Avocatul Poporului, Maia Bănărescu, în studioul Sputnik Moldova

39
(reînnoit 11:03 19.04.2021)
Anul 2020 a afectat puternic procesele democratice din Republica Moldova, potrivit Avocatului Poporului. La aceasta a contribuit pandemia, care a acutizat deficiențele din domeniul drepturilor omului din Moldova.

2020 a fost anul provocărilor pentru omenire, inclusiv pentru locuitorii Republicii Moldova. Mulți cetățeni nu au avut acces la servicii medicale, la informații de interes public, la dreptul la muncă, la un trai decent,  la libera circulație, la libertatea exprimării.

În același timp, au sporit atacurile și intimidările la adresa presei, în spațiul public a fost menținut discursul de ură, iar justiția a fost selectivă. Detalii discutăm, la ATITUDINI, cu Maia Bănărescu, Avocatul Poporului.

39

Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, în studioul Sputnik Moldova

29
(reînnoit 10:37 01.06.2021)
Toată lumea așteaptă cu nerăbdare alegerile parlamentare din 11 iulie, în speranța că ulterior va trăi mai bine. Concurenți electorali sunt mulți, însă bătălia politică importantă va avea loc între PAS și blocul PSRM-PCRM.

 

Toți cetățenii, indiferent de simpatiile politice, speră că după parlamentarele din 11 iulie vor trăi vremuri mai bune. Unii își pun toată speranța în PAS, alții – în blocul PSRM-PCRM. Exact ca acum 30 de ani, doar că partidele politice care promiteau schimbări sociale și economice pozitive aveau alte denumiri și alte slogane. Despre situația politică din țară și viitorul nostru după 11 iulie discutăm, la ATITUDINI, cu președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov. 

29


Загрузка...
(NaN:NaN / NaNMb / )

Detalii despre conflictul militar dintre Israel și Fâșia Gaza și istoria acestuia

69
(reînnoit 10:59 17.05.2021)
Conflictul militar dintre Israel și Fâșia Gaza ia amploare. Armata israeliană a anunțat despre noi atacuri aeriene asupra teritoriului palestinian.

În decurs de o săptămână, aproape 3000 de rachete au fost lansate din Fâșia Gaza asupra Israelului. În urma ripostei Israelului, aproape 200 persoane au decedat, iar peste 1000 au fost rănite pe teritoriul palestinian. Și în Israel sute de oameni au suferit în urma atacurilor aeriene. Discutăm subiectul, la ATITUDINI, cu doctorul habilitat în politologie Victor Juc.

69


Загрузка...
Ambulanță, SUA, foto de arhivă

Atac armat în SUA mai multe victime

0
(reînnoit 13:03 12.06.2021)
Poliția din Austin, SUA, a confirmat împușcăturile din centrul orașului, iar agenția locală EMS a anunțat pe Twitter că în urma atacului din Austin, există cel puțin o victimă care se află în stare critică.

CHIȘINĂU, 12 iun – Sputnik. Poliția din Austin, Texas, a sfătuit oamenii să stea departe de locul atacului care a avut loc astăzi, confirmând împușcăturile din centrul orașului care au dus la rănirea mai multor persoane.

Cel puțin o victimă se afla în stare critică, încă una a avut răni, iar situația a cel puțin alte șase victime rămâne necunoscută, a raportat EMS pe Twitter.

​Potrivit postărilor pe rețelele de socializare, 16 persoane ar fi avut de suverit în de pe urma împușcăturilor, dar poliția nu a specificat încă un număr precis de victime.

Locația atacului ar putea fi un restaurant din centrul orașului, dar autoritățile nu au confirmat acest lucru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Texas, SUA, atac
Tematic
VIDEO - Atac armat într-un liceu – mulți răniți și un mort!


Загрузка...