Victor Pușcaș

Pușcaș: Declarația de Suveranitate este mai importantă decât Declarația de Independență

629
(reînnoit 16:09 20.06.2020)
Acum 30 de ani a intrat în vigoare unul dintre cele mai importante documente din istoria modernă a țării

CHIȘINĂU, 20 iun – Sputnik, Evgheni Pascari. Doctrina dreptului constituțional cunoaște două tipuri de suveranitate – națională și de stat, ambele fiind consfințite în Legea Supremă a Moldovei. Acest lucru a fost declarat de Victor Pușcaș, doctor în drept, președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova în anii 2001-2013, în cadrul conferinței online cu tema ”Continuitatea statalității moldovenești – importanța istorică a Declarației de Suveranitate”.

”Ținând cont de realitățile actuale ale Republicii Moldova, este foarte important să înțelegem ce înseamnă suveranitate și ce independență. Declarația de Suveranitate este mai importantă decât Declarația de Independență”, a declarat vorbitorul.

”Noi putem vorbi despre suveranitate din momentul apariției statului moldovenesc în anul 1359. Anul trecut, am marcat 660 de ani de suveranitate. Dar suveranitatea populară, cu părere de rău, nu a fost permanentă”, a afirmat Pușcaș.

Amintind despre principalele etape istorice de dezvoltare a Moldovei, el a relatat detaliat despre evenimentele din anii 1989-1990, înainte de destrămarea Uniunii Sovietice și apariția țărilor suverane – foste republici ale unui singur stat.

”Chiar și în componența URSS noi aveam toate atributele statalității, doar că era limitată suveranitatea. Noi aveam popor, teritoriu, frontiere, organe supreme ale puterii și administrării – absolut toate atributele”, a declarat expertul.

Iar în Constituția noastră, a amintit el, era stipulat dreptul de a ieși din componența URSS.

”În perioada ”perestroicăi”a luat naștere tendința de a obține suveranitatea deplină. În august 1989 a fost adoptat binecunoscutul Decret al Sovietului Suprem care a permis apariția multipartitismului în Moldova,  a pluralismului de opinii. A început democratizarea Republicii Moldova. A fost adoptată de asemenea Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova”, a menționat specialistul.

Însă adevărata mișcare pentru ieșirea din componența URSS și suveranitate deplină, potrivit lui Pușcaș, a început odată cu alegerea în anul 1990 a noului Parlament, care a adoptat cursul spre crearea propriului stat modern.

Până la adoptarea Declarației de Suveranitate, pe 31 mai 1990, Parlamentul Republicii Moldova a recunoscut independența Lituaniei.

”Și tot atunci a fost declarat pentru întreaga lume că noi dorim să construim relații economice, politice și culturale cu toate țările care doresc acest lucru. Noi am ratificat documente internaționale, am recunoscut dreptul internațional – Declarația Universală a drepturilor omului și alte documente”, a amintit juristul.

Încă până la adoptarea Declarației de Suveranitate au fost aprobate noile simboluri ale statalității moldovenești - drapelul, imnul, stema, a fost schimbată denumirea țării.

Către 23 iunie fusese parcură deja o cale importantă pentru a deveni un stat în deplinul sens al cuvântului, care dispune de suveranitate și națională, și de stat.

Moldova a fost cea de-a șasea republică din URSS care a adoptat declarația de Suveranitate, după cele trei Țări Baltice, Georgia și Federația Rusă.

Potrivit lui Pușcaș, din păcate, arhivele în care erau păstrate numele tuturor celor care au muncit asupra textului Declarației de Suveranitate au ars în timpul devastării Parlamentului, pe 7 aprilie 2009.

Fiind întrebat dacă în textul Declarației a fost luată în considerare poziția Transnistriei, Pușcaș a răspuns:

”Este important că suveranitatea a fost declarată în teritoriul cuprins între frontierele existente la data de 1 ianuarie 1990, incluzând Transnistria, și ținându-se cont de interesele malului stâng al Nistrului, a poporului găgăuz”.

În cadrul evenimentului au fost abordate și alte chestiuni legate între altele de circumstanțele adoptării ulterioare a Declarației de Independență. Înregistrarea completă de la conferința online poate fi urmărită aici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

629
Tagurile:
Suveranitate, Declarația de Independență, Moldova
Тема:
Moldova - 30 de ani de suveranitate (12)
Tematic
Ce s-a întâmplat cu economia Moldovei de la Suveranitate încoace
Cum a evoluat infrastructura Moldovei timp de 30 de ani – expert
casă de locuit

De ce a crescut impozitul imobiliar în Chișinău: Primarul Ceban a explicat pentru Sputnik

204
(reînnoit 20:45 11.06.2021)
Primarul Capitalei Ion Ceban a fost invitatul de astăzi al platformei de dialog de la Centrul de presă Sputnik Moldova.

