imagine din arhivă

De ce primim gaz doar din Rusia, nu și din România - explicația șefului Moldovagaz

194
,
Șeful Consiliului de administrație al Moldovagaz a participat miercuri la Platforma de dialog de la Centrul de presă al Agenției Sputnik Moldova, în care a vorbit despre alternativele la gazul rusesc pentru Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 26 mai - Sputnik. Președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz susține că în acest moment Gazprom este singurul furnizor care poate asigura Republicii Moldova cantitățile necesare de gaze și care poate oferi țării noastre o stabilitate din punct de vedere energetic.

"Avem contact permanent și înțelegere cu Gazprom. Este o companie care cunoaște situația din Republica Moldova și Moldovagaz. Acolo lucrează mulți specialiști și au posibilități să facă prognoze și să influențeze inclusiv prețul pe piață când au resurse. Să vorbim obiectiv, acum resurse are doar Gazprom, noi nu vedem deocamdată alte resurse, deși se discută de UE sau România, dar din punct de vedere a stabilității energetice noi vedem stabilitate doar cu Gazprom și considerăm că trebuie să avem colaborare eficientă, în interesul consumatorului", a precizat președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz.

Republica Moldova primește anual aproximativ 3 miliarde de metri cubi de gaz rusesc.

„Tradițional, Moldova cumpără gaz de la “Gazprom”, aceasta este resursa principală pentru țara noastră deocamdată și cred că va continua acest lucru să-l facă. Asta pentru că Ucraina produce doar 2/3 și acoperă necesitățile proprii, iar România, la fel, iarna importă”, a mai spus Vadim Ceban.

Precizăm că în iulie 2020, operatorul român de transport al gazelor Transgaz a finalizat conducta Ungheni-Chișinău de 120 de kilometri, care trebuia să reprezinte o alternativă la aprovizionarea cu gaze din Rusia.

Capacitatea de livrare a conductei de gaz este de 1,4 miliarde de metri cubi pe an. Se așteaptă ca până la sfârșitul anului 2021 capacitatea totală să crească la 2,2 miliarde de metri cubi pe an. Astfel, noua conductă de gaz va putea acoperi în mare măsură consumul anual de gaze din Moldova. Cu toate acestea, noua conductă de gaz stă pustie de aproape un an.

Gazul către Moldova vine din Rusia în tranzit prin Ucraina. Concernul rus Gazprom este principalul furnizor de gaze în Moldova. Țara cumpără combustibil albastru de la Gazprom în baza acordului semnat în 2008. Acest acord este prelungit cu regularitate. Concernul rus Gazprom deține 50% din acțiunile SA „Moldovagaz”, Guvernul Republicii Moldova - 35,33%, administrația de la Tiraspol - 13,44%, iar alți acționari - 1,23% din acțiuni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

194
Tagurile:
gazoductul Iași-Chișinău, Moldovagaz, Gazprom
Tematic
De ce Gazprom a acționat în judecată Moldovagaz: Explicația lui Vadim Ceban
casă de locuit

De ce a crescut impozitul imobiliar în Chișinău: Primarul Ceban a explicat pentru Sputnik

193
(reînnoit 20:45 11.06.2021)
Primarul Capitalei Ion Ceban a fost invitatul de astăzi al platformei de dialog de la Centrul de presă Sputnik Moldova.

CHIȘINĂU, 11 iun - Sputnik. Edilul-șef susține că impozitul imobiliar a crescut pentru că a fost făcută o reevaluare a bunurilor imobile. 

„Când Consiliul Municipal Chișinău a luat această decizie a considerat că imobilele sunt subevaluate de 3-4 ori. O evaluare nu s-a făcut din 2004. Cadastrul oricum va face acest lucru”, a precizat Ion Ceban în cadrul Centrului de presă Sputnik Moldova. 

Primarul a menționat însă că există categorii de persoane care vor beneficia de scutiri în acest sens. 

„Pensionarii pur și simplu au primit aceste facturi. Direcția Taxe în regim manual se ocupă cu fiecare în particular și sunt mii de reevaluări în acest sens. Altfel nu putem”, a mai spus edilul-șef. 

