Sandu, și prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi au participat la evenimentul de comemorare a victimelor primului val de deportări staliniste.

CHIȘINĂU, 13 iun - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, au participat la evenimentul de comemorare a 80 de ani de la primul val de deportări staliniste din 13 iunie 1941. Ei au depus flori la Monumentul Deținuților Politici din scuarul Gării Feroviare.

Premierul a precizat că aceste evenimente din istoria națiunii noastre trebuie să fie incluse în curriculele de studii, pentru ca istoria să rămână vie și să nu mai aibă șansa de a se repeta.

„Peste o sută de mii de moldoveni, în repetate valuri, au fost ridicați și duși în gulagurile bolșevicilor. Această filă a istoriei noastre trebuie să rămână vie în permanență”, a menționat în cadrul evenimentului prim-ministrul interimar. 

Ciocoi a făcut un apel către societate îndemnând „să aibă curajul de a opune rezistență oricăror administrații care cad în autocratism și să ne apărăm cu demnitate libertatea și democrația, care sunt elementele absolut necesare pentru un viitor liber și prosper al țării noastre”.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că munca istoricilor, a asociațiilor de profil, a rudelor și urmașilor celor care au trecut prin calvarul deportărilor este foarte importantă.

„E de datoria noastră să păstrăm vie memoria și să transmitem această memorie noilor generații. E de datoria noastră să educăm tinerii în spiritul valorilor democratice, al respectului reciproc și al curajului de a-și apăra drepturile în fața oricăror impulsuri totalitare. E important să ținem minte că libertatea de care ne bucurăm astăzi ne-a costat zeci şi sute de mii de vieţi şi destine frânte. Libertatea este un dar, pe care l-am plătit scump, de aceea, trebuie să o păstrăm cu sfinţenie. Doar preţuind libertatea, putem să ne tămăduim rănile trecutului şi să mergem mai puternici într-un viitor pașnic, prosper și european”, a precizat Maia Sandu.

Premierul în exercițiu a venit cu recomandarea ca până la 27 august 2021, când Republica Moldova va marca 30 de ani de independență, să fie încrustate numele tuturor victimelor deportărilor staliniste pe monumentul respectiv.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Premier, premiera, deportări staliniste, Deportări
Tematic
Sandu, Greceanîi și Ciocoi, la comemorarea eroilor de la Nistru


Загрузка...