CHIȘINĂU, 11 iun - Sputnik. Edilul-șef susține că impozitul imobiliar a crescut pentru că a fost făcută o reevaluare a bunurilor imobile. 

„Când Consiliul Municipal Chișinău a luat această decizie a considerat că imobilele sunt subevaluate de 3-4 ori. O evaluare nu s-a făcut din 2004. Cadastrul oricum va face acest lucru”, a precizat Ion Ceban în cadrul Centrului de presă Sputnik Moldova. 

Primarul a menționat însă că există categorii de persoane care vor beneficia de scutiri în acest sens. 

„Pensionarii pur și simplu au primit aceste facturi. Direcția Taxe în regim manual se ocupă cu fiecare în particular și sunt mii de reevaluări în acest sens. Altfel nu putem”, a mai spus edilul-șef. 

Amintim că locuitorii Chișinăului s-au pomenit că pe facturile care au venit pentru impozitul imobiliar în luna mai au fost trecute sume care sunt de două ori mai mari decât în anul trecut.

În plus, a fost anulată reducerea de 15 la sută pentru cei care achitau suma totală a impozitului până în data de 30 iunie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

204
Tagurile:
Chișinău, imobiliare, impozit
Tematic
Primarul Capitalei, Ion Ceban, este invitatul săptămânii în Centrului de Presă Sputnik


Загрузка...
Ion Ceban

Vor zbura capete la Primăria Chișinău? La cine s-a referit primarul Ion Ceban

187
(reînnoit 14:06 11.06.2021)
Primarul Chișinăului Ion Ceban susține că pretorii sectoarelor Capitalei ar trebui să primească note de apreciere din partea cetățenilor, iar cei care vor fi descalificați ar putea fi demiși.

CHIȘINĂU, 11 iun - Sputnik. Primarul Capitalei Ion Ceban a fost invitatul de astăzi al platformei de dialog de la Centrul de presă Sputnik Moldova. Edilul-șef a vorbit despre proiectele de infrastructură în derulare și a remarcat că întâmpină dificultăți în ceea ce privește colaborarea cu unii pretori.

„Noi trebuie să avem în teren permanent echipe de supraveghere tehnică. Ei uite că încă nu sunt obișnuiți oamenii să lucreze. Am avut situații că Apă-Canal nu coordona cu transportul. Și tot așa”, a spus primarul la Centrul de presă Sputnik Moldova

În context, Ceban a declarat că acești funcționari ar trebui să fie demiși dacă nu fac față sarcinilor care stau în fața lor. 

„Ar fi bine să facem un concurs ca oamenii să le dea apreciere cum sunt în teren organizate lucrurile. Și atunci oamenii să spună, pentru că oamenii simt cel mai bine ce se întâmplă în teren”, a remarcat primarul. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

187
Tagurile:
Primăria Chişinău, primar, Ion Ceban


Загрузка...
Vladimir Putin

Citatele cheie ale lui Putin din cadrul interviului dinaintea summitului cu Biden

96
Înainte de summitul cu președintele american Joe Biden, Vladimir Putin a acordat un interviu extins jurnalistului telecompaniei americane NBC Keir Simmons. Declarațiile cheie ale liderului rus – în materialul RIA Novosti.

Despre NATO

"Am spus de multe ori: este un vestigiu al Războiului Rece. NATO s-a născut în era Războiului Rece, dar motivul pentru care există astăzi nu este foarte clar. A existat un moment în care se vorbea despre faptul că ea, această organizație, se transformă, dar acum s-a uitat despre asta. Noi pornim de la presupunerea că aceasta este o organizație militară, dar aceștia sunt aliații Statelor Unite, iar, din când în când, cu aliații este necesar să te întâlnești. Deși îmi pot imagina cum merge discuția acolo. Este clar că totul este decis prin consens, dar există totuși o singură opinie corectă, iar toate celelalte nu sunt prea corecte – să spunem așa".

Vladimir Putin

De ce a fost necesară extinderea NATO spre est, aducând infrastructura mai aproape de granițele noastre? Și dvs. spuneți că noi ne comportăm agresiv. Pe baza cărui motiv? Rusia, chiar și după prăbușirea Uniunii Sovietice, a reprezentat un fel de amenințare pentru Statele Unite și pentru alte țări europene? Noi ne-am retras voluntar toate trupele din Europa de Est pe câmp deschis. Oamenii au suferit la noi, timp de zeci de ani, acolo au trăit familiile militarilor, fără a avea condiții normale de viață, inclusiv pentru copiii lor. Noi am plătit un preț foarte mare. Și ce am primit în schimb? Infrastructura este aici, la granițele noastre. Iar dvs. spuneți despre faptul că noi amenințăm pe cineva? Da, noi desfășurăm exerciții în mod regulat, inclusiv neașteptate pentru Forțele noastre Armate. De ce acest lucru ar trebui să preocupe partenerii NATO? Pur și simplu nu înțeleg.