Amintim că locuitorii Chișinăului s-au pomenit că pe facturile care au venit pentru impozitul imobiliar în luna mai au fost trecute sume care sunt de două ori mai mari decât în anul trecut.

În plus, a fost anulată reducerea de 15 la sută pentru cei care achitau suma totală a impozitului până în data de 30 iunie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

193
Tagurile:
Chișinău, imobiliare, impozit
Tematic
Primarul Capitalei, Ion Ceban, este invitatul săptămânii în Centrului de Presă Sputnik


Загрузка...
Ion Ceban

Vor zbura capete la Primăria Chișinău? La cine s-a referit primarul Ion Ceban

164
(reînnoit 14:06 11.06.2021)
Primarul Chișinăului Ion Ceban susține că pretorii sectoarelor Capitalei ar trebui să primească note de apreciere din partea cetățenilor, iar cei care vor fi descalificați ar putea fi demiși.

CHIȘINĂU, 11 iun - Sputnik. Primarul Capitalei Ion Ceban a fost invitatul de astăzi al platformei de dialog de la Centrul de presă Sputnik Moldova. Edilul-șef a vorbit despre proiectele de infrastructură în derulare și a remarcat că întâmpină dificultăți în ceea ce privește colaborarea cu unii pretori.

„Noi trebuie să avem în teren permanent echipe de supraveghere tehnică. Ei uite că încă nu sunt obișnuiți oamenii să lucreze. Am avut situații că Apă-Canal nu coordona cu transportul. Și tot așa”, a spus primarul la Centrul de presă Sputnik Moldova

În context, Ceban a declarat că acești funcționari ar trebui să fie demiși dacă nu fac față sarcinilor care stau în fața lor. 

„Ar fi bine să facem un concurs ca oamenii să le dea apreciere cum sunt în teren organizate lucrurile. Și atunci oamenii să spună, pentru că oamenii simt cel mai bine ce se întâmplă în teren”, a remarcat primarul. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

164
Tagurile:
Primăria Chişinău, primar, Ion Ceban


Загрузка...
Ministrul de Interne la PTF Leușeni-Albița

Ministrul interimar de Interne, la vama Leușeni: Ce s-a întâmplat

0
Ministrul interimar al Afacerilor Interne a efectuat o vizită de lucru la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița.

CHIȘINĂU, 12 iun - Sputnik. Intensificarea eforturilor de fluidizare a traficului transfrontalier în perioada estivală a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul vizitei de lucru a ministrului interimar de Interne la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița. Astfel, în cadrul discuțiilor cu polițiștii de frontieră s-a atras atenția asupra problemelor întâmpinate de către aceștia la locul de muncă, dar și planificarea acțiunilor concrete pentru perioada de vară, atunci când se atestă un flux sporit de călători.

S-a decis ca angajații IGPF să acorde o atenție sporită nevoilor specifice ale unor categorii de cetățeni, cum ar fi copiii, femeile, bătrânii și persoanele cu dizabilități, precum și să fie amenajată o pistă de trecere specială pentru aceștia.

„Familiile cu copii, bătrânii, persoanele cu dizabilități și pasagerii de pe rutele internaționale nu trebuie să stea prea mult în rânduri la punctele de trecere. Este necesar de implicarea maximă la controlul trecerii frontierei de stat și să facem tot posibilul ca oamenii să nu se rețină prea mult din drumul lor”, a menționat Pavel Voicu.

În contextul vizitei, polițiștii de frontieră au prezentat și date despre fluxul traversărilor de călători și mijloace de transport de la începutul lunii iunie 2021. Astfel, în primele zece zile a lunii curente a fost înregistrat un număr de 252 395 de traversări, comparativ cu perioada analogică a lunii mai curent, numărul vizibil este în creștere, fiind înregistrate 233 758 de traversări, fapt ce demonstrează că o dată cu începutul verii, fluxul crește. Este de menționat că o astfel de creștere a fost înregistrată și în perioada analogică a anului 2020.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
vama leuseni, Ministerul Afacerilor Externe, Interne
Tematic
Frontiera moldo-română va fi supravegheată de drone?
VIDEO: Poliția de Frontieră sărbătorește 29 de ani de activitate


Загрузка...