Studenți, ore, universitate

Cum îi schimbă pe elevi învățământul dual

105
(reînnoit 20:56 23.12.2018)
Aproape 50 de companii din diverse domenii ale economiei naționale au încheiat contracte de ucenicie cu peste 1000 de elevi.

Peste 1000 de elevi din țara noastră studiază diverse meserii în cadrul învățământului dual. Aceasta înseamnă că tinerii fac lecțiile teoretice în școlile profesionale, iar cele practice – în întreprinderi. În prezent, modelul de studii este susținut de 49 de companii, din diverse domenii ale economiei naționale. Despre avantajele învățământului dual în Republica Moldova am discutat, la ”ATITUDINI”, cu Silviu Gîncu, șeful Direcției Învățământ Profesional Tehnic, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; Vitalie Belîi, directorul- interimar al Școlii Profesionale nr.2 și Tatiana Hîncu, șefa secției resurse umane din cadrul rețelei de magazine ”Fidesco”.

38 de elevi ai Școlii profesionale nr.2 din Chișinău au devenit ucenici în cadrul rețelei de magazine ”Fidesco”, din toamna anului 2018. Tinerii lucrează în calitate de vânzători și casieri și învață de la profesioniști secretele meseriei.

”La noi învață să fie disciplinați, să acumuleze experiență în domeniul comerțului, să aibă multă încredere în sine. De asemenea, au posibilitatea să însușească cum să comunice eficient cu clienții, să-și organizeze bine lucrul. Sperăm că prin intermediul învățământului dual vor deveni  mai maturi și responsabili, vor înțelege cât de greu le este părinților să adune un ban. Această experiență cu siguranță îi va responsabiliza”, a relatat Tatiana Hâncu.

În perioada 2014-2017, învățământul dual a fost accesibil doar pentru elevii școlilor profesionale. Din 2018 însă, acest program de studii a fost implementat și în Centrele de Excelență.

”În acest an, 70 de elevi din colegii fac învățământ dual. La absolvire, ei vor avea calificarea de tehnician. În învățământul dual, elevul studiază în două locuri – în școala profesională sau în centrul de excelență și în întreprindere. Elevul semnează contract de ucenicie și beneficiază de un salariu, fapt care îl responsabilizează”, a menționat Silviu Gîncu.

Întreprinderile din domeniul industriei automotive solicită cei mai mulți ucenici.

”Aceste întreprinderi au mulți angajați. Lucrul este manual și necesită responsabilitate. Un ucenic are aici un salariu de aproximativ doua mii, iar după absolvire - de cel puțin cinci mii”, a precizat Silviu Gîncu.

Detalii despre avantajele învățământului dual aflați din emisiunea ”ATITUDINI”.

Autor: Maria Dimineț

105
Tagurile:
Centre de excelenţă, scoli, invatamant dual
Tematic
Elevii de la școlile profesionale vor primi bursă și salariu. Vezi în ce condiții
Învățământul dual - o soluție pentru piața muncii din Moldova


Загрузка...