Vladimir Putin

Despre relațiile cu SUA

"Relațiile noastre bilaterale au degradat până la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, dar totuși există probleme care necesită o sincronizare, o determinare a unor poziții reciproce, astfel încât problemele de interes reciproc să fie rezolvate mai eficient atât în interesele Statelor Unite, cât și în interesele Rusiei. Din această cauza, nu există nimic ieșit din comun aici. De fapt, noi, în ciuda unei astfel de retorici aparent dure, ne așteptam la astfel de propuneri, deoarece agenda politică internă a SUA nu ne oferea posibilitatea de a restabili relațiile la un nivel acceptabil. Acest lucru trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu".

Vladimir Putin

Despre imprevizibilitatea SUA

"Cea mai importantă valoare în relațiile internaționale – stabilitatea și previzibilitatea. Noi, din partea, așa cum cred, partenerilor noștri americani nu am văzut tocmai aceste valori în anii precedenți. Ce fel de stabilitate și previzibilitate, dacă ne reamintim de evenimentele din Libia din 2011, când țara a fost distrusă? Ei bine, ce fel de stabilitate și predictibilitate a existat aici? Tot timpul s-a vorbit despre faptul că trupele vor rămâne în Afganistan. Apoi, dintr-odată – boom, și trupele sunt retrase din Afganistan. Aceasta este stabilitate, previzibilitate?"

Vladimir Putin

Despre acuzațiile nefondate

"Relațiile ruso-americane au fost sacrificate tot timpul acutei lupte politice interne din SUA. Noi vedem acest lucru, noi știm bine, numai de ce nu am fost acuzați: de interferență în alegeri, de atacuri cibernetice și așa mai departe. Dar niciodată nu s-au deranjat să prezinte ceva dovezi, doar acuzații nefondate. Mă mir de ce până acum nu am fost acuzați de faptul că am provocat mișcarea Black Lives Matter – ar fi fost, de asemenea, o linie bună de atac. Dar noi nu am făcut asta".

Vladimir Putin

Despre legea privind agenții străini

"Când vorbesc despre aceste legi, despre neinterferență sau încercări de inteferență, ce vreau să spun în legătură cu Rusia? Multe structuri ale așa-numitei societăți civile... De ce spun "așa-numitei"? Ele sunt finanțate din străinătate, sunt pregătite programe de acțiune corespunzătoare, activiștii sunt instruiți în străinătate și, atunci când structurile noastre oficiale văd acest lucru, pentru a preveni o astfel de interferență în treburile noastre interne, noi luăm decizii și legi corespunzătoare și ele sunt mai relaxate decât a voastre".

Vladimir Putin

Despre închiderea lui Navalnîi

"Oamenii pe care i-ați menționat – da, ei au fost condamnați pentru încălcarea regimului. Oameni, care au fost condamnați condiționat. De două ori persoana a fost condamnată condiționat. De fapt, a fost pur și simplu avertizat să nu încalce legislația în vigoare în Rusia. Nu, o ignorare completă a cerințelor legii. În cele din urmă, instanța a luat o decizie corespunzătoare, schimbând măsura de supraveghere judiciară în detenție preventivă. Vă pot spune că, în Rusia, există mii de astfel de persoane pe an, care încalcă regimul de detenție condiționată, nu se prezintă la secțiile de poliție, ignoră cerințele legii. Mii! Și ei nu au nimic de-a face cu activitatea politică. Iar dacă cineva se ascunde în spatele activității politice pentru a-și rezolva propriile probleme, inclusiv comerciale, atunci este necesar să răspundă în mod corespunzător".

Vladimir Putin

În ceea ce privește sănătatea, toate persoanele, care se află în locuri de deținere, se află sub răspunderea administrației instituției respective. Probabil că există, instituții medicale situate în locuri de deținere, în instituții de acest gen, nu în cele mai bune condiții. Instituțiile urmăresc și acest lucru. Eu sper că așa cum se cuvine.

Vladimir Putin

Despre avionul Ryanair la Minsk

Eu nu știam despre niciun avion comercial și despre oamenii care au fost arestați acolo, de asemenea, nu am auzit nimic. Am aflat despre asta din presă. Nu știam despre deținuți, habar n-am. Acest lucru nu ne interesează. <...> Așa s-a întâmplat. Am relatat recent, într-una din conversațiile mele cu un coleg european, versiunea domnului Lukașenko, pe care el mi-a spus-o și care constă în faptul că ei înșiși au primit informații că la bord exista un dispozitiv exploziv. Ei l-au informat pe pilot, nu l-au forțat să aterizeze, iar pilotul a decis să aterizeze la Minsk. Asta tot.

Vladimir Putin

Despre debarcarea trupelor

Am efectuat exerciții planificate pe teritoriul nostru și nu numai la sudul Federației Ruse, ci și în Orientul Îndepărtat și la nord, în Arctica. În același timp, au avut loc exerciții în mai multe regiuni ale Federației Ruse. Concomitent, Statele Unite efectuau exerciții în Alaska, așa, printre altele. Dvs. știi ceva despre asta? Nu? Probabil că nu. Iar eu vă voi spune, eu știu. Aceste exerciții au avut loc, de asemenea, în imediata vecinătate a granițelor noastre, dar pe teritoriul vostru. Noi nici măcar nu am atras atenția la ele. Iată ce se întâmplă acum: acum, la granițele nostre sudice se desfășoară exercițiile Defender Europe. Patruzeci de mii de persoane, 15 mii de unități de vehicule militare, unele dintre ele au fost dislocate de pe continentul american direct la frontierele noastre. Noi ne-am transferat echipamentele la frontierele americane? Nu. De ce sunteți îngrijorat?

Vladimir Putin

Despre China

"În ultimii ani, noi am dezvoltat cu China o relație de parteneriat strategic, la care nu am ajuns niciodată în istoria statelor noastre. Un nivel ridicat de încredere și cooperare în toate domeniile: în politică, în economie, în sfera tehnologiilor, în cooperarea tehnico-militară. Noi nu considerăm că China reprezintă o amenințare pentru noi. Este o țară prietenoasă. Ea nu ne-a declarat dușmani, așa cum au făcut Statele Unite".

Vladimir Putin

Despre cooperarea în spațiul cosmic

"Stația Spațială Internațională, din motive tehnice, își finisează treptat resursele și, probabil, în acest sens, "Roskosmos" nici nu intenționează să-și continue activitatea. Dar, din ceea ce am auzit de la partenerii americani, ei, la fel, privesc într-un mod particular cooperarea viitoare în acest domeniu. Dar, în general, cooperarea cu Statele Unite în spațiul cosmic, mi se pare, reprezintă un bun exemplu, unde noi, în ciuda problemelor din relațiile politice din ultimii ani, am reușit să menținem parteneriatul și să-l prețuim".

Vladimir Putin

Despre susținerea Siriei

"Partenerii noștri din Occident, din Vestul agregat – atât Statele Unite, cât și europenii – spun că nu vor oferi asistență lui Assad. Dar ce legătură are Assad cu asta? Ajutați oamenii care au nevoie de această asistență, cele mai elementare lucruri. Doar nu elimină restricțiile nici măcar pentru furnizarea echipamentelor medicale și a medicamentelor, chiar și în condițiile de infecție cu coronavirus. Acest lucru este pur și simplu inuman. O atitudine atât de dură făță de oameni nu poate fi explicată în niciun mod".

Vladimir Putin

Despre misiunea sa

"Dacă ne vom uita la situația în care se afla Rusia în anul 2000, aceasta  balansa la limita de a-și păstra suveranitatea, integritatea teritorială, numărul cetățenilor sub pragul sărăciei era colosal și catastrofal, nivelul PIB-ului era extrem de scăzut, aveam 12 miliarde de rezerve de aur, iar datoriile erau de 120 de miliarde de dolari, dacă vorbim în dolari. Dar acum situația este alta. Există multe probleme acum, dar situația este complet alta. Într-o zi, în locul meu va veni cu siguranță o altă persoană. Și de ce toate acestea ar trebui să se prăbușească? Noi am luptat împotriva terorismului internațional – slavă Domnului, l-am tăiat chiar de la rădăcină. Ar trebui să se renască din nou, sau ce? Cred că nu. Este altceva faptul că pe scena politică pot apărea diferite persoane, cu puncte de vedere diferite. Foarte bine. Știți, mi-am legat atât de mult soarta mea de soarta țării, încât pentru mine nu există o altă misiune mai semnificativă în viață decât întărirea Rusiei".

Vladimir Putin

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

96
Tagurile:
Joe Biden, summit, Vladimir Putin, interviu
Tematic
Ușakov, despre întâlnirea dintre Vladimir Putin și Joe Biden


Загрузка...